Dependent de libertate

1979357261?profile=RESIZE_1024x1024 

Printre-ale vieţii ninsori,

în taină, în vis şi-n realitate,

azi, ninge cu fluturi peste câmpul de flori.

Bogată şi energetică,

din pământul încă reavăn,

urcă seva-n tulpini,

vestind o primăvară fără seamăn.

Ca o injecţie intravenoasă,

mirosul de viaţă-nmugurit

îmi sporeşte încrederea-n libertatea de-a fi.

 

Sunt liber să sper,

să miros şi să trăiesc primăvara;

Vibrând de seve,

cu şuvoiul de gânduri şi-ncumetare,

am aşteptat libertatea de mireasmă înviorătoare.

De-această aşteptare nu ostenesc nicicând

– mă bucură, o păstrez, o laud în libertatea mea –

şi nu-i permit nimănui să cotrobăiacă prin ea.

Pentru primăverile care nu s-au întâmplat

şi care se vor întâmpla – din câte mai am –

sunt cu mult mai liber decât credeam.

 

Întotdeauna, am crezut în linia orizontului

– nu ostenesc să-i număr punctele –

şi nu permit nimănui să se-ndoiască de ea;

Ca să te-ndoieşti de linia orizontului,

trebuie s-ajungi cu  numărătoarea

la ultimul punct intuiţional!

 

În prospeţimea dimineţilor cu rouă

Revarsându-şi miracolul vieţii peste zăvoi,

Cu libertatea-nveşmântată-n haină nouă,

Împart şi-această primăvară cu voi.

 

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 19 martie)

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Mai Mult…
-->