Campania închipuită. Anul 1968. Viziunile topografilor.
Și cum ne obișnuiește domnul col. (r.) ing. Nicolae Birceanu, coleg în ale profesiunii, dar și conjudețean cu mine (Muscel, apoi Argeș), plus poet și prozator, a mai „scos” încă o carte inedită, „Campania închipuită”, cu subtitlul „Anul 1968; viziunile topografilor”, la editura Editgraph din Buzău. Cum care Buzău? Municipiul care a fost al doilea, după București, ca număr de unități și specialități militare! Așa că nu putea să nu scrie domnia sa despre anul 1968, când toate aceste unități, din una făcând și dânsul parte, au trecut în cel mai scurt timp de la etapa de instruire pașnică la pregătirea de război.
Autorul era obișnuit cu campaniile topografice pașnice anuale care începeau în luna aprilie și se terminau, hăt, prin noiembrie, de-a lungul și de-a latul țării, cu deplasări cu camionul, autoturismul de teren sau cu trenul, când ca locotenent sau locotenent major (numai înainte de a fi însurat) avea numai foi de drum de clasa întâi, dar mergea cu vagonul de clasa a doua, că doar acolo erau fete „clasa întâi”! Și istoria e istorie! Anul 1968 a însemnat o campanie probabilă de război, dar care nu a avut loc. România făcea parte din Tratatul de la Varșovia. Eram în permanent „război rece”, care era cât pe ce să fie „încălzit”! Asta deoarece forțele armate ale țărilor Tratatului de la Varșovia au pătruns în Cehoslovacia, cu excepția forțelor țării noastre și a forțelor armate ale R.D.G., unități ale acestei țări asigurând doar sprijin logistic trupelor sovietice de pe teritoriul său. Îmi amintesc bine acele momente, era după ce la începutul verii reușisem pe primul loc la Academia Militară, dorind eu a deveni inginer geodez ca și autorul, când și unitatea mea de rachete operativ-tactice SCUD, din vestul țării, a fost transformată într-o noapte în mare unitate de tunuri antitanc și peste noapte din „ofițer cu pregatirea datelor” plus „operator al sistemului de dirijare” am devenit comandant de baterie antitanc!
Autorul narează cu talent succesiunea faptelor de trecere a unității topografice din care făcea parte, singura unitate militară de acest tip, subordonată Marelui Stat Major, prin Direcția Topografică Militară. Este un fin observator și analist al oamenilor, dovedindu-ne și nouă că în momente grele se cunoaște mai bine caracterul oamenilor și oscilarea acestora între umor și seriozitate. Din analiza faptelor și oamenilor izvorăsc cursiv numeroase concluzii inedite, narate cu șarm și cu umor.
Scopul nostru nu e de a repovesti cartea, ci doar de a vă „intriga”, de a vă face să vă adresați editurii, despre care puteți găsi informații dacă „lansați” un metacăutător la un calculator desktop, la un laptop, la o tabletă sau chiar la un telefon mobil mai acătării, de ăla inteligent! Și la citirea cărții veți înțelege sau unii vă veți reaminti ce a fost „Primăvara de la Praga”, ce a însemnat doctrina Brejnev, existența pericolului atacării României. Dar mai importanți sunt oamenii și locurile pline de istorie de unde provin, care nu aveau de-a face cu capitalismul sau cu socialismul, cu ceaușismul, ci cu ROMÂNIA. Că determinarea unor coordonate sau desenarea hărții nu sunt socialiste, comuniste, ceaușiste, băsiste, iliesciene sau capitaliste. Rezultatele sunt clare și le puteți percepe ușor! Și autorul „dă din casă” intimitățile pregătirii de război a biroului topografic din care făcea parte, inclusiv cu oamenii minunați ai biroului, trăitori acum pe aici sau duși în ceruri ca să întregească forțele militare topografice de pe șantierele raiului (sau ale iadului). Veți citi cu interes biografiile oamenilor din biroul pe care îl păstorea, originari din toate părțile țării, istoria pe scurt a localității de naștere, despre etnia și familiile lor și despre ce mai mare bogăție a lor, copiii „micii pionieri socialiști” de ieri, azi „capitaliști” maturi! Și printre ei, era și prietenul Antonescu Virgil, fiu de învățători, atunci locotenent major, dar și consătean cu mine (Stâlpeni), tată a cinci copii!
În rest, vă lăsăm să descoperiți istoria noastră, a oamenilor obișnuiți, cei care nu ne batem cu pumnul în piept și nu ne lăudăm anapoda pe la posturi de televiziune. Mulți din cei descriși aici au participat ulterior cu munca lor la Transfăgărășan, la metroul din București, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la realizarea rețelelor geodezice de triangulație și de nivelment ale țării, la construirea centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, la constrirea clădirii parlamentului și în numeroase alte locuri, că nu vreau să vă aud folosind barbarul cuvânt recent încetățenit din „romgleză”, așa-zisul „locații”! Că de asta zisei eu că rezultatele muncii lor nu are culoare politică.... Transfăgărășanul, centrala de la Cernavodă, metroul, canalul, albia Dâmboviței, canalul București - Dunăre la care s-a renunțat..... Și dacă cineva ar scrie și de mutarea depozitului de hărți militare de la Dorohoi la Sinaia, bine ar fi. Că cine a stabilit locul depozitului la Dorohoi, numai bine nu a dorit armatei acestei țări! Să stabilești un asemena depozit chiar acolo, îm marginea de nord-est a țării, aproape de URSS, o fi făcut-o cu un anumit scop?
Și fără umor „topografic” tot nu vă las eu...
„Topograf de meserie,
Îl cunoști după un semn.
Trebuie mereu să fie,
O zi cui și alta.... lemn!
Să fiți (prea)iubiți!
General de brigadă (r.) prof. univ. dr. ing. Constantin Nițu
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
-->
Comentarii