În acele clipe mă simţeam lângă el ca în adolescenţă, înainte de prima despărţire. La el începea şi se sfârşea lumea. Ce mult îmi doresc un copil cu el! Mi-aş dori o fată dar până la urmă nu contează. Ar fi
suficient un copil şi atât. Greaţa asta nu o fi un semn? Poate că sunt însărcinată. Atâta sex nu o dăuna sarcinii? Îmi place la el că are iniţiativă, nu este un complicat, comunică pragmatic şi nu mă inhibă. Pot avea iniţiative şi experimentăm împreună. Sunt o "liberală" dar cu ascendent conceptual în conservatorism. Nimic nu m-a oprit să-l împart în pat cu o prietenă bună. Nici nu îmi mai amintesc cine a avut ideea, cert e că întâmplarea s-a consumat. A fost poate numai întâmplare, dar am constatat că pot să despart noţiunea de "sex", de noţiunea de "iubire".
Poate că iubirea a fost cea care m-a dus până la acea situaţie. Iubirea pentru el? Iubirea pentru ea? Da! În mod cert pot face diferenţa intre sexul ca"sport" şi iubire. Când l-am înşelat, cu ştirea lui, am făcut diferenţierea, fără efort, între una şi alta. După acel "accident", amândoi am dat impresia că nu s-ar fi întâmplat nimic, niciodată. Am avut amândoi
"înţelepciunea" să uităm totul, să ştergem cu buretele tot, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
De atunci căsnicia noastră a mers bine. Eu nu l-am înşelat, în sensul schimbului de fluide, el nu m-a înşelat. Dar poate mi-am dorit liniştea lăsând aparenţele să lucreze. Să nu uităm că am o bunică ardeleancă. Ele sunt mai concesive şi problema o tratează mai filozofic: "no, maică, zama poa s-o lase, numa zgârciu să vie acasă." E mai comod şi mai înţelept să gândeşti aşa. Cine îşi face griji, are griji!
Îl simt din nou. "Domnul şi stăpânul meu" mă vrea şi mă dăruiesc necondiţionat. Uneori am sesizat ca avea în piele câte un miros străin dar... "zgârciul " era acasă. Acum mirosul pe care îl percep îmi este cunoscut, foarte cunoscut!
Inima mi se zbate puternic în piept...sângele-mi poartă prin vine căldura nisipului de vară de la mare...
Am un frison şi brusc, simt răceala zăpezii de la ţărmul pustiu al mării, pe care se plimba un bătrân cu baston şi pălărie. Costel mă mângâie pe obraz...cu mâna stângă aşa cum făcea...mama, apoi palma mi-a coborât pe gât. Jugulara se zbate şi din piept mi-a ieşit un strigăt: "Mihaaai!"
Deschid ochii şi îl văd pe Mihai, cu chipul lui îngrijorat, aplecat deasupra mea. Lângă el, ca un semafor, stă un suport cu perfuzii.
Patul e alb şi în cameră mai văd o asistentă cu o mască de tifon şi într-un vas mare un braţ de trandafiri. Sunt la spital.
"Ce s-a întâmplat?" îl întreb pe Mihai.
"Ai avut un uşor accident de maşină." Vocea lui caldă a continuat cu aceeaşi grijă:
"Eşti teafără dar vei rămâne sub observaţie până mâine."
"Copiii?"
"Cei mari au plecat, dar le-am comunicat că eşti în afara oricărui pericol."
"Adam? Unde este Adam?"
"E cu Cornelia , acasă la noi."
"Când au plecat copii?"
"După prânz. Acum e seară.
"Accidentul s-a petrecut aproape de fosta ta locuinţă."
În ochi i-am citit întrebarea pe care ştiam că nu o va pune. Simţeam din nou căldura care îmi invada corpul.
Am adormit şi am visat că eram pe plaja noastră.
Mihai m-a vegheat toată noaptea. M-am trezit dimineaţă. Mihai era nedormit şi nebărbierit. Am fost externată. Aveam o vânătaie pe frunte, o pată violacee pe obrazul drept şi un bandaj compresiv la genunchi.
