De ce ați uitat?
Copii ai omenirii,
Ați uitat cântecul în pădure,
Ați pierdut muzica celestă a frunzelor,
Tăcerile codrului și zbaterea ramurilor,
Ați uitat sunetul cornului,
Cântecul stejarului singuratic în bătaia furtunii,
Nopțile cu lună și cu stele care se leagănă
Printre vârfurile copacilor,
Ați uitat visul căprioarei care se lasă seara peste izvor,
Poienele de nămeți de iarbă care vă
Mângâiau gleznele feciorelnice,
Ploaia de stele care cădeau în roua dimineții,
Ați uitat primăverile cu mugurii nurlii
Care dau prin frunzele uscate,
Ghioceii albi ca neaua care sărută soarele,
Viorelele albastre care colorează cu visul lor pădurea,
Ați uitat cântecul grangurelui și-al mierlei,
Al presurei și al ciocârliei,
Ați aruncat coronițele copilăriei făcute din
Toate florile pădurii,
Ați uitat nunțile închipuite cu miile de fluturi,
Cu gâze și furnici, cu greieri și licurici,
Cu smeie înălțate până la cer,
Cu jocurile pline de farmec…
De ce nu vă întrebați ca Eminescu:
,,Unde ești copilărie cu pădurea ta cu tot ?’’
Acea cetate a naturii care ne-a crescut la poala ei...
De ce pășiți în acea obscuritate a încăperilor
De betoane ca pe un pat de vise bolnave ?
Trăim printre mese, scaune, televizoare, calculatoare
Și alte bazaconii pe un pământ ce și-a modificat axa
De rotație până-n ziua în care eternul timp
Se-ntoarce în sine lent, stingându-și veșnicia
în acest prezent apocaliptic.
Poemul final al lumii noastre nu-l va scrie nimeni,
Noaptea ne îmbrâncește spre ochiul fântânii,
Cine să mai scrie acel poem?
14 octobre 2011
-->
Comentarii
Aşa este maestre , s-a uitat de multe lucruri importante in viaţa asta ! Felicitări !
Roata timpului se învârte, implacabil, deci nimic nou sub soare: aceeași senzație de deșărtăciune pentru viitor, crede fiecare generație și, totuși, sămânța aruncată încolțește...