Cum scapi clarobscurul sub penel
vezi pe chip în trecere amarul,
sufletul cum înoată prin gesturi.
Lumina risipeşte-n întuneric un fel de raze difuze
starea vicleană de ascundere ce nu-i de ascuns.
Din umbre petele muşcă puţin contrast
de se umplu ca un fagure sub culoare
cu puncte fragile, nedesluşite.
Ochii prind interiorul ruginit în detalii.
Inima-i ascunsă după nori gri,
visează nuanţe ale înaltului suprem.
Este o stare care te învăluie-n fire nevăzute
şi le înnoadă să nu se rupă
chiar şi când vibrează cu unde sonore.
Noaptea e spongioasă şi plină
are pene de pasăre,
zboară prin pustiul singurătăţii din vârstă
peste nisipuri negre.
-->
Comentarii