Culorile cubului

1979357305?profile=original

De când mă ştiu am doi ochi

care văd pământul colorat şi cerul

după anotimpurile climei

din locul meu de baştină

mai văd şi cu coada ochiului

multe pe care trebuie să le văd aşa

din cauza vicisitudinilor

pe care destinul mi le-mprăştie

pe aleile vieţii

pe unele le observ şi mă feresc

pe altele le iau în braţe

fiindcă nici măcar n-am timp

să le simt dinainte!

Tot cu ochii ăştia văd oameni

buni sau răi

mici sau mari de statură

sănătoşi sau bolnavi

fel şi fel de animale sau lighioane

păsări pe pământ şi altele care zboară

şi-au grijă de culoarea cerului

să nu se piardă

folosindu-şi aripile pe post de evantai

strigând şi trimiţându-ne mesajele pe limba lor

de la Dumnezeu şi din Univers.

Se mai spune şi despre al treilea ochi

că l-ar avea oamenii în mijlocul frunţii

îl numesc ochiul minţii.

Dacă eu aş fi sigură că am aşa ceva

mi-aş scoate cei doi ochi de unde-i am

apoi aş ţine câte unul în fiecare mână

şi cu cel invizibil din frunte

i-aş privi atentă pentru a vedea în ei

cum aş putea să mai tai din rădăcinile relelor

mele şi-ale altora dacă aş putea.

L-aş ruga pe Tatăl nostru

să descreţească frunţile tuturor

din lumea asta

pentru a se putea deschide

cel de-al treilea ochi

şi să arunce cubul vieţii

ca pe-o jucărie

cu care să se joace omenirea

să-i mai potrivească din culori

că prea le-a rătăcit peste tot

şi să ne ierte din păcate

stergând durerile care ne sfârtecă

fiinţa peste tot!

Mihaela Moşneanu

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu PASSACAGLIA - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 2 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
 rime: criza / destul
Acum 10 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
rime: cavaler / orizontul
UNUI TĂNTĂLU
 
Se pretinde cavaler,
Dar e mai degrabă tontul,
Că îngust…
Acum 10 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNUI PRETINS SCRIITOR Nimeni nu era ca el,Se credea un menestrel,Însă când i-apăru carte,Am…
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Cabana Gura Zlata este unul din punctele de intrare în Parcul National Retezat alături de cabanele…
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Produsul de mai sus este o medalie aparte conferită câștigătorilor unei competiții de dans. Piesa…
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ISTORIE RECENTĂ PRIN MEDALISTICĂ – REVOLTA ANTICOMUNISTĂ DE LA BRAȘOV (15 NOIEMBRIE 1987) în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – EXPOZIȚIA GENERALĂ 1906 – PAVILIONUL REGIA MONOPOLURILOR STATULUI   în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
06. (poezie, cybersonet)

iubește în noiembrie…
Acum 21 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - iubește în noiembrie (cybersonet xxix) în Cronopediada grup
Acum 21 ore
Ioan Muntean – iubește în noiembrie (cybersonet xxix) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – iubește în noiembrie (cybersonet xxix) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 21 ore
Mai Mult…
-->