Călătorii geodezice, Suedia 1997 - Geografie (II)
Suedia
Moto: „Şi istoria ne învaţă geografie.” Victor Martin
1 INTRODUCERE
După ce am văzut cine au fost vikingii și ceva despre Peninsula Scandinavă, să citim ceva despre Suedia! Suedia, Konungariket Sverige (Regatul Suediei), este o monarhie constituţională în Europa de nord, ocupând partea de est a Peninsulei Scandinave. Se învecinează la nord şi la vest cu Norvegia, la nord-est cu Finlanda, la est cu Golful Bothnia şi Marea Baltică şi la sud-vest cu strâmtorile Skagerrak, Kattegat şi Öresund.
Suedia cuprinde şi insulele Gotland şi Öland din Marea Baltică. Este a patra ţară ca suprafaţă din Europa. Suprafaţa Suediei este 449.964 km2, aproape de două ori mai mare ca suprafaţa României. Capitala ţării şi cel mai mare oraş este Stockholm.
2 PĂMÂNT ŞI RESURSE
Distanţa extrenă de la nord la sud este de 1.575 km şi de la est la vest de 500 km. Lungimea totală a ţărmului este 3.220 km . Suedia poate fi împărţită în şase regiuni topografice. În secţiunea nord-vestică se află munţii Kjřlen, care formează o parte a frontierei cu Norvegia. Punctul cel mai înalt din lanţ (şi punctul cel mai înalt în Suedia) este vârful Kebnekaise (2.111 m).
La est de munţi este un platou întins, înclinat spre câmpia costieră de la est ce se învecinează cu Golful Bothnia. Din munţii din partea de nord a Suediei izvorăsc multe râuri, care se varsă în sud-est, în Golful Bothnia. Râurile, unele având şi lacuri alungite şi câteva cascade, constituie o sursă hidrotehnică deosebită. Râurile principale sunt Ĺngermanälven (älven – râu ; râul unui înger), Dalälven (râul Dal), Trysilelva, Umeälven şi Torneälven. In partea de sud şi centrală există o câmpie cu multe lacuri, Vänern şi Vättern fiind cele mai mari din ţară. O regiune mai înaltă, cunoscută ca dealurile Smĺland, este localizată la sudul câmpiei. Câmpia Skĺne ocupă partea de sud-est a Peninsulei Scandinave.
Suedia ocupă o parte a platoului finoscandinav, care se întinde în partea de nord a Europei. Topografia actuală a Suediei s-a format acum circa 8.000 de ani, datorată mai ales unui gheţar continental. Munţii, cu excepţia câtorva vârfuri mai înalte, au fost tociţi de glaciaţie. Gheţarii au creat văi adânci şi numeroase lacuri glaciare. Pietre, pietriş, nisip şi argilă au fost depozitate în multe locuri prin retragerea gheţii. Mările glaciare au lăsat soluri argiloase fertile în zonele de sud şi centrală. Au mai rămas zone îngheţate permanent în regiunile muntoase înalte.
Cum arată o „graniță” pe șosea
A Climatul
Marea Baltică influenţează climatul Suediei
Climatul este moderat, fapt neobişnuit având în vedere că Suedia este localizată la latitudine nordică mare. Influenţele principale de moderare sunt curentul Gulf Stream şi vânturile relativ calde predominante în timpul iernii, care bat dinspre vest, adică dinspre partea nordică a Oceanului Atlantic. Aceste influenţe sunt diminuate de mase reci de aer ce vin de la est. În partea nordică a Suediei climatul este considerabil mai sever decât cel din sud, mai întâi datorită altitudinii mai mari şi apoi datorită întreruperii de către munţi a influenţei moderatoare. Temperatura medie în februarie, luna cea mai rece, este sub 0° în toată Suedia, cu o valoare medie în Stockholm de la -5° la -1° C, în Göteborg de la -4° la 1° C şi în Piteĺ, în partea nordică a ţării , de la -14° la -6° C. În iulie, cea mai caldă lună, temperatura medie este 14° la 22° C în Stockholm, 14° la 21° C în Göteborg, şi 12° la 21° C în Piteĺ.
Numărul orelor de lumină creşte vara şi descreşte iarna, pe măsură ce latitudinea creşte. Într-o şeptime din Suedia, sub Cercul Arctic, există lumină continuă circa două luni vara şi întuneric continuu două luni iarna.
Precipitaţiile sunt relativ mici în Suedia, cu excepţia pantelor munţilor mai înalţi. În Stockholm, media anuală a precipitaţiilor este 540 mm, iar în Göteborg este 790 mm. Ploile sunt mai mari în sud-vest şi în munţi, la graniţa cu Norvegia. Cele mai multe şi dese ploi sunt la sfârşitul verii. Zăpezile mari sunt spcifice centrului şi părţii de nord a Suediei.
B Resurse naturale
Resursele naturale principale ale Suediei sunt pământul arabil fertil şi pădurile. Pădurile acoperă circa două treimi din suprafaţa ţării. E bine că nu sunt aproape de imperialii austrieci și regele nu e prieten cu cei de la firma austriacă S.! În Suedia există şi mari depozite de fier şi alte minerale şi surse hidrotehnice abundente pentru producţia de electricitate. Or fi având și ei „băieți deștepți” în energie, cu case pe la Monaco?
C Plante şi animale
În partea nordică a Suediei predomină vegetaţia alpină şi arctică. Zonele montane cele mai înalte sunt lipsite de vegetaţie. Regiunile înalte sunt ţinuturi mlăştinoase cu diferite tipuri de muşchi şi licheni. Sub ţinuturile mlăştinoase este o zonă cu mesteceni şi sălcii, adesea pitice. Următoarea zonă mai joasă şi lângă mare este acoperită cu păduri de conifere, în primul rând molid şi pin scoţian. În sud, există păduri de foioase, predominând stejarul şi fagul.
Căprioarele şi elanii populează pădurile Suediei. Renii sunt întâlniţi în nord, unde sunt crescuţi în cirezi de către eschimoşi. Urşii, râşii şi lupii sunt destul de rari. Există diferite specii de păsări sălbatice, multe specii rare fiind protejate în rezervaţii naturale.
Peştele abundă în Marea Nordului, în Marea Baltică, în lacurile şi râurile Suediei. Principalele varietăţi marine sunt codul, macroul şi heringul; varietăţile de apă dulce sunt ştiuca, crapul şi păstrăvul, ca şi numeroase alte specii cunoscute de pescarii amatori. Somonul se află atât în apele mării, cât şi în apele dulci.
Răspândirea în anul 1988 a unui virus în apele populate din jurul Suediei a distrus 65 % din populaţia marină în mările Nordului şi Baltică. În acelaşi an, o creştere în concentraţiile de alge a devastat mediul marin al coastei de vest a Suediei. Aceste dezastre, atribuite poluării, au ridicat probleme ecologice în Suedia.
A vorbi de plante şi animale, nu-l putem uita pe Carl von Linné (1707-1778).
În secolul al XVIII-lea, contemporanii au zis că Linné e îndrazneţ, dacă nu chiar obsedat atunci când a luat sexualitatea drept punct de plecare pentru sistemul său de clasificare botanică. El a descris caliciile ca pe nişte „paturi nupţiale“, corolele ca „perdele de baldachin“ şi s-a folosit de numărul si dispunerea staminelor în împărţirea plantelor pe clase, iar pistilurile în subdivizarea lor pe ordine. Astfel, dacă ai fi dorit sa identifici simplu şi repede o specie, nu-ţi rămânea decât să... numeri. Naturalistul suedez, căruia îi plăcea să-şi ortografieze numele in latină - Carolus Linnaeus, a inventat şi un sistem de denumire a genului si speciilor de plante, ocupându-se apoi şi de animale. Nomenclatorul său a avut succes şi a fost adoptat în epocă, dar îşi vădeşte importanţa şi astăzi.
Trecerea noastră la noul capitalism, un fel de imperialism al multinaționalelor și sub oblăduirea „părinților” bisericii, cu introducerea religiei obligatorie în școli și cu excluderea „originii speciilor” a lui „Linnaeus” și a teoriei evoluției a lui Darwin ne fac mai mușchiuloși în craniu și mai „bacalaureați”, ca să înțelegem mai bine cea mai antică meserie de prin lume, masochismul, homosexualitatea și transexualitatea! Ptiu, drace!
D Soluri
Cel mai mult teren cultivat este în partea de sud a Suediei. Cele mai fertile sunt solurile argiloase din lungul coastei sudice, mai ales în câmpia Skĺne. În restul ţării, s-au dezvoltat puţin solurile podzolice, în rest fiind predominate mari zone stâncoase. Și când mă gândesc la câmpiile noastre și la cioloșii care le-au decis destinele, nu mai pot zice nimic.... Dacă ar avea ei Bărăganul nostru!
3 POPULAŢIA
Moto: „- Care este asemănarea dintre sânii unei femei şi ţiganii cerșetori?
- Tare-mi place să văd cum îi saltă...” N.C.
Omul sfințește locul! Urmașii vikingilor nu fac excepție! Că străbunicii vikingi au sfințit locul peste tot, și în Anglia, și în Irlanda, și în Islanda, și în Groenlanda, și în Normandia, și în Novgorod, și în Kiev....
Populaţia Suediei este compusă în principal din scandinavi descendenţi din germani şi un număr relativ mic de etnici finici. Circa 17.000 de eschimoşi trăiesc în principal în partea nordică a ţării. Populaţia imigrantă a Suediei creşte rapid, cu peste 500.000 străini ce trăiesc în Suedia după 1990. Aceştia sunt finlandezi, iugoslavi, iranieni, norvegieni, danezi, turci, cilieni şi alţii. Și, ca divagație, știți care e cel mai frecvent nume de familie în Suedia? Este Andersson, adică „fiul lui Ander”, primul „s” însemnând genitivul „al lui”, precum la arabi „Ibn al ...”, tot „fiu al lui...”! Acum o fi pe acolo și vreun Popescu sau mai mulți!
Cele mai frecvente nume de familie pe țări
Mulţi au venit în Suedia ca `muncitori invitaţi`. A crescut numărul celor ce au intrat în Suedia pentru a scăpa de războiul din fosta Iugoslavie, Suedia fiind a doua țară după Germania ca număr de refugiaţi proveniţi din această zonă. Și mai nou, au emigrat și mulți arabi din zonele de conflict din Siria sau din alte părți. De țiganii noștri nu mai e necesar să vorbim... Dar de ce să nu vorbim? Că doar suntem din Stâlpeni și un bun prieten în gimnaziu mi-a fost țiganul Ghiață, fiu de brutar, devenit ulterior un bun maistru la fabrica Dacia din Colibași!
Pe 20 septembrie 2015, aşadar peste 19 ani de la călătoria mea, aflam de la ştirile Pro TV că o delegaţie a unor organizaţii suedeze au venit în România pentru a vedea condiţiile de trai ale unor ţigani români care, bieții de ei, cerşeau prin Suedia! Şi aveau să ajungă şi la câţiva kilometri de casa unde m-am născut, din comuna Stâlpeni, satul Livezeni, respectiv în comuna Ţiţeşti, în satul Valea Mânăstirii, în zona Rudărie, „peste deal” („... fiind băiet, păduri cutreieram și mă culcam ades lângă izvor!”)!
Între Livezeni şi Valea Mânăstirii treceam printr-o pădure!
Şi au constatat vikingii actuali că rudarii îşi construiseră nişte case de vis, iar în curţi aveau maşini scumpe! Şi de la probabila compasiune cu gândul la condiţiile mizere în care ar fi trăit rudarii, urmașii vikingilor au devenit miraţi tare!
Case ale țiganilor din Țițești
Şi aşa am aflat că în Suedia există cam vreo 300 de „comunităţi” ţigăneşti româneşti nomade în ţara nordică „social(ist)ă”, care dorm sub copaci în parcuri, sub poduri, în maşini sau în remorci la mâna a treia, ocupaţiile lor de bază fiind cerşitul sau furatul!
Există şi români de treabă, antrenori, ingineri proiectanţi, jurişti, muncitori calificaţi, oameni de afaceri, dar care nu merită să fie criticaţi din cauza unor troglodiţi de ţigani români, cărora nu prea le place munca cinstită! Oare ce zic prietenii mei de acolo, militari sau profesori, despre situaţia de acum? Grea problemă! Iertați-mă, Ann, Olsen, general Patrick, că n-am nicio legătură cu ăștia!
A Caracteristicile populaţiei
Populaţia Suediei era de 8.886.738 în 1998 (de peste 2,5 ori mai mică decât populaţia României și de două ori și ceva mai mare decât românii calificați exilați de statul român prin vest). Densitatea este de 20 locuitori pe km2.
Marea majoritate a populaţiei trăieşte în jumătatea sudică a Suediei, în special în câmpia centrală, câmpia Skĺne şi câmpiile costiere. Mari zone ale munţilor din nord sunt puţin populate. Circa 83 % din populaţie este clasificată ca urbană. Noi cum stăm? Prost! Cu privata în fundul grădinii!
Suedia?? Suedia e şi ţara păcălelilor de 1 aprilie! În 1962, când eu am devenit locotenent și am fost repartizat la Ineu, fără televizor, radio sau ceas, la postul național de televiziune suedez doi fizicieni au explicat audienței cum îşi pot face singuri televizoare în culori dacă întind un ciorap de damă, de nailon, peste ecran. Ei au descris în termeni ştiințifici cum are loc efractia urmei fotonilor in fibrele de nailon, exact ca-n tubul catodic al televizoarelor în culori. A urmat un val de reclamații furioase din partea telespectatorilor dezamăgiți că metoda n-a funcționat. Dar cel puțin au încercat!
B Diviziuni administrative
Suedia este împărţită în 21 de districte (ca județele de pe la noi): Stockholm, Uppsala, Södermanland; Östergötland, Jönköping, Kronoberg, Kalmar, Gotland, Blekinge, Skĺne, Halland, Västra Götaland, Värmland, Örebro, Västmanland, Dalarna, Gävleborg, Västernorrland, Jämtland, Västerbotten şi Norrbotten. Un studiu al etimologiei acestor toponime pare interesant. Fiecare district are un guvernator şi un comitet administrativ districtual.
Guvernatorul, numit de guvernul central, precum prefectul de pe la noi, este preşedinte al comitetului format din 14 membri care sunt aleşi de către consiliul fiecărui district, cu excepţia lui Gotland, care are un consiliu districtual ales de alegători. Consiliile districtuale răspund în principal de urmărirea serviciilor de sănătate. Ăstora le-o fi mărit Olguța Vadimului salariile?
Suedia este împărţită în 286 de municipalităţi. Consiliile municipale, alese de alegători, controlează conducerea locală şi impozitarea.
C Oraşe principale
Oraşele principale ale Suediei sunt Stockholm, capitala şi cel mai mare oraş (cu 727.339 locuitori), Göteborg (456.611, centru industrial şi port maritim) şi Malmö (251.408, centru comercial şi port maritim). Alte oraşe importante sunt Uppsala, Linköping, Örebro, Norrköping şi Västerĺs.
D Religia
În 1995, 86 % din suedezi erau luterani, aderenţi ai bisericii evanghelice luterane, biserica de stat a Suediei. Copiii deveneau automat la naştere membri ai acestei biserici, dar participarea activă nu era obligatorie, ulterior fiind permisă trecerea la altă religie. Apartenenţa automată la biserica naţională, mi-a povestit „moderata” Ann, încetase cu un an în urmă, adică în 1996.
Suedia este împărţită în 13 dioceze luterane, fiecare fiind condusă de un episcop. Alte religii în Suedia sunt mişcarea penticostală, biserica misionară covenantă, armata salvării, societatea misionară orebro, uniunea baptistă a Suediei, societatea suedeză alianţa misionară şi (na-ți-o frântră că ți-am dres-o!) „misiunea fericirii” (în care intrase și fostul soț al lui Ann).
Catolici sunt circa 155.000, iar mulţi imigranţi recenţi în Suedia şi-au păstrat apartenenţa la bisericile creştine ortodoxe ale ţărilor de origine. Existau în ţară circa 200.000 de musulmani (peste 2,2 %) şi 16.000 de evrei. În acești ani ai secolului XXI se schimbă situaţia, migranţii arabi creind mari probleme! La un atac terorist a fost rănită până și o cerșetoare octogenară țigancă de-a noastră.....
E Limba suedeză
Studiul toponimiei suedeze mă obliga să analizez și problemele de bază ale limbii suedeze! Limba suedeză aparţine ramurii nordice sau scandinave a limbilor germanice, o subfamilie a limbilor indoeuropene. Parcă îmi amintesc bancul danezului Peter, că limba olandeză a apărut din încercarea unui neamț care a ieșit beat dintr-un restaurant din St. Pauli, când a încercat să vorbească engleza!
Este o dezvoltare estică a limbii daneze (“Dönsk tunga”), vorbită nu numai în Danemarca, ci în toată Scandinavia, cred că de vikingi, chiar înaintea evului mediu timpuriu. Ramura suedeză a acestei limbi comune este dezvoltată ca o limbă separată în perioada 900-1500 şi este denumită suedeza veche. Studierea limbii suedeze are importanță în studiul toponimiei scandinave.
Până după anul 1200, înregistrări scrise ale limbii sunt doar inscripţii runice - pe pietre funerare şi pe pietre memoriale. Alfabetul latin a fost introdus în secolul al XIII-lea. Au urmat perioade de diferenţiere şi au apărut şi unele apropieri de daneză.
Limba scrisă, bazată pe două din cele mai răspândite dialecte vorbite, a devenit uniformă în toată Suedia în secolul al XIV-lea. Pe lângă diferenţele de vocabular, suedeza diferă acum de daneză în special prin retenţia, după o vocală, a vechilor consoane vocalice k, t şi p, care în daneză s-au schimbat în g, d şi b, şi în retenţia vocalelor a şi o în silabele neaccentuate, pe când daneza are e sau nu are vocală.
Fondul principal al vocabularului suedez este cel al vechiului stoc germanic. Cuvintele străine principale sunt latine şi greceşti, aduse odată cu creştinismul şi cu dezvoltarea învăţământului. Câteva cuvinte germane din timpul ligii hanseatice (secolele XII-XVI), cuvinte germane din secolul al XVII-lea şi cuvinte franţuzeşti din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea fac parte din suedeza modernă.
Suedeza are un accent aparte, care implică atât accentul propriu-zis, cât şi variaţii în înălţimea muzicală, care îi dau un ritm cântat. În 1906 a fost introdusă o reformă de pronunţie simplificată. Şi astăzi există în ţară mari diferenţe dialectice în suedeza vorbită.
.
F Învăţământul
Mulțumesc colegei profesor Svenson Agatha de la secția de legături cu străinătatea din ministerul educației („școlilor”), care mi-a prezentat situația învățământului suedez de atunci, din trecut și simulările pentru viitor. Învăţământul superior organizat datează în Suedia din secolul al XV-lea, când a fost fondată în 1477 în Uppsala universitatea suedeză. Alte universitatăţi care au primit recunoaştere internaţională au fost fondate la Lund (1666), Stockholm (1877) şi Göteborg (1891).
Alte instituţii importante de învăţământ superior sunt Institutul Regal de Tehnologie (1827), Şcoala de Economie din Stockholm (1909) şi Institutul Karolinska (1810), un colegiu medical care acordă anual premiul Nobel în fiziologie sau medicină, toate fiind în Stockholm.
Premiile Nobel poartă numele chimistului suedez Alfred Nobel, care în 1867 a inventat dinamita, savant care la moartea sa în 1896, a lăsat prin testament ca cel mai mult din „norocul" său financiar să constituie premiile Nobel pentru străini.
Şi fiindcă veni vorba de premiile Nobel, ca să nu uităm, ne întrebăm de ce nici un scriitor român, chiar dintre cei din perioada 1945 – 1989, nu a luat premiul Nobel. Iată părerile dintr-un interviu luat lui Dan Zamfirescu, membru de onoare al unei noi instituţii controversate, „Academia Oamenilor de Ştiinţă”, care, alături de altă „academie”, cea a științelor „securității naționale” (inventată de generalul jurist Oprea, care nu a judecat niciun proces în viața lui) dă membrilor stipendii precum ale academicienilor „adevărați”!.
