Elisabeta Brănoiu
Clipă de clipă,
Se înfiripă,
În serile sfioase,
Amintiri duioase.
Durerea...
Amarnic mă prinde!
Cu mintea, încă...
Nu pot cuprinde.
Când din grea suferinţă
M-a salvat...
Suprema Fiinţă!
În agonie ,
Învăluită în Duh,
Pe braţele Mamei Fecioară,
Sufletu-mi trăgea să moară.
Ea, l-a umplut
De al Luminii nimb,
Cerându-i Fiului, viaţă,
Încă... puţin timp.
“Osana”, Bunule Părinte, Sfinte,
Cum să Te laud, în cuvinte?!...
“Osana” Preacurată Fecioră,
De atunci, sufletul meu,
Nu mai stă să moară!...
Te laudă, seară de seară,
În fiecare Zi
Aşteptând să revii
Cu « Dimineţile Însorite de Vară”.
-->
Comentarii
Peisaje de vis mi-au incantat sufletul, draga mea, am uitat tooate gandurile triste. Multumesc mult! Cu toata dragostea! Doamne ajuta!
Felicitari, Elisabeta! Exista liniste si armonie in versurile atle!
Multumesc, intotdeauna ma rasfeti cu laudele, iubita mea! Iti doresc succes si multe realizari! pup.