Am ajuns acasă şi am urcat imediat la Adam. Cornelia îi cânta, iar el dormea. L-am privit de parcă nu îl mai văzusem de o lună, apoi l-am sărutat pe frunte. Copilul pe care mi l-a refuzat Costel, dar pe care Mihai mi l-a dăruit cu generozitate, era viaţa mea. Acest dar l-am primit de la Mihai, cu dragoste, cu toate că nu era de acord cu un copil cu tată atât de în vârstă. Mihai a plecat să se ocupe de maşina Corneliei. Mi-am cerut scuze faţă de ea:
"Te rog, iartă-mă dar nu îmi amintesc ce şi cum s-a întâmplat."
"Nu-i nimic. Bine că eşti întreagă. Dacă ai nevoie să ieşi voi conduce eu."
"Nu-i nevoie, mă descurc."
"Fără permis? Trei luni ai să mă ai şofer."
"Aha!" m-am dumirit eu.
Am intrat pe mess şi Iuliana tot insista cu mesaje:
"Spune-mi ceva!"
"Te rog nu mă fierbe."
"De ce nu răspunzi la telefon?"
I-am raspuns:
"Sunt aici. Am avut un accident cu maşina dar nu e grav. Sunt bine."
"Cum s-a întâmplat?" revine ea rapid.
"Nici eu nu ştiu exact. M-am răsturnat cu maşina, am ajuns la spital, am stat o noapte sub supraveghere şi acum sunt acasă."
"Poate nu e cel mai bun moment să te întreb dacă ai recitit ce ţi-am dat şi ce mă sfătuieşti."
Am rugat-o să aştepte puţin să recitesc "materialul".
Seiful meu portabil era neatins. L-am deschis, am luat fila şi am recitit-o. Primul lucru care mi-a venit în minte, a fost să o întreb dacă îl iubeşte cu adevărat.
Am intrat din nou cu un"buzz".
"Da"
"Îl iubeşti cu adevărat? Înţeleg că nu îţi este indiferent".
"Da. Mă simt bine cu el şi cred că îl iubesc, sau sunt pe aproape."
"Nu ţi-a cerut decât să-l întâlneşti din când în când, fără alte "obligaţii", nu?"
" E adevărat, numai că, sunt temătoare."
"De ce te temi?"
"Pentru căsnicia mea."
"Când te iubeai cu d-l "opel", nu-ţi era frică?"
"A fost la început mai mult un joc, un flirt pe un chat. Am alunecat într-o escapadă care s-a lăsat cu sex. A fost bine. Nu ne vedeam prea des, numai că la un momentdat mi-am prins urechile în "portiera" domnului"opel". Nu ştiam sigur dacă îl iubeam dar aşa credeam. I-am propus să ne căsătorim. Asta presupunea ca şi eu şi el să divorţăm."
Literele apăreau pe monitor într-un ritm ameţitor.
Mi-am amintit de momentul cind Mihai mi-a propus biletele "numai dus". Ce mult timp a trecut de atunci.
De ce nu am vrut? Timpul a demonstrat că nu greşeam dar...nu a fost să fie. Poate că, dacă m-aş fi culcat cu Mihai atunci, lucrurile ar fi evoluat altfel sau poate nu. Şi ce să îi spun Iulianei? Am reluat cititul pe monitor. Scria mult şi aproape incoerent.
Era o femeie sătulă de escapadele soţului, dornică de tandreţe, dar se temea.
"Şi de ce nu te vezi cu el?" am întrebat-o încercând să descopăr acele resorturi tainice. Dacă mi-ar fi auzit tonul cu care aş fi pus întrebarea poate s-ar fi supărat.
"Cred că îl iubesc şi că aş putea scăpa lucrurile de sub control."
"Explică-mi!" am cerut eu detalii.
