Călătorii geodezice – Franta, 1996, Angers (X)
Drumul spre Angers
Motto: „Les roses - l'espace d'un matin" (Trandafirii – spațiul unei dimineți). Lamartine
Așadar, spre Franța, țara castelelor! Aveam să merg, pe rând, la universități civile și militare din Angers și Rennes. Primul popas aveam să îl fac la Școala (Militară) Superioară de Aplicații de Geniu din Angers (ESAG), iar în Angers aveam să merg la încă o universitate. De aici aveam să mă deplasez la Rennes și să mă cazez la căminul studențesc al INSA Rennes, cu activități la Facultatea de Inginerie Civilă și Urbanism și la Facultatea de Geografie a Universității 2 Rennes.
Franța, țara castelelor (castelul Chambord)
Aveam să conferențiez despre teme diferite, respectiv asigurarea topogeodezică a marilor lucrări de geniu și construcții militare și civile, rolul geodeziei în sistemele informatice geografice, bazele de date geografice cu toponime. Problemele aveau caracter de noutate, de folosire a ultimelor tehnologii ale sfârșitului de secol și mileniu în domeniile specifice facultăților. Și cu calculatorul personal puteam vedea coordonatele geografice ale locului unde urma să zboare avionul, ca să vadă foștii mei studenți !
Fereastra unei aplicații cu care lucram atunci
De la aeroportul internațional Otopeni am luat avionul spre Paris. Trebuia să calculez distanța pe cercul mare, ceea ce am și făcut. Distanța este de 1.856 km.
Dar avionul urmează trasee stabilite prin tratate internaționale, fără problemele de găsire a drumului cel mai scurt. Lt. Col. Grigorescu, de la poliția de frontieră, s-a bucurat când a aflat că de astă dată merg în patria lui Moliere! Era tot acolo, nu îl scoseseră noii „democrați”. Mai aveau atunci nevoie de specialiști integri, nu își formaseră încă nepoții pentru grelele meserii care nu țin seama de orânduirea socială și politică și care se învață în cel puțin 10 – 15 ani. Că nu pot să uit întrebarea unei studente, prin 2013, referitoare la ce am făcut înainte de 1989, am tras în cineva? Când i-am spus că m-am ocupat tot cu latitudinea și longitudinea, alea cu care nu știau lucra unii „specialiști” la căderea unui avion în munți, s-a mirat că „în communism militarii se ocupau cu așa ceva!” Ptiu, drace!
Aeroportul internațional Henri Coandă, Otopeni (OTP)
Avionul a fost un Rombac 1-11, cu aprobare de a ateriza în Paris doar o săptămână, deoarece depășea normele de zgomot, care mai supraviețuia atunci, primul avion de pasageri cu reacție construit în România, la Întreprinderea de Avioane București, după licența avionului englez mediu curier BAC 1-11. Și nu putem uita că zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 (YR-BRA) a avut loc la 28 ianuarie 1983, pe ruta București–Timișoara, iar prima cursă externă a fost efectuată la 23 martie 1983 pe ruta București-Londra.
Și ca să știe tinerii, înainte de 1989, Fabrica de Avioane București, mai târziu Romaero Băneasa, a construit 9 aparate de acest tip (plus două neterminate), fiind singurul avion comercial cu reacție din Europa comunistă, cu excepția URSS. Toate au fost cumpărate de Tarom. Proiectul ROMBAC prevedea a fi construite un număr total de 80 de avioane. Și, vorba lui Tănase – „și cu asta ce-am făcut?”
Aeroportul internațional Charles de Gaule (CDG, văzut cu Google Earth)
Zborul a durat trei ore. În aeroport m-am descurcat ușor. Nu aveam timp de căscat gura, deoarece trebuia să merg la gara Nontparnase, de unde să iau trenul de mare viteză, TGV, spre Angers, pentru care aveam deja biletul primit din țară. Așa că m-am documentat rapid asupra stației de metrou, că acolo, la aeroport, există așa ceva, la noi mai va! Și ca să nu vă las cu ochii-n soare, vă arăt traseul urmat!
