COPAC FĂRĂ SOARTĂ

COPAC FĂRĂ SOARTĂ



Sub zidul tăcerilor te trăiesc în fiecare noapte,
din cărămizi răzbat şoapte de dor strangulate,
timpul oftează, iubitule, când nu găseşte clipa
iar demult mi-am frânt în zbor înşelător aripa.



Nimic nu s-a schimbat în suflet, prea bine ştiu
şi prin pădurile crescute într-un imens pustiu,
am sprijinit speranţa de-un copac fără soartă,
chiar dacă şi astăzi se-apleacă, bate în poartă.



Rătăcesc prin gândurile tale când clipe-s târzii
alai de fluturi duc pe aripi parfum de nostalgii,
iar ca simpli pelerini printr-un ţinut de poveste,
culegem roua zorilor fără să ne dăm de veste.



Am rămas prizonieră unei iubiri ca o nebunie,
am simţit timpul şi pergamentul unde s-a scris, 
pe-o treptă-a destinului ştiu c-am făcut istorie,
o dorinţă şi-mplinire ce-au trecut dincolo de vis.

27 Decembrie 2014 - MIT

1979340557?profile=original

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->