Criza ca o simetrie care confirmă „istoria ” şi infirmă „postistoria”

(note de lectură)

de

Dumitru G.Sin

Postat de Dimitrio în Februarie 27, 2010 la 12:30pm
Vezi blog

Ce va urma oare după prefixul post …sau după postmodernism şi postuman etc.? …


Mileniu III moşteneşte o parte din clişeele şi automatismele mileniului II , industria inima, economiei care suferise primul infarct a intrat în noul mileniu cu by pass desigur e vorba de momentul crizei petrolului din anii`80[i] în aceşti ani se vehiculează în mass-media termenii care încep necondiţionat cu post , un prefix care ca şi “comandă de căutare” pe “goagle” , te duce ba la civilizaţia postmodernisă[1], ba la termeni ca postindustrial, ori chiar la civilizaţia postistorică , să acordăm puţină atenţie ultimului termen care care a făcut multă vîlvă la timpul lui, pe vremea administraţiei Clinton de către unul din consilierii săi ,care l-a pus în operă intrigînd o lume întreagă : cum vine asta civilizaţie postistorică ?

Dacă în vara lui 1932 ai fi înserat această sintagmă într-un articol şi apoi ai fi brodat pe marginea acestuia un eseu, ar fi fost,cu siguranţă, interzis de cenzură Romană , pentru că nu puteai să-l contrazici pe cel mai mare om din stat pe însuşi Ducele[ii] comandantul suprem al fasciilor , în ceea ce priveşte conceptul despre istorie, spre deosebire de nazişti , fascistul italian locatar vremelnic al Quirinalului[iii], cocheta cu filozofia lui Hegel …

În vara lui ’89 erau condiţii politice şi culturale în Europa pentru a dezbate un articol intitulat atît de provocator « Sfîrşitul istoriei ? »[iv],acest articol a pus pe jar , nu numai Europa , ci întreaga lume .O serie de comentarii contradictorii au apărut mai întîi în SUA apoi în Anglia , Franţa ,Italia , URSS , Brazilia , Africa de Sud Japonia şi Coreea de Sud, reputatul om de cultură american susţinea un punct de vedere cel puţin curios…în lipsa documentului scris am acceptat convenţionalul preistorie[v] cu protoistoria ne-a convins Mircea Eliade ca de altfel şi Claude
Levi-Strauss cum că religia nu are istorie pentru că ea are un caracter autonom în raport cu societatea dar "politica " ea politica are istorie şi "postistorie"?...

Realitatea a venit şi ea cu paradoxul civilizaţiilor ...puteai să-i urmăreşti în direct pe channel «National Geographic » nişte triburi din al 27 stat federativ al Braziliei , Mato Grosso ,unde civilizaţia contemporană se află din punct de vedere istoric, în epoca de piatră , aici,acum în jungla amazoniană ,acolo ,anumite triburi se aflau în zorii istoriei « epoca de piatră » ...


Ei au fost descoperiţi şi filmaţi în direct, în premieră , cum se zgîiesc la un supersonic din civilizaţia « epocii informatice »...adică o unealtă de zbor sofisticată - faţă de liana cea lungă care te ajută să zbori din copac în copac indiferent de epoca istorică - construită de societatea aflată dincolode Mato Grosso în postistorie

Era prea mult ca afirmaţie ,că epocile istoriei şi postistoriei pot exista simultan , în prezent... oare conceptele noastre despre istorie şi postistorie sînt instrumente despre care realitatea prezentului are raza unui surîs ironic , ca să nu zic o întreagă bătaie de joc ?

Cu toate că ateul Nietzsche contestase şi el rolul progresului în istorie,dar să conteşti istoria însăşi , asta e din cale afară , nu ne rămîne decît să ne informăm direct de la sursă de felul cum stau lucrurile :« Arăta în el [în articol ][2] că a apărut în ultimii ani, în întreaga lume ,un uimitor consens în privinţa legitimităţii democraţiei liberale ,pe măsură ce aceasta învingea idelogii rivale ca monarhia ereditară ,fascismul , şi, cel mai recent , comunismul. »