După domnia sa, la care subscriu, Nichita Stănescu putea primi Premiul Nobel dacă se făceau demersurile necesare. Marin Sorescu, Marin Preda - la fel. Ca să nu mai spunem că, imediat dupa război, avusesem nume grele, de talie mondială: Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu şi Tudor Arghezi. De ce nu am primit Premiul Nobel?
Recent (prin 2014), a venit în România domnul Kjell Espmark, pentru a participa la „Zilele si nopţile de literatură” de la Neptun. Domnia sa a fost preşedintele Comitetului Nobel pentru Literatură de la Stockholm şi a făcut o mărturisire aiuritoare pentru „elitiștii” noştri: România nu are niciun Premiu Nobel pentru literatură fiindcă nimeni nu a făcut nici o propunere!
Sigur că „elitiştii” au motivat imediat: „securitatea nu ne-a dat voie.” Până acum însă, intervievatul, şi recunoaştem că nici noi, nu am vazut nicăieri o notă măcar, unde ofiţerul „Benone” să scrie lapidar: „Criticul Nicolae Manolescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu şi filosoful Andrei Pleşu au propus ca opera lui Nichita Stănescu să candideze pentru Premiul Nobel. Propun să fie trimişi la Aiud (unde era o închisoare celebră în perioada comunistă).” Dacă un asemenea gest nu a făcut nimeni, eu nu mai văd rostul vânătorii de vrăjitoare din cultura epocii comuniste. Dar să revenim la Suedia!
Î7 n anul 1842, învăţământul a devenit gratuit şi obligatoriu, pentru toţi copiii între 7 şi 14 ani. Sistemul şcolar consta din şcolile primare (de la vârsta de 7 la 9 ani) şi şcolile elementare (de la vârsta de 9 la 14 ani). Trebuia ca cei care nu frecventau şcolile publice să dovedească urmarea învăţământului privat.
Legea învăţământului din 1950 a modificat fundamental învăţământul suedez, prin abandonarea celor două căi tradiţionale ale sistemului european (pregătirea universitară şi învăţământul vocaţional), instituind sistemul unitar, tipic S.U.A. Scopul acestei legi a fost o „punte peste vechile deosebiri între clasele sociale" şi posibilitatea dezvoltării fiecărui individ. Succesul acestei reforme a învăţământului a inspirat reforme similare în alte ţări.
Legile din 1950 şi 1962 au extins durata învăţământului obligatoriu la nouă ani şi introducerea şcolilor întrunite de nouă ani, împărţite în nivelele inferior, intermediar şi final. Acest nou sistem este generalizat în toată Suedia.
În anul şcolar 1995-1996 erau 666.100 elevi în cursul inferior, 809.700 în cursul intermediar şi 261.200 în cursul final.
Multe tipuri de şcoli vocaţionale asigură formarea pentru comerţ. Învăţământul pentru adulţi, materializat prin colegii, este destul de extins. În Suedia existau 37 de instituţii naţionale de învăţământ superior. Alte instituţii, în special „colegiile", sunt administrate de consiliile municipale.
4 CULTURA
În Suedia s-a dezvoltat o cultură industrială modernă, bazată pe resursele naturale, cuceririle tehnice şi un sens „ridicat" al calităţii. Poporul dorea să păstreze tradiţiile şi vămile provinciale, datorită dispunerii izolate a ţării .
Societatea suedeză şi viaţa de zi ci zi sunt caracterizate de simplitate şi chiar severitate, rezultate din condiţiile geografice şi economice. Peste secole, negustorii suedezi s-au întors cu idei şi produse ce au fost asimilate în cultura suedeză. În secolul al XVIII-lea, influenţa franceză s-a manifestat accentuat în modificarea culturii suedeze.
