De n-ai fi tu

De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte

Pe cerul sidefiu și plin de stele

Prin ale vântului fluide șoapte

Sau printre valuri ce se sparg rebele.

 

De n-ai fi tu, te-aș căuta-n nisipul

Clepsidelor în care timpul curge

Spre infinit prefigurându-ți chipul

De hetairă-n clipe demiurge.

 

De n-ai fi tu, aș fi nemângâiat

Pe veci te-aș căuta-ntre muritoare

Când te-aș găsi aș fi invidiat

De zei în ceruri fără de hotare.

 

Însă tu ești și nimeni nu-i ca tine

Iubita mea, ce bine că exiști

Tu ai adus tot ce e bun în mine,

Așa că-nveselește-ți ochii triști,

 

Sărbătorește astăzi fericirea

De-a fi noi doi și ea, iubirea!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->