"Pe de o parte, echilibrul pe care-l am acasă îmi e suficient pentru liniştea de fiecare zi, pe de altă parte, dragostea lui mă copleşeşte şi mă face să mă simto femeie dorita şi nu o rezumare gen:"mama copiilor, gospodina şi nevasta mea."
"Ştii exact ce vrei?"
Dacă cele două "cercuri" nu s-ar intersecta, i-aş dori pe amândoi. Nu doresc să rănesc pe nimeni, nu vreau să sufere nimeni. Numai că, la "afacerea" asta, Doru suferă."
"Ce te opreşte să îl vezi mai des? Tu spuneai că nu te-a condiţionat niciodată cu nimic."
"Am lăsat deliberat o oarecare distanţă, pentru că nu sunt sigură pe mine. Dacă ar fi doar un partener de sex şi atât, mi-ar fi mai uşor, dar aşa..."
Rămân din nou pe gânduri. În alt plan şi cu alte personaje, istoria se repeta. Pot eu să-i dau sfaturi?Am continuat:
"Contactele telefonice şi pe mess nu fac decât să-ţi crească încărcătura emoţională. Poate că nici nu îl iubeşti cu adevărat. Ia-l prin surprindere, culcă-te cu el şi vezi ce se întâmplă."
"Şi dacă îmi cere să divorţez? Dacă va dori să legalizăm relaţia?"
"Despici prea mult firul în patru. Am înţeles că fetele îţi sânt şi confidente. Ele ce zic? Până la urmă...supuneţi la vot."
"Am vorbit cu ele. Se ataşaseră de "fostul", dar modul în care m-a tratat la despărţire, le-a făcut şi pe ele mai reticente."
Am primit un e-mail. O expediez pe Iuliana cu un:
"Mai vorbim şi mâine. Acum am ceva treabă! Te pup."
"Pa!"
Deschid mail-ul. Costel mă întreabă de starea sănătăţii. Îl ignor şi îl şterg. Totuşi se interesa de mine! De unde aflase? Ce ştia? Ce vrea?
suficient un copil şi atât. Greaţa asta nu o fi un semn? Poate că sunt însărcinată. Atâta sex nu o dăuna sarcinii? Îmi place la el că are iniţiativă, nu este un complicat, comunică pragmatic şi nu mă inhibă. Pot avea iniţiative şi experimentăm împreună. Sunt o "liberală" dar cu ascendent conceptual în conservatorism. Nimic nu m-a oprit să-l împart în pat cu o prietenă bună. Nici nu îmi mai amintesc cine a avut ideea, cert e că întâmplarea s-a consumat. A fost poate numai întâmplare, dar am constatat că pot să despart noţiunea de "sex", de noţiunea de "iubire".
Poate că iubirea a fost cea care m-a dus până la acea situaţie. Iubirea pentru el? Iubirea pentru ea? Da! În mod cert pot face diferenţa intre sexul ca"sport" şi iubire. Când l-am înşelat, cu ştirea lui, am făcut diferenţierea, fără efort, între una şi alta. După acel "accident", amândoi am dat impresia că nu s-ar fi întâmplat nimic, niciodată. Am avut amândoi
"înţelepciunea" să uităm totul, să ştergem cu buretele tot, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
De atunci căsnicia noastră a mers bine. Eu nu l-am înşelat, în sensul schimbului de fluide, el nu m-a înşelat. Dar poate mi-am dorit liniştea lăsând aparenţele să lucreze. Să nu uităm că am o bunică ardeleancă. Ele sunt mai concesive şi problema o tratează mai filozofic: "no, maică, zama poa s-o lase, numa zgârciu să vie acasă." E mai comod şi mai înţelept să gândeşti aşa. Cine îşi face griji, are griji!
Îl simt din nou. "Domnul şi stăpânul meu" mă vrea şi mă dăruiesc necondiţionat. Uneori am sesizat ca avea în piele câte un miros străin dar... "zgârciul " era acasă. Acum mirosul pe care îl percep îmi este cunoscut, foarte cunoscut!