Eseistul american precizează mai departe că democraţia liberală modernă este «punctul final al evoluţiei ideologice a omenirii » deci « forma finală de guvernare umană» şi aduce în sprijinul tezei sale argumentul că « idealul democraţiei liberale nu mai poate fi perfecţionat » şi în consecinţă conceptul clasic de istorie e perimat de unde şi enunţul « sfîrşitul istoriei » , aceste afirmaţii curajoase au

lăsat perplexă ,opinia publică internaţională , după ce momentul surprizei a fost depăşit , un număr disproporţionat de critici în contrast cu economia articolului, l-a determinat pe Francis Fukuyama ,căci despre el este vorba (fost consilier al cabinetului Clinton - azi i-a venit iar apa la moară Doamna Clinton este ditamai Secretarul de stat al SUA) să pregătească o replică pe măsură , aceasta s-a materializat în ESEUL best-seller « Sfîrşitul istoriei şi ultimul om » [vi]Termenul

de postcomunist s-a impus firesc la sfîrşitul deceniului opt cînd s-a produs Marea Ruptură [vii] şi Al Treilea Val a lovit cu

berbecele în Zidul Ruşinii [3]. Şocul [viii] a povocat puterea[ix]şi în aceste clipe astrale [x] a început sfîrşitul sfîrşitului , s-a prăbuşit statul est-german care a antrenat , în cădere , conform regulilor jocului de domino , un lanţ de căderi spectaculoase ale regimurilor comuniste din Cehoslovacia , Polonia ,Bulgaria şi la sfîrşitul lui decembrie ‘89 , al României , care cade în direct [4] ca o mireasă comunistă desculţă cu o mînă întinsă direct soţului capitalist , un mire bogat şi de succes .

Fericiţi fie cei săraci cu duhul căci a lor este împărăţia cerurilor , însă vai de cei surzi şi de cei orbi care au urechi bune de auzit şi ochi buni de văzut , căci ei sigur se vor rătăci din nou .Toată lumea era super optimistă nimeni nu bănuia că după această salbă de revoluţii de toate culorile , ca rochiile în toiul verii, va veni ,cea mai neagră criză mondială pe care „istoria ” o va repeta ,fără nicio jenă, intelectuală în „postistorie”

***

(Practic, criza aceasta repeta criza financiară din „anul istoric

1929 „de pe Wall-Street „ în anul de graţie al postistoriei 2009

simetrie care confirmă „istoria ” şi infirmă „postistoria” , tot în acelaşi

loc ,Wall-Street şi tot de aceeaşi anvergură mondială deci avem

unitate de timp de loc şi de mod ,termeni clasici ,instrumente istorice,

Q.E.D)

***

Toate sunt strategii ale luptei pentru recunoaştere , recunoaşterile la care adăugăm pe cele filtrate de Fucuyama din unghi hegelian care pun parcă şi problema noastră, a identităţii noastre postrevoluţionare şi a crizei de identitate al ultimului om care suntem noi (vorba primarului "care este")….azi in Europa.

Tot pentru recunoaştere s-a luptat şi colonistul din Nordul Americii aliat cu sclavul de pe plantaţiile din Sud , cu negrul care s-a înrolat ca voluntar în armata lui George Washington , rezultatul a fost libertatea …

Declaraţia de independenţă , a fost proclamarea republicii SUA , altă recunoaşerea celor 13 colonii engleze din America de Nord şi implicit recunoştera în 1783" de către Anglia (a cărei "monedă istorică” liră sterlină a fost atacată fără menajamente de finanţistul american Soros în postistorie şi care finanţist american iată acum în plină criză se pregătea să atace euroiul)...

Comanda recunoaştere dată codului de căutare în lumea futurologilor ne-a adus înapoi cel de Al Doilea Val , această recunoaştere este exploatată exhaustiv de Fucuyama în cartea sa Sfîrşitul istoriei şi ultimul om [5] şi mai departe la următoarea sa carte „Viitorul nostru postuman-consecinţele noastre biotehnologice ”[6] în subcapitolul intitulat „Începutul nostru postuman”şi care capitol începe astfel :

„ Regimul american a fost construit ,începănd cu anul 1776” pe bazele dreptului natural .Guvernarea constituţională şi domnia legii prin limitarea autorităţii arbitrare a tiranilor urmau să protejeze acea liberate de care fiinţele omeneşti se bucurau de la natură.Aşa cum sublinia Abraham Lincon 87 de ani mai tîrziu, acesta a fost de asemenea un regim devotat ideii că toţi oamenii sunt creaţi egali.Trebuia să existe o egalitate a libertăţii doar fiindcă exista o egalitate naturală a oamenilor,sau,în termeni mai pozitivişti ,faptul că exista egalitatea naturală cerea o egalitate a drepturilor politice ”

Dar despre subiectul acestei cărţi altădată.

………………………………………………………………………………..

