“Îngerul meu” îi spunea tata mamei,
încercând să stăpânească durerea
apoi o ruga să plece puţin,
să rămână singur cu cuţitul
mama îl asculta
şi pleca,
într-un fel de anticipare a morţii
-un soi de repetiţie generală-
până-ntr-o zi, când casa
a fost mai încăpătoare
şi goală
mama a şters praful,
ocolind cu grijă colţul în care
stăteau ghemuite
zecile de ani
a continuat să zâmbească
din respect pentru ceilalţi,
pentru sine
şi ca omagiu
până într-o altă zi,
numai a ei…
astăzi
se plimbă iarăşi amândoi
mână în mână,
cutreierându-mi rănile
-->
Comentarii