Nimic n-am lăsat pe dinafară
şi pe Dumnezeu l-am poftit înăuntru,
întreaga fiinţă s-a umplut de linişte.
Universul în care trăiesc e rupt din altul mai mare,
în fiecare primăvară dorinţa învierii-l cuprinde,
sângele purtător de viaţă se crede,
pleacă şi vine în inima cosmosului viu
cu susur de izvor prin fântânile cărnii.
Sufletul meu cu respiraţie de ceas
îşi plimba limbile pe cadranul solar
până-n clipa supremă.
Cu răsuflarea tăiată
se oprişte în pulberea visătoare a nopţii
să se cunune cu o stea.
-->
Comentarii