Mai întâi să arătăm noi schița de atunci a metroului din Paris, apoi drumul meu de la aeroport la gara Montparnasse.
Schița liniilor de metrou din Paris
Traseul aeroport Roissy CDG - gara Nontparnasse
A nu vorbi despre metroul din Paris, acum când se tot amână finalizarea liniei de metrou din București din cartierul Drumul Taberei, ar fi o impietate. Se vede că noul capitalism condus tot de către falșii proletari Olguța Vadimului și ai ei în 2017 nu prea se implică în marea infrastructură. Adică își țin Firea! Dar nici cu alde Ludovic Orban, Bușoi și sibianca Țurcan n-am face mare lucru! Pe cine naiba să alegi?
Metroul parizian (Métro de Paris) are 16 linii (1 - 14, 3bis și 7bis), în majoritate subterane, cu o lungime totală de 220 km. Liniile CDGVAL, Orlyval, LISA deservesc aeroportul Roissy-Charles de Gaulles și aeroportul Orly. Prima linie a metroului din Paris a fost construită odată cu apropierea Expoziției universale din 1900, fiind inaugurată la câteva luni după începutul expoziției. Dispune de 300 de stații, dintre care 62 reprezintă „noduri” sau puncte de legătură între linii.
Transportă circa 4,5 milioane de pasageri pe zi, fiind al doilea sistem de metrou din Europa de Vest ca lungime, după cel londonez, unde am fost în 1991. Deservirea Parisului și a împrejurimilor sale este asigurată și de alte tipuri de transport în comun, precum RER, Transilien (rețea de trenuri de suburbie), nouă linii de tranvai, rețeaua de autobuze și 3 linii ce asigură deservirea locală pentru aeroporturi folosind un așa-numit vehicul automatic ușor (VAL). Biletul de călătorie are un tarif unic pentru orice distanță și indiferent de numărul de schimbări, dar călătoria nu poate dura mai mult de o oră și jumătate.Dacă vă deplasați cu autoturismul de la aeroport la gara Montpanasse, puteți folosi un program de navigare, de exemplu Michelin și puteți alege traseul în fucție de ce doriți să vedeți de-a-lungul celor peste 9 km de parcurs.
Fereastra programului de navigare Michelin
Și aglomerația în metrou nu a fost mare. Am ajuns rapid la gara Montparnase, pentru a lua trenul de mare viteză spre Angers.
Deplasarea cu TGV (culoarea roșu reprezintă suprafețe acvatice)
Franța – rețeaua de căi ferate Nord
Să treci printr-o gară așa de mare și să nu scrii nimic de ea ar râde foștii mei studenți, care mă știu meticulos. Gara Montparnasse este una din cele șase mari gări feroviare ale Parisului. A fost deschisă în 1840, reconstruită în 1852 și în 1969. Este stație terminal pentru trenurile interurbane (TGV) din vestul și sud-vestul Franței, spre Tours, Bordeaux, Rennes și Nantes , precum și pentru serviciile suburbane și regionale.
Așa că până vom vedea pe la noi așa minune, observăm că TGV (Train à Grande Vitesse, tren de mare viteză) este serviciul feroviar operat de SNCF, dezvoltat după anul 1970 de către GEC-Alsthom și SNCF. Liniile pe care rulează TGV se numesc LGV (linii de mare viteză). Vedeți cât ciment și oțel intră la aceste linii? Mai avem ciment? Mai avem sau mai producem oțel? Acum trenurile ating în mod regulat 320 km/h pe anumite linii din Franța! Faceți socoteala cu trenurile de la noi! Chiar ieri se anunța că se inaugurează 20 de km de cale ferată desființată anterior, dar pe care se merge cu 20 km/h!