Cugetînd , platonic despre imortalitatea sufletului , autorul propune

să abordeze tradiţia românescă în maniera personalizată a zilelor

noastre unde o părere despre acest subiect se poate instala de ce

nu , pe o postare online pe un Blog şi de ce nu pe un DVD , sau la o

porţie de taifas (chat) pe internet cu un cititor din cealaltă emisferă a

globului pămîntesc , amîndoi preocupaţi în aceeaşi măsură ,

de drumul sinelui dar şi al naţiei tale odată cu tine ,spre lumina

viitorului...sună pompos dar nu meschin ca "luminiţa de la capătul

tunelului"....

Fără istorie nu putem păşi şi depăşi "postistoria" care la rîndul ei face acum  vrînd-nevrînd parte , paradoxal, din istorie  altfel vom rămîne ca talibanii care tind să fie atemporali  prin distrugerea statuilor ridicate pe locurile istorice unde

au trăit moşii şi strămoşii lor .

Note subsol

[1] v. romantismul tîrziu românesc

reprezentat de Eminescu sau posmodenismul

reprezentat opzeciştii în frunte cu Cărtărescu

[2] spune Fukuyama

[3] Zidul Berlinului

[4] vezi , Revoluţia Română o producţie a TV.R-Liberă

[5] Începînd cu primul om fie el şi primul sclav eliberat

de stăpînul i-a recunoscut valoarea

[6] Francis Fukuyama ,

”Viitorul nostru postuman-consecinţele revoluţiei biotehnologice ”

Capitolul „politici pentru viitor ”subcapitolul „Inceputul istoriei postumane ?”

Pag.248-249

Ed.Humanitas,traducere din engleză de Mara Rădulescu

[i] în 1982 apare în România la editura Politică cartea patronului de ziare francez Jean-Jacques Servan-Schreiber « Sfidarea Mondială » prefaţată
, traducere din limba,franceză

de Rodica Georgescu şi Sanda Mihăiescu-Boroianu

[ii] Mussolini “În afara istoriei omul nu înseamnă nimic “ (iunie 1632)

[iii] Quirinal din Roma [ palat din Roma] început în 1574 şi mărit de nenumărate ori

Quirinalul a fost pe rînd reşedinţa de vară a pailor în 1870 ,

a regilor Italiei şi ulterior a preşedinţilor Republici Italiene

[iv] în jurnalul american The Nathional Interest

a apărut articolul cu acelaşi nume semnat

de japonezo-americanul Francis Fukuyama

[v] încît recent , un arheolog de recunoscut prestigu ca H. Muler-Karpe , n-a ezitat să îşi intituleze manualul de preistorie « Istoria epocii de
piatră »

[vi] carte care a apărut în România la editura Paideia în 1994 şi

are în prima pagină citatele de mai sus

[vii] - cartea Marea Ruptură a lui Fr. Fucuyama

va apare mai tîrziu în America anului 1999,

iar în România şi mai tîrziu în anul 2002,

la editura Humanitas

[viii] aluzie la bestseller-u lui Alvin Toffler «Şocul viitorului » Cuvînt Înainte de Silviu Brucan ,trducere din limba engleză
Leontina Moga şi Gabriela Mantu

, Ed. Politică ,Bucureşti, 1973 .

[ix] vezi Powerşhift ,Putera în Mişcare, best-seller internaţional a lui Alvin Tofler, apărut la editura Antet în
1995,traducere ,din lb.engleză de Mihnea Columbeanu

[x] apropo la titlul cărţii lui Stefan Zweig

« Ore astrale ale omenirii » apărută în România în 1972

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean – blondele dimineții (cybersonet LXIV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – blondele dimineții (cybersonet LXIV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 8 ore
Adrian Scriminț a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - blondele dimineții (cybersonet LXIV) în Cronopediada grup
Sublim acest elogiu dedicat iubirii, din care emană cu generozitate stilistica literară: hiperbole,…
Acum 10 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
11. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
blondele…
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - iubita mea în zori (cybersonet LXII) în Cronopediada grup
Acum 15 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK TANK (73) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 15 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – RESTAURANTUL MONTE CARLO DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 16 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LIVIU CIULEI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 16 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Podul de beton de peste râul Bârlad din Municipiul Tecuci asigură circulația auto spre zona…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Produsul de mai sus este o medalie care celebrează Existența de 60 de ani a Facultatii de Medicină…
ieri
Ioan Muntean – iubita mea în zori (cybersonet LXII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – iubita mea în zori (cybersonet LXII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
10. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
iubita mea…
ieri
Mai Mult…
-->