07. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #1
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Casa cu ferestre mari
a clădi un cămin solid pentru soție și cei doi copii
Căram pe umeri grinzi și ciment în plină vară,
Trudeam cu drag de zori și până în târzie seară,
Știam că pentru voi zidesc acest adăpost sfânt,
Să nu vă prindă ploaia sau frigul pe pământ.
Veneau copiii-n fugă prin curtea cu urzici,
Iar zidul ridicat din piatră părea fără frici;
Acum, septuagenar, privesc geamul cel curat,
Prin care lumina lunii în casă a intrat.
Voi mai repara și mâine un gard ce s-a lăsat,
Chiar dacă pașii voștri de-aici au mai plecat,
O casă cu ferestre atât de mari și vii,
Va adăposti și mâine secrete din copii.
O, universul vede cum schelele-au căzut,
Și cum din colțul vetrei tot fumul a trecut;
Mă plimb prin încăperi și mi se pare-un vis
Că tot ce am clădit atunci s-a mai deschis.
Sunt singur între ziduri, dar nu mă simt pierdut,
Căci am lăsat o urmă din tot ce am făcut,
Această casă mândră va dăinui mereu,
Purtând în ea iubirea și tot sufletul meu.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii