Ai avut grijă
să ștergi bine lama
ca moartea să-mi rânjeasca
de dincolo de fierul rece
oglindit în miez de zi
Un pic chiar ai ținut la mine
punându-mi la genunchi
un coș cu puțin fân proaspat
unde să-mi cadă clipind
gândurile pline de roșu
Șina pe care alunecă
clipa cea din urmă
despărțind suflet de inimă
ai uns-o bine să fii sigură
că n-am să plâng
Ți-ai pus gluga neagră
dar degeaba, te-am simțit
fremătând ca odinioară
când muream în tine
sorbindu-ți de zor privirea
Măcar lasă clopotele să cânte
și aprinde o lumânare
să simt că-mi ard ochii
și să-mi țiuie urechiile
a altceva, nu numai a tine
din cenușa durerii
să mă răsar... iar.
23 03 2012
Ștefan Oană
-->
Comentarii
Cu mare dreg, multumesc!!!
Frumos poem, ca de fiecare dată.
Cu mare drag de VOI, prietene bune!
Frumos.Ai puterea să înviezi prin cuvinte materia.
Frumoasă cenuşă vie ...Felicitări!