Despărţire

Iubite, în seara asta vreau să-ţi spun
Că noi doi avem multe în comun,
Da!, avem multe amintiri rămase pe drum,
Ce nu cred că se vor face scrum.

 

Ai hotărât să închidem uşa aceea,
Care la amandoi ne-aducea liniştea
Fiecărei dimineţi ce ne promitea fericirea,
Simţind-o când, unul către celălalt, ne-aruncam privirea.

 

Chiar dacă ai să pleci în această seară,
Nu cred că nu vom vedea cum se presară
Amintiri ce revin odată cu gândul,
Care acum ne vor străpunge sufletul.

 

Vom vedea cum de fiecare dată râdeam
La orice mic gest amândoi glumeam,
De bătăile cu perne ne vom aminti uşor
Şi-atunci unul de celălalt, ne va fi dor.

 

Nu vom uita de cafeaua de dimineaţă,
Care ne-o făceam înainte de-a pleca la piaţă,
De cumpărăturile de la magazin ce amândoi le făceam,
Când căutam printre mărfuri ce să cumpărăm.

 

Ne vom aduce aminte de filmele noastre preferate,
Ce ne plăceau şi ne uitam la ele pe-nserate.
De sărutări, de şoapte duioase, de mângâieri,
Ce ni se va părea că trec pe lângă noi, ca nişte adieri.

 

De toate ne vom aduce aminte şi lacrimile
Vor curge să ne potolească patimile,
De dor şi de dorinţe deşarte,
Căci degeaba, vom fi departe.

 

Ar fi bine să ne mai gândim,
Nu cred că e bine să ne pripim
Şi inima să ne-o ascultăm,
Înainte să ne pierdem, să plecăm.

 

Ne va fi greu unul fără celălalt, iubite
Căci noi vom pierde atunci multe minute,
Multe ore, zile şi săptămâni fericite,
Ce vor rămâne pustii pe pământ, părăsite.

 

Iubite, în seara asta vreau să-ţi spun
Că noi doi avem multe în comun,
Da!, avem multe amintiri rămase pe drum
Ce nu cred că se vor face scrum.

 

Mihaela Moşneanu

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc mult, d-nu' Dan.Smile.gif

  • De toate ne vom aduce aminte si lacrimile
    Vor curge sa ne potoleasca patimile,
    De dor si de dorinte desarte,
    Caci degeaba, vom fi departe.

    Frumoase versuri , felicitări Mihaela !

Acest răspuns a fost șters.
Nicoleta Mija a postat o discuție
Ninge iar dar ninge frumos Să fii omule mereu sănătos,A plecat și anul din calendar,Îngerii ne-au…
Acum 11 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Ninge iar dar ninge frumos Să fii omule mereu sănătos,A plecat și anul din calendar,Îngerii ne-au…
Acum 11 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
17. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
te doresc…
Acum 18 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - te doresc în zori (cybersonet LXX) în Cronopediada grup
Acum 18 ore
Ioan Muntean – te doresc în zori (cybersonet LXX) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – te doresc în zori (cybersonet LXX) – Cronopediada grup – Cronoped14 Maraton…
Acum 18 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
17. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
te doresc…
Acum 19 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Este foarte frumos parcul nostru mai nins Printre cântecele iernii candela am aprins ,Dar iarna…
Acum 20 ore
Costel Zăgan a postat o postare pe blog
Ne naștem fără să vrem.Din (ne)voia dragostei de-a fi.Verbe ale lui Dumnezeu.Închise pe viață în…
Acum 21 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
 Omul de zăpadă mă privește pe ferestră ,A înflorit pe geam iar Craciunița nostră ,Merg prin zăpadă…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Banca Agricolă a fost o bancă românească înființată la data de 30 octombrie 1872 având ca…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Monumentul eroilor din orașul Șimleu Silvaniei, județul Sălaj amintește despre sacrificiul de sânge…
ieri
Mai Mult…
-->