Ea-i spuse-nmărmurită:''-Să-nţeleg
Că îi aprobi propunerea mârşavă?
Mă scuzi, nu te credeam atât de bleg!
Sper, nu te-mbarci pe-a Diavolului navă!''
''-Matur am chibzuit şi îndelung,
A sufletului meu, tu eşti podoabă,
Eşti steaua ce râvnit-am să ajung,
Să nu ne-nstrăinăm aşa degrabă!
Nespus vom suferi, de-amor plângând,
Ne-om pierde noi şi dreptul la Nemoarte,
De ce să fim ca oamenii de rând?
Croi-ne-vom un viitor aparte.''
''-În Cartea Sfântă ni-i Destinul scris
Şi nu ştim, fi-va Rău sau fi-va Bine;
Greşim de ascultăm de-acest proscris,
Vom plânge-amarnic de-ale noastre vine!
Bolnavi nu suntem şi nu suntem sluţi
Iar timpul nostru merge înainte;
Am fi, într-adevăr, atunci pierduţi,
De-nstrăinăm Odoare mult prea sfinte!
Şi-apoi, nu te lăsa uşor corupt,
Alege-vom Cărarea ceea dreaptă,
De-i Drumul-la-nceput mult prea abrupt,
Un altul, lin, în faţă ne aşteaptă.
De-a dreapta ai un Înger Păzitor-
Încrede-te în el şi ia aminte:
Prieten nu e orice trecător,
De cald nu ţin pompoasele-i cuvinte.''
''-Ştiu Tatăl Nostru, Zece că-s Porunci,
Norocul, văd, îmi cade la picioare;
Spui Înger Păzitor? De ce, atunci,
Nu vrea să-alunge oful ce mă doare?''
''-Ţi-i timpul scurt? N-ai dreptul să huleşti
Ci Ruga-ţi fie, cât se poate, lungă,
Acceptă, drepte, legile-omeneşti
Şi, va, ca Fericirea să te-ajungă.''
''-Nu-s nici meschin şi nu-s, de fel, ingrat,
A' mele sentimente sunt loiale,
Iar dacă mă iubeşti cu-adevărat,
Urmează, fără teamă, a mea cale.''
Îi spuse ea cu lacrime fierbinţi:
''-Suntem perechea cea mai ideală;
Şi-ai mei s-or îmbuna, şi-ai tăi părinţi,
Evită, dar, căderea-ţi în greşeală.''
"-C-am fi-nţeleşi, nu-s sigure dovezi;
E, hotărârea-mi, într-atât de fermă
Şi-atât de încarnată, de mă crezi,
Precum un fir de păr în epidermă".
Sta,fata,-n neputinţă şi pe gând.
Cum, oare,-ar fi putut să îl convingă?
El, ca de piatră, Zarea, o sfidând,
Cu, ruptă-n două, a răbdării chingă.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Amintirile iernii
Privesc viscolul care pe stradă iar vine, Iarna a acoperit bine iar străzile toate,În casă lângă foc îmi este acum bine, Vântul în curte fulgii incepe să caute,Întotdeauna de vântul iernii am teamă, Pe la geamuri vântul viclean bine trece, Un fulg…
Citeste mai mult…Decembrie
Văzduhul înghețat este în așteptare,M-am săturat de atâta rece nemișcare, Iarna este peste noi acum îar stăpână, Pe Cer norii întunecați repede se adună. Stau lângă foc intr-o noapte de iarnă Primesc iar Cerul dar apare Luna plină,Și în clipele…
Citeste mai mult…Zilele senine și geroase
M-am trezit dimineța într-o zi senină,Dar de pe Cer multă zăpadă o să vină,Cu pași mici fulgii de zăpadă pe stradă,Vor iarna în sanie cu sacul să o vadă. Este iar o zi senină cu foarte mult ger,Apar mulți fulgi de zăpadă acum pe Cer Vântul mângâie…
Citeste mai mult…Iarnă frumoasă
Price poveste începe cu a fost o dată Cu un fir de mătase a fost iar brodată În seara asta ninge in curtea frumos Aș vreau să fiu iarna un mic eschimos. Baba Dochia își mai pune și un cojoc, Este frig dar mai arunc lemne in foc,Bezmetic vântul…
Citeste mai mult…
Comentarii
Pretuire!