De inimă sărată


Mă dor plămânii, Tată, de-atâta dăruire,
căci am băut absintul din cupa despărţirii.
Şi încă sunt puternic, acelaşi derbedeu,
ce-l ştii de când, părinte, n-ai somn de răul meu.

Nu s-a aprins vreodată în Tine nici-o teamă
şi-orfan de dragoste curată n-am rămas,
caci tot ce-i bun divin e fără de-ndoială
iar restu' nu-i al tău ci alor cei ce-nşeală.

Mă dor plămânii, Tată, de inimă sărată,
de vraja amagirii... prăpăstios coşmar...
şi-ngheţ în sine timpul zărindu-mi departarea
ce nu o pot atinge căci mi-am ucis suflarea.

Mă dor plămânii, Tată, de inimă sărată.
Aşa numita viaţă, ce fel de moarte-i Tată?

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->