Doar nisipul din trup l-am păstrat
într-o clepsidră de sticlă cu nervuri colorate,
restul l-am aruncat în apele de unde bea curcubeul,
perle nu mai port în gând, şlefuiesc în cuvinte
pe care le rânduiesc după silabele sunătoare,
le aud prin somn de la cocoşii dimineţii
ce sparg prin cântecul lor întunericul.
Semne-n tăieturi pe coaja verde a unui făgui
se lasă drumului moştenire ca nume
ce-l poartă mulţi oameni.
Cred că...
Nu a găsit alt mod de a rămâne
o frântură de timp cât creşte copacul
cu scrisul până la înălţimea vederii.
Lumina trece pe drum şi pietrele aşteaptă
nemurirea.
-->
Comentarii