Nu mai dor, defel, dorurile rănite,
Amintirea înflorește, doar în vis,
Amurgurile încolțesc neprihănite,
Iar gândurile evadează prin scris.
Trupul de poveste a găsit iertarea,
Sub semnul de-ntrebare sacrificat,
Neînțeleasă se așterne și uitarea,
Peste amintirea fără de predicat.
Iarba uitării va năpădi printre noi,
Roua pământului udând necuvinte,
Emoțiile vor dospi ca văratece ploi,
Dar tăcerea va săpa alte morminte.
Necuvintele vor împrejmui veșnicia,
Ce-a îngropat sufletele-mbrățișate,
Iar alfabetul își va permite dărnicia,
Să tămâieze destinele încrucișate.
29 Martie 2019 - MIT
Comentarii
Tuturor, mulțumiri pentru popas, semn de apreciere și comentariu!
atârnați de-aceste inimi
încercăm să ne cuplăm -
tu Maria și cu mine
zbor... desigur exersăm...
dar când te vom lua țn brațe
știu exact ce o să fie -
dragoste ce e specială
cu eterna poezie...