Că japonezii și chinezii au realizat asemenea mijloace, mai performante, și că au încercat să ia legătura cu noi să ne demonstreze că se poate face și aici așa ceva nu e un secret. Ba unchiul Sam, pardon, Trump, vrea să închidă culoarele comerciale ale Chinei și Rusiei spre Europa și spre alte zone! Acum ne tot critică hexagonalii că le-am exportat cerșetori. Dar au și ei cerșetorii lor! Am urcat într-un vagon al trenului, am pus geamantanul la locul lui și m-am așezat. Lângă mine s-a așezat o domniță frumușică de vreo 40 de ani, după ce m-a salutat cu amabilitate. Am intrat repede în vorbă, declarându-mi, în glumă, că oricum vorbesc mai bine ca taximetriștii din Paris. Marie era din Nantes. Ce chestie, că pe vremuri, profesoara de franceză din liceul militar, tot Maria (Wetter), mi-a atras atenția să nu pronunț ca birjarii din Lyon! Strașnice Mariile astea!
Era contabilă la o bancă din Nantes. I-am povestit despre România și era curioasă să afle mai multe despre revoluția aia din 1989 pe care o urmărise la televizor și despre comunism. Am avut un interlocutor agreabil care mi-a povestit multe despre viața din Franța. Am întrebat-o dacă a fost vreodată la Moulin Rouge și a râs sarcastic, spunându-mi că nu e pentru francezii „normali”! Era căsătorită și avea doi copii, fată și băiat, liceeni la Nantes.
La un moment dat a apărut un tip cam de 30 de ani, bine îmbrăcat, la costum și cravată roșie și a dat fiecărui călător câte o carte de vizită pe care scria mare „Mă numesc Pierre, sunt surdomut și vă rog să mă ajutați!”, desigur, în limba franceză. Madane Marie a scos 10 franci și mi-a spus și mie că, de regulă, în TGV se dau 10 franci.
Aveam și franci, dar aveam și dolari. Și știam că francul e mai mic decât dolarul, nu știam exact cursul, cred că vreo 5 franci și ceva la un dolar, dar i-am spus Mariei, care a fost foarte încântată când a auzit că numele mamei mele a fost tot Maria, că nu am decât cecuri și câțiva dolari mărunțiș. Așa că am scos un dolar și i l-am dat tânărului, care și-a adunat cărțile de vizită și banii! Și culmea e că a fost foarte încântat când i-am dat dolarul, dând din cap a semn de mulțumire. Dacă eram singur nu-i dădeam nimic! Și cum se apropia gara din Angers, mi-am luat la revedere de la Marie, mi-am luat geamantanul și am mers lângă ușă.
Gara din Angers, văzută cu Google Earth Pro
Am coborât și am avut o dilemă mare. Era pe o linie intermediară și eram doar câțiva cei care am coborât. Aici trebuia să mă aștepte cineva, dar nu am văzut pe nimeni în uniformă. Aveam și eu uniforma în geamantan, că așa am primit mesajul la București. Am văzut un pod care trecea peste linii și erau scări clasice de urcare. Am urcat și eu pe pod, m-am uitat în toate părțile și am văzut un căpitan care alerga spre mine. Ne-am salutat camaraderește, îl chema Paul Chirac, fără vreo legătură cu politicianul, mi-a luat geamantanul și ne-am îndreptat spre autoturismul Renault care era în parcarea gării.
Cu căpitanul Paul Chirac în muzeul geniului
Drumul de la gară la școală a durat doar 12 minute, că eram atent la toate! Acum puteți vedea și domniile voastre traseul, ca să știți de vă nimeriți pe acolo cu treburi sau ca turiști!
Traseul gară - ESAG (fluviul e cu roșu)
Traseul gară - școală cu navigatorul Michelin
Cu aplicația de navigațe Michelin găsiți că traseul e doar de 1,3 km și că poate fi parcurs doar în cinci minute, asta dacă nu ții seama de trafic. Am fost condus la căminul pentru ofițeri al școlii, un adevărat hotel, cu bar, cantină restaurant, cu camere excelente, cu baie, televizor, radio, frigider-bar, aer condiționat, balcon și calculator personal! Accesul de pe stradă în curte, cu autovehicul sau fără, pe parta mare sau pe poarta mică și în cameră se făcea cu cartela nagnetică pe care Paul mi-a înmânat-o. Paul a deschis ușa balconului și n-a invitat să îmi arate exteriorul. Surpriza a fost totală. Pe cel mai înalt catarg era drapelul Romîniei!
