De dor de tine, 'mi plec din trup, pe vânt, înșuierând pe funii vijelii,
şi-n orgile năprasnei e cuvânt, litanic murmurat, ca-n sihăstrii.
De fuierul ce-mi arde tălpi arzânde, m-aș descălța, ca de o vrere plânsă,
dar guri deschid celulele flămânde, să-ți țină calea-n zarea cea ascunsă.
Și sângele, ah, sângele, aleargă, pe ultima turnantă, în burgund,
nedomolit, vertijul să îmi șteargă cu tropotul de curgere fecund...
Vineri, 5 aprilie 2019
Iliana Catanescu
Comentarii
Superbe versuri...Felicitări!
Cascadă de metafore! Felicitări!