Inima mi se zbate puternic în piept...sângele-mi poartă prin vine căldura nisipului de vară de la mare...
Am un frison şi brusc, simt răceala zăpezii de la ţărmul pustiu al mării, pe care se plimba un bătrân cu baston şi pălărie. Costel mă mângâie pe obraz...cu mâna stângă aşa cum făcea...mama, apoi palma mi-a coborât pe gât. Jugulara se zbate şi din piept mi-a ieşit un strigăt: "Mihaaai!"
Deschid ochii şi îl văd pe Mihai, cu chipul lui îngrijorat, aplecat deasupra mea. Lângă el, ca un semafor, stă un suport cu perfuzii.
Patul e alb şi în cameră mai văd o asistentă cu o mască de tifon şi într-un vas mare un braţ de trandafiri. Sunt la spital.
"Ce s-a întâmplat?" îl întreb pe Mihai.
"Ai avut un uşor accident de maşină." Vocea lui caldă a continuat cu aceeaşi grijă:
"Eşti teafără dar vei rămâne sub observaţie până mâine."
"Copiii?"
"Cei mari au plecat, dar le-am comunicat că eşti în afara oricărui pericol."
"Adam? Unde este Adam?"
"E cu Cornelia , acasă la noi."
"Când au plecat copii?"
"După prânz. Acum e seară.
"Accidentul s-a petrecut aproape de fosta ta locuinţă."
În ochi i-am citit întrebarea pe care ştiam că nu o va pune. Simţeam din nou căldura care îmi invada corpul.
Am adormit şi am visat că eram pe plaja noastră.
Mihai m-a vegheat toată noaptea. M-am trezit dimineaţă. Mihai era nedormit şi nebărbierit. Am fost externată. Aveam o vânătaie pe frunte, o pată violacee pe obrazul drept şi un bandaj compresiv la genunchi.
Am ajuns acasă şi am urcat imediat la Adam. Cornelia îi cânta, iar el dormea. L-am privit de parcă nu îl mai văzusem de o lună, apoi l-am sărutat pe frunte. Copilul pe care mi l-a refuzat Costel, dar pe care Mihai mi l-a dăruit cu generozitate, era viaţa mea. Acest dar l-am primit de la Mihai, cu dragoste, cu toate că nu era de acord cu un copil cu tată atât de în vârstă. Mihai a plecat să se ocupe de maşina Corneliei. Mi-am cerut scuze faţă de ea:
"Te rog, iartă-mă dar nu îmi amintesc ce şi cum s-a întâmplat."
"Nu-i nimic. Bine că eşti întreagă. Dacă ai nevoie să ieşi voi conduce eu."
"Nu-i nevoie, mă descurc."
"Fără permis? Trei luni ai să mă ai şofer."
"Aha!" m-am dumirit eu.
Am intrat pe mess şi Iuliana tot insista cu mesaje:
"Spune-mi ceva!"
"Te rog nu mă fierbe."
"De ce nu răspunzi la telefon?"
I-am raspuns:
"Sunt aici. Am avut un accident cu maşina dar nu e grav. Sunt bine."
"Cum s-a întâmplat?" revine ea rapid.
"Nici eu nu ştiu exact. M-am răsturnat cu maşina, am ajuns la spital, am stat o noapte sub supraveghere şi acum sunt acasă."
"Poate nu e cel mai bun moment să te întreb dacă ai recitit ce ţi-am dat şi ce mă sfătuieşti."
Am rugat-o să aştepte puţin să recitesc "materialul".
Seiful meu portabil era neatins. L-am deschis, am luat fila şi am recitit-o. Primul lucru care mi-a venit în minte, a fost să o întreb dacă îl iubeşte cu adevărat.
Am intrat din nou cu un"buzz".
"Da"
"Îl iubeşti cu adevărat? Înţeleg că nu îţi este indiferent".
"Da. Mă simt bine cu el şi cred că îl iubesc, sau sunt pe aproape."
