Hei, Doamne, cum ne sfătuiești să facem
Căci după cum ne vezi mai toți stăm ca pe ace.
Să izolăm și primăvara, de cine, dacă vine?
Învață-ne pre noi, cum știi Tu cel mai bine!
Propusă-i ca măsură de ea să ne înstrăinăm,
Cât mai departe cu putință ar trebui să-i stăm.
E poate uneori câinoasă, aspră, schimbătoare,
Dar mie an de an mi se-arată a fi încântătoare.
Prin vene o simt, ar vrea să se-ntoarcă acasă,
În țara ei. Cum să te izolezi de o așa frumoasă?
Atingerea mi-e dragă, mi-e dragă a ei zburdare.
De ce, așa de-odată, această înstrăinare?!
Nu știu, e drept, din care colț de lume reapare.
O fi și ea, ferească-mă, de boală purtătoare??!
E grea decizia hotarele în nas să i le-închid;
Iar între ea și mine, pot Doamne, ridica un zid?
Din zbor cum aș putea să-întorc cocorii?
Și ce minciună credibilă să-îndrug eu florii
De zarzăr, de piersic, de cireș și de cais?
Să doarmă duse, că-i vreme pentru încă-un vis?!
Cum firului de iarbă să-i spun, așa de la obraz,
Mai stai la mă-ta-n poală și nu te mai da breaz?
Și pe albine pot eu, oare, să le duc cu zăhărelul
Când văd cu ochii lor pe-afară zburdând mielul?
Tânjește de-acu’ an ogorul, pădurea, după ea.
De nerăbdare s-a-mpodobit cu ghiocei grădina.
Acum, ce fac, să o ascund în beci? În pod s-o urc?
Sau s-o îngrop, adânc, sub rădăcini de nuc?!
Dar dacă, zic și eu, sărmană-i făr’ de nici o vină
Tot ar fi cazul, oare, să o mai țin în carantină??!
Să stea la izolare ca mine vreo paișpe zile, zici,
Cu leurdă să ne hrănim, spanac și cu urzici?
Din partea unora recomandarea ideală e
Pe gât să o înfund cu multă vitamina C.
De ea să nu mă-apropii, din zbor să o salut
Și nici prin gând cumva să-mi treacă s-o sărut.
Mă rog de ea în zori cu stropi să nu strănute.
De unde, Doamne Sfinte, măști atât de multe
Să găsesc, să iau să pun la mugurii din ram,
Căci nici Tu n-ai, iar eu nici pe atâta n-am?!
Unii mă sfătuiesc să stau în banca mea cuminte,
Închisă-n casă; viața nu merge pentru toți ‘nainte.
Așa-i, mai am de râs, mai am de plâns și, Doamne,
Roade mai am de adunat din darnici toamne.
Pentru o salcie bătrână, găunoasă, teamă mare
Am; de-o săptămână strigă buha și îi dă târcoale .
Tușește sec și vântul și hârcâie pe sub răchită,
Iar clopotul din turlă are vocea nițel cam răgușită.
Chiar de cu noapte copila pe ochi o spăl cu rouă,
Pe-obraji, până la coate pe mâinile amândouă,
Iar când se lasă seara papucii doamnei îi încalță.
E tare ascultătoare, și prinde repede, isteață
Înțelege că nu e glumă; e treabă foarte serioasă.
De frica bolilor voi ține primăvara în casă.
Să scrie poezie o îndemn, o carte să citească,
Să deseneze fluturi, mămăruțe, să nu se plictisească.
Să ne menținem însă în formă sistemul imunitar
De mâine și eu și primăvara vom locui-n solar.
Ne vom plimba de mână prin stratul cu marole,
Cu pătrunjel, mărar, cu ceapă verde și fasole.
*
Cât țânc am fost n-am fost atât de-ascultător
Cum sunt acum; încrederea o am la purtător,
Speranța e la mine; o să renasc călit din toate.
Imun-îs la microbi, prostie și nu mai spun la câte alte...
Veronica Șerban
Dragii mei, aveți grijă de voi!
Sper că sunteți bine, sănătoși și la suflet la fel de frumoși.
-->
Comentarii