ceață de decembrie
privesc printre ceață aromele zilei,
văd umbre, văd cerul închis,
nu ninge, plutesc în abis,
cu doruri, imagini și gânduri,
pe care le cerni și le vânturi,
tu, timpule, cal nărăvaș,
ce treci în buiestru prin viață,
de ce ești atâta de laș?
din ceața verzuie ce trece
îmi făuresc un rădvan
să zbor spre steaua cea rece
cu visul meu năzdrăvan.
în sufletul trist de bătrân,
duc fulgere roșii în sân
și mai duc spre-a cerului geană
inima mea pământeană.
cu rănile veșnic deschise
aș vrea să duc sărmanele vise
să le-ngrop, undeva, adânci,
prin steiuri de piatră sau stânci,
să privesc la ultimul lor spasm,
cum intră-n legendă și-n basm.
nu pot să-mi mai port visarea
pe legănat dulce de perne,
deschide-mi, Doamne, Tu, zarea,
să văd cum timpul ne cerne,
pe marginea aspr-a genunii,
printre luceferi și razele lunii,
despică-mi, cărarea și cerul
să pot străbate ca Tine, misterul
prin cosmica Ta aspră tăcere
în cântecul dulce de sfere
și-apoi obosit să cad ca o stea
la margini de codru, pe pajiștea mea,
să mă pitesc printre brazi și să fug
de propria-mi moarte, de propriu-mi rug.
13 decembrie 2011
-->
Comentarii
Mulțumesc Maria pentru aprecieri!
Mulțumesc Patricia pentru laude, dar nu le merit.
Mulțumesc Camelia pentru cele două fermecătoare cântece.
Cu deosebită stimă, Lenuș, pentru ceea ce faci.
Mulțumesc domnule Dan pentru aprecieri! La toți- SĂRBĂTORI FERICITE!
Minunate versuri am lecturat cu plăcere...Felicitări!
minunat !
și-apoi obosit să cad ca o stea
la margini de codru, pe pajiștea mea,
să mă pitesc printre brazi și să fug
de propria-mi moarte, de propriu-mi rug.
Superbe versuri , felicitări maestre !