Tresare soarele când ceasul dimineţii
îl îmboldeşte şi se-apucă să-i ciupească razele
care-ncep să tremure văzând cum noaptea
se-ndepărtează cu paşi siliţi trăgându-şi
pledurile înstelate noroase ploioase
că pe cel desenat cu luna e cel mai greu
de urnit datorită eclipsării sporadice.
Dansul razelor începe cu paşi uşori
pe-o linie de cer apropiată de pământ
acolo unde apele şi munţii se-mbrăţişează
în zarea-ndepărtată prinsă din zborul
privirii ce cuprinde imaginile pentru
a le picta cu pensulele memoriei
pe spiritul dornic de frumos şi de fantastic
de-acolo de unde se nasc întrebările
fără răspuns şi simţurile se trezesc vioaie
prin suflet şi trupul îşi ia avânt spre viaţă.
Nu se vede nimic prin răsăritul soarelui
decât razele care-ncep să dansese
lumină din ce în ce mai mult
pământul se-arată în toată splendoarea lui
cerul vorbeşte şi el despre culoarea sa
dar nimic din ce are omul de-a fi fericit
de făcut sau de pătimit nu-i spune
ce-i va aduce ziua ce tocmai se-arată.
Totuşi aburii seducători al unui ceai sau a unei cafele
sunt un început în incursiunea clipelor
ei lui lor ce se vor intersecta în acelaşi timp dar
care vor aduce fiecăruia dintre noi ceva
alte bucurii necazuri sănătăţi boli etc.
Mihaela Moşneanu
Comentarii
Mulţumesc mult, d-na Aurelia!