"Nu ţi-a cerut decât să-l întâlneşti din când în când, fără alte "obligaţii", nu?"
" E adevărat, numai că, sunt temătoare."
"De ce te temi?"
"Pentru căsnicia mea."
"Când te iubeai cu d-l "opel", nu-ţi era frică?"
"A fost la început mai mult un joc, un flirt pe un chat. Am alunecat într-o escapadă care s-a lăsat cu sex. A fost bine. Nu ne vedeam prea des, numai că la un momentdat mi-am prins urechile în "portiera" domnului"opel". Nu ştiam sigur dacă îl iubeam dar aşa credeam. I-am propus să ne căsătorim. Asta presupunea ca şi eu şi el să divorţăm."
Literele apăreau pe monitor într-un ritm ameţitor.
Mi-am amintit de momentul cind Mihai mi-a propus biletele "numai dus". Ce mult timp a trecut de atunci.
De ce nu am vrut? Timpul a demonstrat că nu greşeam dar...nu a fost să fie. Poate că, dacă m-aş fi culcat cu Mihai atunci, lucrurile ar fi evoluat altfel sau poate nu. Şi ce să îi spun Iulianei? Am reluat cititul pe monitor. Scria mult şi aproape incoerent.
Era o femeie sătulă de escapadele soţului, dornică de tandreţe, dar se temea.
"Şi de ce nu te vezi cu el?" am întrebat-o încercând să descopăr acele resorturi tainice. Dacă mi-ar fi auzit tonul cu care aş fi pus întrebarea poate s-ar fi supărat.
"Cred că îl iubesc şi că aş putea scăpa lucrurile de sub control."
"Explică-mi!" am cerut eu detalii.
"Pe de o parte, echilibrul pe care-l am acasă îmi e suficient pentru liniştea de fiecare zi, pe de altă parte, dragostea lui mă copleşeşte şi mă face să mă simto femeie dorita şi nu o rezumare gen:"mama copiilor, gospodina şi nevasta mea."
"Ştii exact ce vrei?"
Dacă cele două "cercuri" nu s-ar intersecta, i-aş dori pe amândoi. Nu doresc să rănesc pe nimeni, nu vreau să sufere nimeni. Numai că, la "afacerea" asta, Doru suferă."
"Ce te opreşte să îl vezi mai des? Tu spuneai că nu te-a condiţionat niciodată cu nimic."
"Am lăsat deliberat o oarecare distanţă, pentru că nu sunt sigură pe mine. Dacă ar fi doar un partener de sex şi atât, mi-ar fi mai uşor, dar aşa..."
Rămân din nou pe gânduri. În alt plan şi cu alte personaje, istoria se repeta. Pot eu să-i dau sfaturi?Am continuat:
"Contactele telefonice şi pe mess nu fac decât să-ţi crească încărcătura emoţională. Poate că nici nu îl iubeşti cu adevărat. Ia-l prin surprindere, culcă-te cu el şi vezi ce se întâmplă."
"Şi dacă îmi cere să divorţez? Dacă va dori să legalizăm relaţia?"
"Despici prea mult firul în patru. Am înţeles că fetele îţi sânt şi confidente. Ele ce zic? Până la urmă...supuneţi la vot."
"Am vorbit cu ele. Se ataşaseră de "fostul", dar modul în care m-a tratat la despărţire, le-a făcut şi pe ele mai reticente."
Am primit un e-mail. O expediez pe Iuliana cu un:
"Mai vorbim şi mâine. Acum am ceva treabă! Te pup."
"Pa!"
Deschid mail-ul. Costel mă întreabă de starea sănătăţii. Îl ignor şi îl şterg. Totuşi se interesa de mine! De unde aflase? Ce ştia? Ce vrea?
-->
Comentarii
Un text minunat mă lăsaţi mereu fără cuvinte.Felicitări!
Cu prietenie Lenuş
ÎMi place cum scrieţi şi proză d-le Gongu ! Felicitări !
Textul aparţine lui gongu Viorel