despre dragoste şi iubire 3

[Viorel Gongu]

În Egiptul”fericit”bărbaţii jurau ascultare către cele care aveau să le fie consoarte, pe când în Grecia nici nu putea fi vorba de emancipare a femeii, cu nimic deosebite de cele ce populau haremurile asiatice.
În opoziţie cu grecoaica crescută şi educată pentru căsătorie, ca ţel suprem, femeia spartană trăia, din copilărie, alături de băieţi, ambele sexe sumar îmbrăcate, făcând sport şi dansând.
Libertatea grecoaicei era a apei în ţeavă, singurii bărbaţi cu care putea intra în contact fiind rudele ei de sânge şi personajele legendelor.
Un produs al unei astfel de educaţii nu putea concepe sau imagina sexul fără legiferare. Rigiditatea dogmei obliga, prin prisma cetăţeniei şi a statutului social, la căsătorie între locuitori ai Atenei, de sexe diferite, astfel încât familia extinsă să poată beneficia, fără dubii, de protecţia statutului pentru familia mică cât şi pentru urmaşi. Numai că în mai multe societăţi de tipul celei ateniene, femeia, dacă nu reuşea prin armele ancestrale să conducă bărbatul, îl teroriza cu prin crize de nervi şi discuţii interminabile, mai mult monoloage, pe ton ridicat.
Cu toate aceste căsătorii aranjate, providenţa făcea ca pe acest teren arid să se întâlnească şi împlinirea prin dragoste alături de iubire.
Ţelul ideal al parcurgerii vieţii aidoma lui Filemon şi Baucis era accidental atins dar să nu dăm crezare pe deplin legendelor despre Hector şi Andromaca sau despre Admete şi Alcesta.
Cu toate aceste reguli şi aspiraţii colective asta nu însemna că bărbatul grec nu evada în politică sau spre sexul plătit, tocmai pentru a scăpa de perfecţiunea conjugală.
Calitatea curtezanelor, şi prin calitate înţeleg atât aspectul fizic cât şi nivelul de cultură, era direct proporţională cu suma pe care o aloca bărbatul pentru curtezane.
Evoluţia curtezanelor în tehnici şi rafinamente de seducţie sexuală şi spirituală a cunoscut o curbă ascendentă prin diversificarea cunoaşterii fizice a bărbatului dar şi o sondare atentă a psihicului şi a nivelului de instrucţie a acestuia.
„Antemergătoarele” Damei cu Camelii sau a Sophiei Arnauld nu au exclus niciodată posibilitatea de a întâlni iubirea făcând comerţ cu amorul carnal. Privind în realitatea contemporană va trebui să acordăm un oarecare credit femeilor frumoase şi inteligente care, după o perioadă mai mult sau mai puţin zbuciumată, în relaţii cu diverşi domni, mai tineri sau mai puţin tineri dar având conturi bine garnisite, s-au decis să devină”femei onorabile” sau mai acceptabil spus „femei de casă”.
Manipularea prin sex şi prin inteligenţă poate atrage în capcană „peştişorul de aur”. Reală sau nu această iubire poate fi mai mult sau mai puţin credibilă chiar dacă ar avea ca model relaţia dintre Pericle şi Aspasia.
Roma, din cele mai vechi timpuri şi chiar până în zilele noastre, a făcut dragoste cu dedicaţie. Existentă fiind, instituţia divorţului, pentru câteva sute de ani, nu şi-a găsit adepţi dar totul a fost perfect până când romanii i-au cucerit pe greci.
Începutul schimbărilor în moralitatea romană a debutat prin apariţia la Roma a elevilor artiştilor greci.
Poezia şi celelalte arte au lucrat mai profund decât un război de cotropire. Relaţiile conducătorilor romani cu femeile rafinate, cunoscătoare a „jocului sedusţiei”, apte de a fi mereu alta, au condus la constatarea că soţiile lor sunt plicticoase şi lipsite de atracţie.
Reacţia femeii romane a fost imediată, adaptându-se cu o abilitate remarcabilă la „ce se cere” ajungând adesea să-şi întreacă modelele, căzând pradă exceselor. În acest cotext August a fost nevoit să-şi exileze propria fiică pentru a salva câte ceva din onoarea şi demnitatea afişate public.
Ovidiu lansa idei decadente îndemnând nobilii la a accepta tacit amantlâcurile soţiilor atâta timp cât cheltuielile acestora, cu luxul sau petru unele probleme domestice nu afectau bugetul personal al capului familiei.
Decăderea şi descompunerea morală a culminat în vremea lui Nero ca apoi lucrurile să se estompeze pe calea spre secolul de aur ce avea să vină.
Pe fondul încercării smulgerii din marasm, societatea romană a acceptat, fără prea mari rezerve sau oprelişti, pătrunderea în inima imperiului a diverselor secte şi religii din teritoriile ocupate.
Dragostea în numele căreia murea Dumnezeu a dus la redescoperirea şi potenţarea altor valori.
Aşa cum am mai remarcat, aspiraţiile tinzând către absolut, asta ca să nu folosesc termenul de excese, au culminat prin căsătorii model aşa cum a fost cea dintre Aurelian şi Cecilia.
Pocăinţa hetairelor, reevaluarea practicării moralei, au reuşit să dea femeii, prin noua religie, puterea pe care nu a avut-o niciodată, fiind preamărită, simbolic, prin Preasfânta, în care erau omagiate atât maternitatea cât şi virginitatea în egală măsură.

[Lenuş Lungu]

Felicitări! Interesantă postare

Cu prietenie Lenuş

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]