Suedia are contribuţii majore în artă, design, literatură, muzică şi cinematografie. Produsele moderne suedeze ca ceramica, sticla, argintul, oţelul special şi textilele au câştigat o recunoaştere internaţională pentru frumuseţea simplă, formă şi design-ul funcţional. Orrefors este un centru cunoscut pentru arta sa în fabricarea produselor din sticlă.
A Biblioteci şi muzee
În Suedia sunt multe biblioteci, inclusiv biblioteci publice şi districtuale şi biblioteci de cercetare legate de universităţi, de institute şi muzee de stat. Printre cele mai mari biblioteci sunt cele ale universităţilor din Uppsala, Göteborg, Lund şi Stockholm; Biblioteca Regală şi Biblioteca Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe sunt ambele în Stockholm; există biblioteci municipale de excepţie în Göteborg şi Stockholm.
Oraşele mari ale Suediei au numeroase muzee. Cel mai cunoscut muzeu este Muzeul Naţional din Stockholm, care conţine colecţiile principale de artă ale Suediei. Alte muzee de reţinut sunt Skansen, un parc ce expune viaţa rurală, muzeul de artă contemporană, muzeul Vasa şi muzeul suedez de istorie naturală. De interes sunt galeria de artă din Göteborg şi muzeul de istorie culturală din Lund.
B Arta
Arta suedeză îşi are originile în epoca bronzului (1500-500 î.Hr.). Ornamente datând din această perioadă demonstrează un stil artistic independent. Sculpturi în piatră au fost făcute pe insula Gotland în anul 500 d.Hr. Artele , în special sculptura, au înflorit cu ocazia construirii bisericilor, de la 1100 la 1350.
Arta suedeză a fost profund influenţată de evoluţiile europene, încă din evul mediu. Artişti suedezi prominenţi ai secolului al XVIII-lea sunt pictorii Carl Gustav Pilo şi Alexander Roslin şi sculptorul Johan Tobias von Sergel. Artiştii semnificativi ai secolului al XIX-lea sunt Carl Fredrik Hill şi Ernst Josephson. Artişti recunoscuţi internaţional ai secolelor al XIX-lea şi al XX-lea sunt pictorii Anders Leonhard Zorn şi Carl Larsson. Carl Milles a fost un sculptor renumit al secolului al XX-lea.
În arhitectură, în Suedia s-au dezvoltat unele elemente medievale, care au fost introduse în S.U.A. în secolul al XVII-lea. Progrese arhitecturale majore nu au fost făcute până la sfârşitul secolului al XIX-lea. De atunci, din arhitecţii recunoscuţi internaţional au făcut parte Ragnar Östberg, Erik Gunnar Asplund şi Sven Gottfrid Markelius.
C Cinematografia
Cineaştii suedezi au câştigat o recunoaştere internaţională deosebită. Regizori importanţi au fost Ingmar Bergman, Lasse Hallström, Arne Edvard Sucksdorff şi Arne Mattsson. Producătorul Sven Nykvist este cunoscut pentru colaborările sale cu Bergman, Hallström şi regizorul american lrmny Allen. Dintre actorii suedezi de film recunoscuţi se amintesc Ingrid Bergman, Greta Garbo, Mai Zetterling (şi regizor), Max von Sydow şi Lena Olin. Ne referim doar la trei staruri!
Ingmar Bergman, născut în 1918 în Uppsala, a studiat la universitatea din Stockholm. Devenit cineast de talie mondială, a realizat multe filme, de la comedii (Lecţia de dragoste - 1954, Visul unei nopţi de vară - 1955 şi Ochiul dracului - 1960), la drame profunde psihologice şi filosofice (Al şaptelea sigiliu - 1957, Căpşuni sălbatice - 1957 şi Persona - 1966). Alte filme ale lui Bergman sunt Magicianul (1958), Scene de căsătorie (1973), Fluierul magic (1974) sau Sonată de toamnă (1978). S-a remarcat şi ca scenarist, cu scenarii autobiografice ca Lanterna magică (1988) şi Imagini, Viaţa mea în film (1993).