Drapelul României pe cel mai înalt catarg (fotografie făcută a doua zi)
Mi s-a înmânat proiectul de program și mi s-a spus că la ora 18 va veni să mă ia colonelul Emil Retour pentru o cină în oraș. Ne-am luat la revedere, am făcut un duș și m-am odihnit puțin, cu ochii pe programul activităților. Așadar, eram în Angers și folosind internetul, în seara următoare, cu PC-ul din cameră am verificat coordonatele geografice ale orașului, așa ca joacă și am trimis imaginea prin e-mail comandorului american Bill și mie.
Fereastră pentru citirea coordonatelor geografice (1996)
Așa că, dragii mei, de atunci foloseam mijloacele moderne cu care unii s-au familiarizat ulterior. Cina din seara sosirii a decurs excelent, în compania doamnei Lisette și a domnului colonel Emil Retour, locțiitorul comandantului și directorului (rectorului) școlii. Am povestit undeva despre glumele spuse de Lisette la solicitarea mea de a bea un pahar de coca-cola!
Lisette și colonelul Emil Retour
Lisette și Constantin Nitu la castel
Arma Geniu
Fiind eu la Școala (Militară) Superioară de Aplicație pentru Geniu (ESAG), unde veneau absolvenții de la Saint Cyr pentru a se specializa un an, trebuie să spun oarece despre arma geniu. Geniul militar, numit pe scurt geniu, până ce a devenit «arma geniu» este ansamblul de tehnici de amenajare pentru ofensivă și pentru apărare a locurilor și a zonelor de responsabilitate și de realizare a infrastructurilor necesare armelor, subunităților, unităților și marilor unități în luptă sau pentru protecția personalului în cazul catastrofelor. Ternenul se referă și la subunitățile și unitățile acestei arme, în componența cărora intră „geniștii”.
Nu întâmplător trupele de geniu se numesc în multe țări trupe inginerești (troops of engineers în engleză, troupes des ingénieurs în franceză, инженерные войска - inzhenernyye voyska în rusă), iar genistului i se zice ingénieur de combat în franceză, combat engineer în armatele anglo-saxone, инженер – inzhener în rusă. Credem că cu aceste cuvinte lucrurile s-au lămurit, văzând ce căutam eu pe acolo ca decan al Facultății de geniu, geodezie și construcții din Academia Tehnică Militară din București.
Că realizarea unui pod de pontoane, a unui pod precum cel al lui Apolodor din Damasc din Drobeta Turnu Severin, a fortificațiilor unei localități, a adăposturilor pentru situații speciale, a unui drum precum Transfăgărășanul, a unui canal, a unui aerodrom sau a altor construcții speciale, deminarea unei zone ș.a., de la proiectare până la finalizare, sunt chestii inginerești pe care descoperitul Turcescu, parlamentar băsist, Grecu de pe la antene nu le-ar putea îngâna! Nici măcar zisul locotenent sau căpitan rezervist zis artilerist Chiriac de pe la DCNews (chiar, de ce news?)!
Asupra istoriei armei geniului în lume și la noi nu insistăm. Cei isteți găsesc în web. Că la noi s-au redus drastic și trupele de geniu, că unii cred că în secolul al XXI-lea vin trupe de geniu din alte țări ale NATO să ne rezolve problemele, nu zicem nimic. Că politicienii acestui secol, Olguța, Ludovic, Liviu, Țuțu zis Adrian, Țurcan sau Viorel știu ei ce fac (aceasta nu e o defăimare!)..... Dau tare în nesimțiții de militari de pură carieră! Sau totul se rezolvă prin cursurile alea de masterat de siguranță națională, urmate chiar și de Eba și Vișan, prin tezele de doctorat de securitate națională conduse de generalul de justiție cu pensie mare Oprea care nu a instrumentat nici-un proces cu militari sau cu alții în viața lui sau prin avansarea la gradul de general cu două stele a lui Onțanu, Năstase sau Iordănescu, a colonelului Turcescu... Ptiu, drace, bat câmpii! Revenons a nos moutons!
