Aşa cum fecioria şi castitatea nu însemnau mare lucru în Tahiti, stare de fapt existentă până la apariţia misionarlor, în India practicile sexuale de tot felul nu au fost interzise până la apariţia, covârşitoare în viaţa socială, a lui Mahatma Ghandi şi ca o culme, venirea la putere a lui a lui Nehru, aduce pedepse pentru „reporturi sexuale contra naturii, cu un bărbat, cu o femeie. Sau cu un animal, fie că este vorba de raporturi sexuale anale sau orale”.
Misionarii protestanţi au exportat pudoarea în Tahiti şi tot misionarii au fost cei care au trecut sub obroc munca înţeleptului care, între secolele 1 şi 2 după Hristos, a concentrat învăţăturile sexuale ale indienilor în Kama Sutra.
Urmarea a fost că Tahitiul a fost copleşit de două tare majore:alcoolismul şi sifilisul, iar India a fost lovită în simboluri ce datau de cu 2-3000 de ani înainte de Hristos. Aici fac referire la simbolul Linga şi simbolul Yoni
Această relatare nu este o pledoarie pentru un liberalism excesiv dar susţine drepturile fiecărui individ asupra orientărilor sexuale proprii, indiferent care ar fi acelea, respectând condiţia ca acestea să nu încalce opţiunile şi pudorile, false sau nu, ale celorlalţi.
Eschimoşii oferă musafirilor posibilitatea de a se culca cu soţiile lor dar acest obicei, eu personal,îl pun pe seama faptului că o putere, dincolo de ei, a hotărât acest obicei ţinând seama de de distanţele mari şi de climă, astfel să se poate evita cosangvinizarea.
În aceste condiţii putem să discutăm despre iubire la eschimoşi?
La căsătoriile dintre Pieile Roşii nu exista iubire. Elementele ce duceau la căsătorie errau bogăţia şi rezistenţa fizică a partenerilor.
În Tibet dragostea bărbatului pentru femeie este o formă de manifestare a proprietăţii asupra ei.
În aceste condiţii generale femeile din cazurile mai su menţionate a trebuit să-şi dezvolte arta de a-şi folosi farmecele naturale, viclenia nativă, minciuna şi prefăcătoria pentru a deveni ele însele "stăpâna", lăsând bărbatului, aparent, rolul de stăpân.
Dacă în cazul căsătoriilor bazate pe avere, găsesc în înţelepciunea românească echivalentul în expresia:”trage ban la ban şi păduche la golan”, în cazul duplicităţii în cuplu a femeii, se poate aplica expresia: „femeia este gâtul şi bărbatul este capul pentru că femeia întoarce capul cum vrea ea”.
Cu toate că există triburi în Africa unde viaţa agricolă conduce la practicarea unor moravuri asemănătoare cu cele impuse de moralişti şi de biserica europeană nu putem vorbi de iubire în adevăratul sens al cuvântului.
Ataşamentul bărbatului pentru cea care i-a născut copiii, apropierea copiilor de mamă, respectul între rude, se apropie destul de mult de conceptul de iubire.
În Egiptul vechi femeia era considerată ca având statut de zeu şi de care beneficiau toţi membrii colectivităţii
Probabil că expresia „pater incertus”îşi are originea cunoaşterii acestor practici în care rudenia era determinată de mamă iar copii erau ai tuturor.
Incestul ajunsese la nivel de poezie în Egipt şi era practicat atât de zei cât şi de muritori. Trupul, atât de puţin acoperit, goliciunea aproape fastuasă, obliga pudoarea să se retragă discret pentru o perioadă mai propice a evoluţiei.
Poezia Egiptului nu evita erotismul şi îndemnul la unirea carnală. Femeile Egiptului, Asiriei, Caldeei, regate în care opţiunile sexuale pentru parteneri umani nu erau îngrădite de dogme, puteau fi fericite, drăgostindu-se.
Dar cum stările de bine nu ţin mult, sub influenţa semită, soarta femeilor s-a schimbat, acestea pierzându-şi capacitatea opţiunilor şi libertăţilor, dând bărbatului drepturi aproape depline asupra femeii. Din acele vremuri datează primele contracte prnupţiale prin care femeile bogate îşi protejeau viitorul în eventualitatea despărţirii de soţ.
Evreii, în vechimea istoriei, au ştiut să se folosească, cu înţeleăpciune, de farmecele femeilor lor. Iudith sau Esthera ştiind să se facă dorite, au avut roluri determinante în palatul lui Asuerus sau în cortul lui Halofen.
Evreica avea valoare ca soţie şi mamă. Vechile obiceiuri evreieşti au avut drept unic scop procreerea pentru perpetuarea neamului. Poligamia patriarhului, materializată prin procreerea cu servitoare dacă prima soţie era sterilă, căsătoria cu o cumnată în situaţia când un frate murea, au condus la starea că în Isral nu existau celibatari sau fete bătrâne.
Apropiindu-ne de contemporaneitate ajungem la pedepsirea fără milă a adulterului, la idealizarea „femeii puternice” la aprecierea afecţiunii conjugale, tandre, dintre Iacob şi Raşela.
Pe acest fond al neacceptării sub niciun chip a adulterului, putem aprecia corect uimirea manifestată de evrei faţă de atitudinea lui Isus faţă de Maria Magdalena, fiind aproape de neconceput că adulterul ar putea fi iertat.
Ca o reciprocă, nemărturisită, mi-aş fi dorit pentru masa de seară, asta pentru că suntem la vârsta amintirilor şi mai ales că suntem în plină recesiune, o mămăligă prăjită.
Amintirile ei, de pe vremea bunicilor, a serilor cu porumb copt în spuză, versus amintirile mele, după o zi întreagă de oboseală cu mămăligă prăjită şi apoi înmuiată în lapte cald, nefiert.
Metafizica mă frământă ca o durere de burtă şi nu ştiu asupra cărui aspect să zăbovesc mai întâi.
Faptul că zilele trecute ne-am trezit de dimineaţă, la ora 6, cu nişte mascaţi la uşă, punându-ne automatele în piept pentru că au greşit adresa, ar fi un element dar mai important decât acesta îmi pare că primăria Mogoşoaia se află în proces cu firma cu care are contract pentru asigurarea iluminatului public, proces în urma căruia nu este lumină pe strada Muzelor pentru că nimeni nu mişcă un deget şi asta de câteva luni.
Poliţia comunitară a redus posturile şi maşinile comunitarilor şi aceştia nu mai patrulează pe la plebe. Singura zonă în care se mai fac simţite patrulele este un fel de „Primăverii” local. M-am decis să scriu dar oscilez încă între a aborda o temă socială sau tema pragmatismului, sau cum s-o numi el, în dragoste aşa cum promiteam unei colege. Acest demers ar trebui să-l pornesc dar nu înainte de a trage o linie clară de demarcaţie între dragoste şi iubire.
Pentru a scrie despre dragoste ar trebui să fac o incursiune adâncă până în perioada în care homo erectus a renunţat la împerecherea accidentală şi a decis că femeia, reproducătoare a speciei, este mai utilă în preajma sa pe o perioadă mai lungă de timp.
Femeia, mai slabă fizic, ajunsese să trăiască sub protecţia bărbatului care îi era stăpân. Ea era ascultătoare şi nu manifesta semne de nesupunere pentru că stăpânul nu se purta rău lovind-o sau privând-o de cele necesare. Postura de „pereche a lui homo erectus”era dobândită prin răpire şi în schimb el oferea lipsa grijilor materiale.
Privind în contemporaneitate, dar în alt plan, putem constata că acest tip de comportament feminin este regăsit la o anumită categorie de femei cu mare vizibilitate mondenă. Omul cavernelor adesea îşi schimba partenera dar asta nu însemna că el îşi neglija femeile sau progeniturile. Femeile aveau grija copiilor lui şi astfel clanul creştea în număr şi putere, o familie numeroasă putea dobândi mai lesne hrana, putea socializa, îşi putea diminua grijile individuale.
Curiozitatea, dorinţa de cunoaştere, dorinţa de noi şi noi experienţe şi experimente, determinate de evoluţia circumvoluţiunilor l-au condus pe omul despre care vorbesc spre a fi privat de fericirea simplă şi strict limitată la acel ciclu despre care vorbeam.
Chimia ce determina răpirea femelelor s-a păstrat până în zilele noastre dar s-a diversificat ca receptare.
Nu toţi bărbaţii beneficiau de o masă musculară impresionantă sau de dexterităţi superioare privitoare la procurarea hranei.
Chimia atracţiei primare a determinat apariţia unei alte căi de a obţine femela.
Primele daruri, fără o utilitate strict materială, cu tentă estetică, cum ar fi un şirag de scoici, o floare sau un grup de flori, o blană mai rară, au primit în schimb un zâmbet, o atingere tandră, neumbrită imediat de instinctul primar. Toate aceste „favoruri” obţinute de bărbaţii mai slabi fizic în detrimentul brutelor, au marcat un firav început a ceeace, mult mai târziu, urma să se numească iubire. Odată cu această nouă cale în a obţine împerecherea femeia a descoperit posibilitatea de a spune nu, chiar dacă în forul intim axista un da enorm.
Bănuiesc că în aceeaşi perioadă au apărut, în limbajul uzual sinonimele, germenii metaforelor prin comparaţii, enunţurile declarative, mai mult sau mai puţin reale.
Atât masculul cât şi femela, tacit, au ajuns la concluzia că e plăcut sî-i spui celuilalt ce ar dori să audă, să-ţi atingi fizic potenţialul partener în locurile şi în modul în care ţi-ar face ţie plăcere.
Poate că ar fi cazul să mă apropii de clipa când voi încerca o oarecare delimitare a dragostei de iubire.
Chiar dacă dragostea este sorgintea iubirii evoluţia speciei umane a dus până la nevoia de iubire, nepresupunând şi dragostea care să ducă la perpetuarea speciei. Hazardându-mă aş putea să afirm că, dacă în zorii civilizaţiei dragostea a dus la primii germeni ai iubirii odată cu apariţia culturii şi a civilizaţiei s-a ajuns la situaţia paradoxală în care cele două noţiuni au putut exista chiar independent una de cealaltă.
Pe calea evoluţiei dragostea carnală a dus la noi explorări şi posibilităţi iar imaginaţia şi excesele au dus la rafinamente sexuale şi chiar perversiune.
Aici discuţia poate fi împinsă foarte departe întrucât sistemele de referinţă au evoluat şi ele iar tablele de valori nu s-au mai suprapus.
Moraliştii au născut legile ce obligau amorul să se deghizeze în iubire şi să se dezvolte numai între hulubele religiei şi a legii.
Dragostea nu a ţinut niciodată seamă de aceste oprelişti şi adesea a dus la o fericire pe durată determinată (fericirea perpetuă existând numai în transcedent) sublimând adesea în depresii sau chiar sinucideri. Instituirea familiei de către legile de tot felul a dus la gândul că instituţia căsătoriei este acea îngrădire din care sunt mult mai mulţi cei care vor să iasă decât cei care vor să intre.
-->
Comentarii
Sunt născut de multă vreme!
Iertare pentru erorile la postare dar mă învăţ eu, cumva.
Cu prietenie Lenuş
Foarte interesant! Felicitari!
Vedeti, ca ati postat de trei ori discutia! Cu stima