CUIE RUGINITE (Ziua întâia)
.
Vin ciorile pe crengile căzute
și umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului crețesc
briceagul tatei singur se ascute.
.
Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele din babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.
.
L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.
.
CUIE RUGINITE (Ziua a doua)
.
De azi de dimineață îndrept cuie –
le-am scos de ieri din gardul prăbușit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.
.
Întreb de cuie noi, neruginite,
și de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomenește de-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.
.
Și supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin –
din când în când se-aud, ca în surdină,
înjurături slăvindu-l pe Stalin.
-->
Comentarii
Onorat, domnule Ioan Muntean, de întregirea tabloului cuielor ruginite cu versuri frumoase și cu imagini pe măsură! Vă mulțumesc!
alte cuie ruginite (hyperpoem)
În inimi de fier, străpungătoare cuie,
Ruginite, păstrează tăcerea tristă,
În timp, în uitare, durerea se ascunde,
În amintiri, se pierde și se mistuie.
Secrete adânci pe care le prind strunele,
Cuiele, povești ce se sting în neant,
Păstrează-n tăcere, în lumea lor misterul,
În roua amintirii, pe drumul pierdut de vânt.
...