În ziua următoare activitățile au avut loc la sediul instituției. După micul dejun în cantina restaurant împreună cu Paul, în sală a intrat un grup de doamne frumușele foc, doamne care după ce s-au așezat au ținut un fel de ședință. L-am întrebat pe Paul ce se întâmplă. Erau soțiile ofițerilor neîncadrate în serviciu și într-una din zilele săotămânii se adunau și stabileau activitățile pe care aveau să le desfășoare săptămâna următoare, precum vizite la muzee, vizite la azile de bătrâni, vizite la grădinițele de care aveau grijă și altele. Ale naibii franțuzoaicele!
Și nu pot să nu mă refer la „nesimțiții” de ofițeri francezi. Colonelul Retour avea salariul echivalent de 5500 de dolai USA. Iar cu fix cinci ani înainte de ieșirea la pensie se prezenta la el șeful serviciului financiar al unității să precizeze în ce localitate dorește să se stabilească la pensie, pentru ca statul francez să-i construiască o casă potrivită, că o părăsea pe cea de serviciu unde locuia, dar nu ca cele de la Cornu, de pe malul lacului Snagov sau de prin Teleorman. Că nu cred că generalii cu cele mai mari funcții prin armată, ca Cioflină, Degeratu, decedatul Popescu, Chelaru sau chiar Ciucă au avut sau au așa ceva!
Și ca să nu fie discuții, și atunci, în 1996, și acum, în Franţa ofiţerii inferiori și ofiţerii superiori ieșeau și ies la pensie la vârsta de 52 ani, cu 20-30 de ani de serviciu, iar generalii la vârsta de 57-61 ani, cu 25-35 de ani de serviciu,pensia fiind de 75% din media salariilor pe ultimele 6 luni. Încercați să calculați 75 % din 5500 dolari de atunci pentru un colonel, că eu nu îndrăznesc! Acum un colonel are salariul 6500 de euro!
În acea zi programul începea cu primirea mea de către comandantul (rectorul) instituției, prezentarea instituției de către colonelul Retour, conferința mea cu tema „Asigurarea topogeodezică modernă a infrastructurii de geniu” cu cadrele didactice și studenții și cu tema „Sisteme informatice geografice pentru arma geniu” numai cu studenții.
Primirea la comandant, generalul de brigadă Marcel Lafayette a decurs bine. I-am transmis salutul rectorului Academiei Tehnice Militare, general Papuc și am făcut o trecere în revistă a problemelor pe care le urmăream în universitățile franceze. Am făcut schimb de cărți și articole în reviste scrise de noi și mi-a urat succes, înmânându-mi medalia instituției.
Apoi colonelul Retour mi-a prezentat școala ajutat de videoclipuri și prezentări power-point. Absolvenții lucrează în trupele de geniu ale ministerului apărării și ale jandarmeriei naționale, dar și în brigăzile de pompieri din Paris și din Marsilia. Cel mai interesant mi s-a părut amfiteatrul de tactică, artă operativă și strategie, cu un ecran mare în față, cu cabine de jur împrejur la nivelele I și II, cuplate electronic cu cabina profesorului și cu ecranul. Harta electronică era suportul pe care se trecea interactiv situația. Parcă eram în Star Track!
Aici se desfășurau predările cursurilor sau conferințele, cu mijloace multimedia. Aici aveau loc seminariile, lucrările practice și antrenamentele pentru lucrul statelor majore, aici aveau loc examinările cu aspect practic. Am vizitat apoi toate laboratoarele și sălile cu destinație specială ale școlii, unde mi s-au prezentat particularitățile de detaliu.
