De când mă ştiu am doi ochi
care văd pământul colorat şi cerul
după anotimpurile climei
din locul meu de baştină
mai văd şi cu coada ochiului
multe pe care trebuie să le văd aşa
din cauza vicisitudinilor
pe care destinul mi le-mprăştie
pe aleile vieţii
pe unele le observ şi mă feresc
pe altele le iau în braţe
fiindcă nici măcar n-am timp
să le simt dinainte!
Tot cu ochii ăştia văd oameni
buni sau răi
mici sau mari de statură
sănătoşi sau bolnavi
fel şi fel de animale sau lighioane
păsări pe pământ şi altele care zboară
şi-au grijă de culoarea cerului
să nu se piardă
folosindu-şi aripile pe post de evantai
strigând şi trimiţându-ne mesajele pe limba lor
de la Dumnezeu şi din Univers.
Se mai spune şi despre al treilea ochi
că l-ar avea oamenii în mijlocul frunţii
îl numesc ochiul minţii.
Dacă eu aş fi sigură că am aşa ceva
mi-aş scoate cei doi ochi de unde-i am
apoi aş ţine câte unul în fiecare mână
şi cu cel invizibil din frunte
i-aş privi atentă pentru a vedea în ei
cum aş putea să mai tai din rădăcinile relelor
mele şi-ale altora dacă aş putea.
L-aş ruga pe Tatăl nostru
să descreţească frunţile tuturor
din lumea asta
pentru a se putea deschide
cel de-al treilea ochi
şi să arunce cubul vieţii
ca pe-o jucărie
cu care să se joace omenirea
să-i mai potrivească din culori
că prea le-a rătăcit peste tot
şi să ne ierte din păcate
stergând durerile care ne sfârtecă
fiinţa peste tot!
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii