constantinopolul
plouă peste Constantinopol
o ploaie diluviană,
bazarul e sinistru fără marfă,
moscheia cântă cântece profane,
Edy-Kule stă singură-n cătușe
cu Brâncoveanu care-și plânge fiii.
îndrăgostiții toți au dezertat,
chiparoșii se zbat pe sub potop,
în ochiul hipnotizat al golfului.
delfinii, ca niște patriarhi înecați,
se lăfăie în apa caldă a verii.
Bizanțul a murit demult,
Stambulul este stampa nouă,
ce s-a vândut imperial,
pe un parfum acum când plouă.
la Podul suspendat nu este vamă,
pentru mătase și sărut,
îndrăgostiții dorm pe schele,
prin ploaia de luceferi și de câini,
de parc-ar fi niște lichele,
ce-au spânzurat iubitele de mâini.
ploaie multă, ploaie grea,
ca o cangrenă de safire,
tot vomitând mărgăritare
pe cântecele de clavire,
covoare, ceară, chihlimbar,
aur, argint și marafeturi,
(au mai rămas doar trei cofeturi)
s-a-nchis și ușa în bazar.
la miezul nopții un cârmaci
cu beregata sfâșiată,
striga de mama focului
că i-a tăiat-o o amantă.
aerul era oval,
mirosea a singurătate,
numai bietul Brâncoveanu
mai făcea ceva dreptate.
(semiluna, un rubin,
se juca frumos pe cer,
repaus de asfodele,
care-apar și care pier.)
dinspre uscat
o lacrimă-n cădere,
peste Bizanț
și-un șir de acadele
în lanț
ce se zăresc printre perdele.
luni, 6 august 2012
-->
Comentarii