Cele mai interesante mi s-au părut bazele de date cu toate mijloacele tehnice din majoritatea armatelor lumii specifice armei, baza de date cu toate minele și caracteristicile acestora din toate armatele lumii sau filosite de alte grupuri de persoane. Se pare că la această bază de date se primeau întrebări confidențiale din multe sectoare ale securității naționale.
Conferința mea pe prima temă a durat două ore, cu exenplificări video de la asigurarea topogeodezică a construirii Transfăgărășanului, a canalului Dunăre-Marea Neagră și a reactoarelor 1 și 2 ale centralei de la Cernavodă. Discuțiile au durat încă două ore, prezentându-mi și colegii francezi câteva tipuri de activități la care ei au contribuit, inclusiv în cadrul unui regiment de geniu al legiunii străine.
La cea de a doua temă, referitoare la sistemele informatice geografice militare pentru geniu lucrurile au decurs bine, studenții fiind familiarizați cu informatica, cu sistemele informatice în general, cu definirea cerințelor sistemelor informatice geografice militare specifice armei. Discuțiilor le-au fost rezervate doar două ore, dar au fost pline de învățăminte.
A doua zi a trebuit să îmbrac uniforma militară, deoarece activitățile au fost desfășurate în poligonul de distrugeri, unde am asistat la detectarea automatizată și cu câini bine antrenați a minelor, deminarea unui obiectiv, transportul în containere de siguranță și distrugerea minelor locuri specifice.
Partea a doua a exercițiilor s-a desfîșurat la poligonul școlii de pe fluviul Loara (Loire), unde se construia un pod de pontoane și la trenajorul de conducere a mijloacelor de geniu, unde colonelul Retour nu s-a lăsat până nu am concurat timp de 10 minute la două aparate în paralel. El „a dat în șanț” numai o dată pe când eu am făcut 54 de greșeli! Avantaj Franța! Era mai tânăr cu trei ani ca mine!
Valea Loarei (Loire), cu numeroase castele
Aici vă descurcați singuri pentru a recunoaște pe imagine Loara și poligonul pontonierilor. Eu am trecut jos coordonatele geografice pe care le puteți folosi. Adică procedez ca cu studenții mei, cărora le spuneam „știi – love story, nu știi – I`m sorry!”
Universitatea din Angers
La Universitatea din Angers am conferențiat la Departamentul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului pe tema rolului geodeziei în realizarea sistemelor informatice geograffice de urbanism și amenajarea teritoriului, cu particularizare la realizarea bazelor de date geografice. Adresa universității este „Université d'Angers, 40, rue de Rennes - BP 73532, 49035 - ANGERS cedex 01”. Conferința a decurs două ore, două ore fiind destinate discuțiilior. Problemele s-au limitat la precizarea cerințelor pentru proiectarea bazelor de date, definirea datelor geografice, definirea datelor de poziție, alegerea sistemelor de coordonate. La orele de la universitate m-au însoțit colonelul Retour (care doar m-a prezentat) și căpitanul Chirac, ultimul rămânând cu mine până la încheierea activității la universitate.
Drumul de la căminul hotel la Universitatea din Angers (Michelin)
Traseul cămin hotel ESAG – Universitatea din Angers (fluviul e cu roșu)
Discuțiile au fost pertinente și utile. 13 studenți de la școala doctorală au pus întrebări interesante, prezentând pe scurt și problemele de care se ocupă. Le-am spus că după amiază mă deplasez la Rennes, urmând să vizitez INSA Rennesw și Universitatea 2.
După masa de prânnz Paul m-a condus la gara din Angers, unde am luat de astă dată un tren regional spre Rennes. Așadar, la revedere, Angers, la revedere prieteni, la revedere Paul! Bine ai venit, Nițu, la Rennes! Alors, au revoir, Angers, au revoir amis, au revoir, Paul! Bienvenue, Nitu, à Rennes!
Traseul SNCF Angers – Rennes, tren regional
Să fiți iubiți!
Constantin Nițu
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
Comentarii