Ingrid Bergman (1915-1982), actriţă suedeză, s-a născut în Stockholm, unde a şi studiat la Şcoala regală de teatru dramatic. A devenit repede star al filmelor suedeze. Performanţa sa în Intermezzo (1936), cel de al unsprezecelea film, au adus-o în atenţia producătorilor americani. Primul său film în S.U.A. a fost o versiune în limba engleză a lui Intermezzo (1939). A apărut în numeroase filme americane şi europene în următoarele trei decenii, precum Casablanca (1942), Pentru cine bat clopotele (1943), Saratoga Trunk (1945), Stromboli (1949), Rolls-Royce-ul galben (1964), Floarea de cactus (1969) şi Sonată de toamnă (1978). Pentru performanţele sale din Gaslight (1944), Anastasia (1956, dacă vă pace în germana), şi Criminalul din Orient Express (1973), a primit premiul Academiei de film. Bergmun a jucat pe scenele din New York în Liliom (1940) sau în Joan a Lorenei (1946), ca şi în multe teatre europene. În 1980 a fost publicată cartea autobiografică Ingrid Bergman: povestea mea.
Garbo, Greta (1905-1990), actriţă de film suedeză şi americană remarcată pentru frumuseţea sa, extrem de populară. Născută ca Greta Gustat Majorson în Stockholm, a studiat la şcoala regală de artă dramatică. Descoperită de regizorul Mauritz Stiller a avut succes în rolul contesei Elizabeth Dohna în filmul suedez Ispășirea lui Gosta Berling (1924), Garbo şi-a însoţit regizorul care auzise de studiourile Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), în S.U.A. Aşa că Greta a jucat în primul său film american, Torentul, cu un mare succes, urmat de Furtuna (1926) şi Carnea și diavolul (1927), care au transformat-ope Garbo în una din cele mai populare actriţe din acea vreme. Primul său film (cu) sonor a fost Anna Christie (1930), după piesa dramaturgului american Eugene O'Neill. Alte filme vin în cascadă, precum Susan Lennox—Creştere şi decădere (1931; cu Clark Gable), Grand Hotel (1932), Mata Hari (1932), Regina Christina (1933), Anna Karenina (1935), Camille (1937) şi Ninotchka (1939). După succesul în comedia Femeia cu două feţe (1941), a început să se izoleze de lumea filmului. În 1950 Garbo a fost aleasă ca cea mai bună axtriţă a primei jumătăţi de secol XX. A devenit cetăţean al S.U.A. în 1951, şi tar 1954 a primit (in absenţă) un premiu special Academy Award pentru “performanţele sale cinematografice".
D Literatura
În literatură, dramaturgul şi prozatorul August Strindberg este probabil cel mai cunoscut scriitor al Suediei. Laureaţii Nobel suedezi în domeniu sunt prozatorul Selma Lagerlöf, prozatorul, poetul şi dramaturgul Pär Lagerkvist şi Harry Martinson. Astrid Lindgren este cunoscut de copiii din multe ţări ca autor al seriei de povestiri pentru copii Pippi Longstocking. Dar copiii preferă precis altceva acum! Aflați dacă domnișoara Pippi merge sau nu la școală!
E Muzica
Contribuţia suedeză cea mai mare în muzică a fost în interpretarea vocală. Cântăreţi suedezi renumiţi sunt Jenny Lind, privighetoarea Suediei, Christina Nilsson, Jussi Björling şi Birgit Nilsson. Muzica populară suedeză reflectă mediul natural şi evoluţia ţării în diferite epoci.
În secolul al XVIII-lea, o perioadă de mari activităţi culturale, regele Gustav III a fondat Academia de muzică, Opera din Stockholm şi Baletul Regal. Balerina suedezo-italiană Marie Taglioni a fost o figură importantă în dans în secolul al XIX-lea. Un compozitor suedez care a câştigat faimă internaţională a fost simfonistul Franz Berwald. Compoozitori moderni sunt Hugo Alfvén, a cărui muzică este bazată pe cântecele folclorului suedez, Hilding Rosenberg şi Karl-Birger Blomdahl. Suedia este gazda multor grupuri muzicale cunoscute (putem uita ABBA?) şi este al treilea exportator de muzică din lume.
Grupul ABBA
Să fiți iubiți!
Nițu Constantin
Comentarii