Castanii respiră aramă
prinşi într-un amurg potolit
înnoadă inserarea cu un capăt de noapte
ascultă lumina
picură în cleştii pămantului
nicicând nu a curs atâta împăcare
în inimi răsfăţate de toamnă
din braţele tale din coapsele mele
creşte chemarea blândă
a verdelui ascuns
ca o lacrimă
peste iarbă şi păsări
mai cuvântă încă păduri incendiate
şi cade a vorbelor dorinţă
răvăşind strâmta odaie
Comentarii
Castanii respiră aramă
prinşi într-un amurg potolit
înnoadă inserarea cu un capăt de noapte
ascultă lumina
Îmi era dor de versul tău, draga mea Agafia, ţi-am sorbit fiecare cuvânt, mulţumesc!
Admirație.
Semn de plăcută lectură si apreciere!
Multumesc!