De ce omul nu va înțelege niciodată cum a apărut universul și se cramponează de timpul care nu există decât în mintea lui!
de DANDU BRIEL
Faptul că destul de recent s-a descoperit că expansiunea universului nu încetinește, după ceea ce s-a considerat ca moment de început, Big-bangul, nu face decât să dovedească că acesta încă se extinde și în aceste momente. Sau mai bine spus, universul se creează în continuare de la începuturile lui, există o forță care îl mișcă și îl dezvoltă și nici pomeneală de acel Big-bang. Consider că noțiunea de Big-bang nu este decât o scuză a gândirii umane jenată că nu poate înțelege crearea universului.
Universul reprezintă numai energie sub diferite forme de manifestare. Observați cum se mișcă un stol de păsări pe cer, perfect sincronizat, cum se mișcă un banc de pești în apă, perfect sincronizat. Dacă ne întrebăm cum de se petrece acest lucru, cercetătorii au demostrat că la nivelul fiecărui grup de ființe, în exteriorul lui, există un fel de creier coordonator. Albinele , furnicile au și ele un astfel de creier exterior. Evident că și oamenii au un astfel de creier, mult mai subtil, și el se dovedește prezent cu precădere în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când toată lumea dă senzația că gândește la unison. Acest creier exterior coordonator se numește egregor!
Extrapolând, nu putem evita să ne gândim că tot ce există în acest univers este coordonat de ceva cu mult peste inteligența unui creier pământean, de câteva sute de grame, situat pe una din planetele unui sistem solar, dintr-o galaxie, dintre miliarde de astfel de galaxii. Șansa ca un om să știe sau să bănuiască măcar adevărul despre univers este la fel de mică sau similară cu șansa unei furnici, cocoțată chiar în vârful mușuroiului, aflat într-o pădure din Romania să cunoască, să perceapă sau să intuiască, ce se petrece în restul lumii, eventual peste ocean și atunci cu siguranță că ea va considera universul ei ca fiind format din câțiva copaci, niște iarbă și mult pământ de săpat.
Deci pentru a nu-și recunoaște limtele și a-și dovedii esența de ființă superioară omul a decis că ȘTIE cum s-a format universul. Pe scurt, nu a existat nimic foarte multă vreme, câtă vreme nu se știe, dar acest nimic a existat și el s-a terminat atunci când a avut loc Big-bangul, simplu nu? Ca și cum cineva aprinde un fitil și dintr-o dată, apar miliarde de universuri. Sunteți tentați să mă contraziceți și să spuneți că nu „ dintr- dată” , de acord!
Pentru că nu a fost în stare să-și imagineze altceva omul a sărit direct la faza în care lumea este gata creată. Dacă ne gândim că cea mai mare parte a universului, peste 99%, nu ne este cunoscută constatăm cu mândrie că omul de pe planeta Pământ se referă în afirmațiile sale privind creația, la întreg universul fără a face rabat pentru vreo steluță. Logica e foarte simplă: universul există, da , el există. Atunci cum a apărut? Cel mai simplu răspuns este, dintr-o dată și de aici pănă la Big-bang nu e decât un pas. Nu are nicio importanță faptul că legile fizicii nu permit ca din nimic să faci miliarde de universuri, acesta este un motiv prea banal de care nu este cazul să ne împiedicăm. Sau faptul că nu știm cine a creeat spațiul în care să se desfăsoare evenimentul natal, bagatele! De ce s-a produs acum câteva miliarde de ani și nu mai recent sau mai înainte iar nu contează.
Ca să rezolve toate aceste mărunțișuri omul a stabilit că odată cu Big-bangul a avut loc și crearea spațiului și chiar a timpului. Chestia cu spațiul am înțeles-o că miliarde de universuri nu aveau loc unde să se desfășoare și e bine că el a fost croit și pentru viitor adică se poate extinde liniștit, ceea ce nu am înțeles a fost pentru ce s-a creat timpul, cu ce scop, cine și ce să măsoare, căci până la apariția omului sau a ființelor inteligente din univers nimeni miliarde de ani nu a măsurat nimic? Toate măsurătorile sunt făcute pe ultima sută de metri sau mai bine zis în ultima fracțiune de clipă de la realizarea universului, în rest nimeni nu a măsurat absolut nimic.
Ceea ce pare și mai interesant, am văzut într-un film recent, se spune că odată cu Big-bangul timpul a căpătat un sens precis. Asta au constatat-o oamenii recent pentru că altfel miliarde de ani timpul a umblat ca bezmeticul fără niciun sens. Dacă nu suntem lămuriți pentru ce are nevoie timpul de un sens, tot în acel film se spune că, numai așa omenirea și-a dat seama că timpul curge din trecut spre viitor. Adică cum: trecutul devine viitor?
Să presupunem că merg cu mașina pe o stradă foarte lungă. Atunci când mă deplasez eu las în urmă trecutul iar în fața mea, la capătul străzii este viitorul, la care încă nu am ajuns, dar în momentul în care ajung acolo, acel viitor devine prezent și instantaneu trecut. Deci e bine de reținut că viitorul devine prezent și apoi trecut iar totul se petrece instantaneu. În aceeași clipă a prezentului. O altă mare greșală se face considerând prezentul ca fiind clipa de față și am mai scris despre aceste lucru. Dacă spun, acestă clipă, mă păcălesc ușor , dar dacă spun această săptămână, acest an, aceste secol, abia atunci îmi dau seama că greșesc și că prezentul nu este ceva universal valabil pentru toată lumea.
Prezentul meu apare din momentul nașterii mele și există până în momentul plecării de pe acest pământ prin dispariție. Nimeni nu are ce face cu prezentul meu după ce mor și el nu rămâne pe vreun trotuar pe undeva abandonat. Orice lucru, ființă sau orice există are un început, o durată și apoi dispare civilizat indiferent că vorbim de oameni, obiecte sau stele. NU EXISTĂ UN PREZENT UNIVERSAL ci o multitudine de prezenturi care coexistă simultan. Prezentul nu este clipa ci STAREA de a exista a orice indiferent de durată. Prezentul unui fluture, de o zi este la fel de real ca și prezentul piramidelor de câteva mii de ani. Desigur că în acea zi cele două prezenturi sunt simultane fără să aibă nicio legătură.
Tot așa, timpul, despre care miliarde de ani nu a auzit nimeni și nici nu la măsurat, a apărut ca noțiune umană recent, în ultimele mii de ani și s-au căutat diferite metode de a-l măsura dar, din greșală, lumea a confundat măsurarea timpului cu mișcarea planetelor și a considerat că dacă după noapte vine zi este evident că timpul trece și totul trebuie raportat la această mișcare. Nimic mai fals! Ei nu au realizat acest lucru și au inventat sisteme din ce în ce mai perfecționate de a măsura mișcarea corpurilor cerești unul față de altul considerând că asfel măsoară timpul.
Așa cum după ce au inventat Big-bangul și au stabilit că timpul are un sens dar au greșit, tot așa încercând să măsoare timpul au măsurat, din greșală, doar modul în care mișcarea unei planete se raportează la alta.
Omul are mai multe sisteme sau simțuri, da a percepe viața. Dacă le luăm pe rând găsim văzul prin care omul percepe spațiul tridimensional, apoi auzul prin care el se orientează cu ajutorul zgomotelor, gustul , pentru a percepe calitatea mâncărurilor, mirosul cu care omul simte o floare, un parfum , sau apropierea unui alt corp uman, pipăitul pentru a simții calitatea materialelor, sau primejdia la apropierea de foc.
Cum rezolvăm atunci problema următoare: în univers există spatiu, materie și mișcare. Toate acestea sunt diferite forme de energie. Cum se raportează omul la ele?
Atunci observăm că omul poate percepe spațiul și mișcarea cu ajutorul văzului și auzului, materia, cu ajutorul pipăitului, mirosului și gustului.
Totuși cum rămâne cu timpul pentru că în mod evident omul percepe timpul ca făcând parte din fiecare clipă a viații lui de zi cu zi. Putem afirma fără dubiu că timpul nu există, nu poate fi cântărit, depozitat, împachetat, mutat, rezervat, precum spațiul sau materia, adică nu suportă niciun fel de operațiuni umane și totuși el este perceput de fiecare om. Nu este adevărat că există o anumită glandă care percepe timpul deoarece aceea se referă numai la ritmurile cosmice și atunci unde este secretul timpului?
Timpul este acel simț complet individual al omului care este GÂNDIT de fiecare persoană în parte deci este exclusiv o formă de gândire. Demonstrația e simplă. Izolați mai multe persoane în camere diferite iar după câteva ore rugați-le să spună exact cât au apreciat durata șederii. Veți avea surpriza să nu aveți două cifre la fel. Oamenii gândesc despre timp individual și numai necesitatea de coordoanare a dus la aparția ceasurilor care nu sunt și ele decât o convenție ca formă de organizare.
Omul face ce vrea cu timpul, la nivel internațional, pune fusuri orare, și uite așa revelioanele apar pe rând la multe ore unele de altele. Iarna trecem la ora de iarnă și vara la ora de vară deci timpul nu are nicio semnificație și este mutat după cum se dorește.
Deci timpul face parte din modul de gândire umană și este unul din simțurile cele mai importante ale creierului. El reprezintă simțul prin care omul își plasează activitățile și le organizează în funcție de cerințele vieții, obligațiilor și propriei persoanalități și mai ales NU ESTE UNIVERSAL ci individual.
Am mai spus că dacă ar exista un timp universal valabil pentru toată omenirea, absolut toți, indiferent de continent, atunci când ne-am uita la ceas am vedea aceeași oră și am serba revelionul în aceeași secundă.
1.01.2019.
-->
Comentarii
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că Universul se extinde în toate direcții cu aceeași viteză. În anul 1543, Copernic a demonstrat că Pământul nu este centrul Universului.
Pământul se află într-un loc într-un univers fără centru și infinit. Universul a apărut ca un amestec omogen de particule subatomice în urma Big Bangului. Odată cu el și timpul.
Lumea a făcut-o Domnul. Din ce? Dar pe El cine l-a făcut? Lumea e infinită, în timp și spațiu. De la infinit încolo ce e?