Îmbrăţişarea pădurii
Cristian încerca să-şi facă o analiză amănunţită a sentimentelor sale care uneori erau contradictorii. Era învăţat să zburde dintr-o relaţie în alta, fără a poposi mai mult în vreuna decât un fluture pe o floare, considerând că este suficient adăugarea unei alte femei pe lunga sa listă cu partenerele de amor. La cei douăzeci şi trei de ani avea o experienţă destul de bogată în arta seducţiei şi mai ales în aplicarea ei, întâlnind destule naive care se lăsau cucerite de cuvintele sale frumos meşteşugite.
Începuse să se aventureze în această practică încă de prin şcoala generală când s-a culcat pentru prima dată cu o fată, chiar un pic mai mare decât el, fiind elevă la liceu şi cu oarece experienţă şi activitate sexuală. Era cea care i-a deschis apetitul pentru această ocupaţie plină de plăceri. Ea i-a fost mentorul care l-a iniţiat în arta amorului, aceasta până s-a plictisit de el şi a căutat un altul mai experimentat.
Cum drumul era deja deschis, Cristian nu a făcut altceva decât să-l continue. Fiind un tânăr plăcut ca înfăţişare şi mai ales că era exponentul unei familii foarte cunoscute în oraş, devenise o vedetă, un brand la care tânjeau majoritatea junelor de liceu. Anii au trecut, experienţele au continuat şi niciodată nu s-a simţit legat sufleteşte de cineva. O singură dată a avut ghinionul ca una dintre partenerele sale ocazionale de sex, tot elevă de liceu, dar de undeva dintr-o comună a judeţului, să rămână însărcinată. Cum exista nu numai riscul exmatriculării, ci şi de a deveni tată când încă nu era major, cu ajutorul bunicului a scăpat de această grijă, fără ca părinţii să afle vreodată ceva. Oare să se repete şi de data aceasta accidentul acela nefericit? Spera ca Andrada să nu rămână însărcinată, chiar dacă acum nu era aceeaşi situaţie. Examenele începeau peste mai puţin de două luni. Va ieşi cu salariu şi eventual puteau să se căsătorească şi să se mute la bunici. Dar nu-i surâdea de loc o căsătorie atât de curândă, când era învăţat să fie liber ca pasărea cerului. Începea să-şi analizeze priorităţile şi sentimentele. Simţea că o place pe Andrada, chiar că o iubeşte. Simţea nevoia de a fi mereu în apropierea ei. Şi-o dorea nu numai ca amantă cum s-a exprimat ea, ci ca iubită de suflet. Era curios faptul că acum orice avans din partea vreunei colege pe care a avut-o sau nu în pat, nu-l mai atrăgea ca înainte când abia aştepta să plece cu ea undeva pe unde putea să-şi ducă plăcerea la îndeplinire.
Gândul la Andrada şi la puţinele lor clipe petrecute în dormitorul de oaspeţi al bunicilor, cu evenimentele ce
s-au întâmplat atât de neaşteptat îl încânta de plăcere, dar îl şi nedumerea. Oare Andrada a fost cea despre care se spunea că este o fată inteligentă care nu se lasă păcălită de cuvintele frumoase ale unui bărbat, dovadă că la cei douăzeci şi unu de ani încă a fost fecioară, sau ceva a schimbat radical modul său de gândire cedându-i când nici nu se mai aştepta la aşa ceva din partea ei? Să fie adevărat că s-a îndrăgostit de el şi acesta a fost singurul motiv? Dar de ce cu mai puţin de două ore înainte de a ajunge în dormitor gândea altfel?
Cristian conducea atent Fordul pe străzile aglomerate, mergând spre căminele studenţeşti cu gândul mereu la acest eveniment care poate îi va schimba cursul normal al vieţii sale plină până acum de suspans, aventuri una mai plăcută decât alta şi mai ales de plăcerile carnale. Oare îi va rămâne fidel Andradei sau firea sa îi va juca feste călcând în străchini şi în continuare cum spunea bunica despre bunic? Va vedea el ce se va mai întâmpla pe viitor. Deocamdată nu era sigur pe nimic.
Ajuns la căminul Andradei, claxonă şi ea apăru imediat la fereastră. Poate pe viitor se putea strecura în camera iubitei fiind şi el student şi dacă îl atenţiona pe portar cu ceva bani, gândea tânărul, scăpa astfel de nişte cheltuieli inutile pentru găsirea teatrului viitoarelor activităţi erotice. Numai să nu-i fie colega în cameră. Astăzi o dorea pentru câteva ore, să le petreacă împreună, fără să-i mai deranjeze nimeni. Dorea să se simtă în siguranţă şi să nu mai stea cu teama de a fi surprinşi de cineva. Dorea să o vadă pe Andrada cum i se dăruieşte fără nicio reţinere, din plăcere şi din dragoste, nu împinsă de alte scopuri necunoscute încă lui. Doar aşa putea să-şi dea seama de adevăratele sale sentimente. Ştia că se poate adeveri proverbul străvechi precum că „năravul din fire nu are lecuire”, dar va căuta să se mai abţină având acum o parteneră pentru aceste plăceri. Spera să fie de acum plăceri reciproce şi sincere.
Andrada îi făcu semn cu mâna că va coborî imediat. Nu au trecut nici cinci minute şi deja era în maşină şi-l săruta cu foc fără să mai ţină cont de faptul că putea fi văzută ce cei din jur sau de la ferestre unde se zăreau locatarii atraşi de claxonul Fordului ce capta întotdeauna, prin frumuseţea lui, atenţia chiar şi a celor care nu se pricepeau la maşini.
- Unde mergem, iubitule? Ce dor mi-a fost de tine! Parcă nu ne-am despărţit aseară, ci de luni de zile. Abia aşteptam să te revăd.
- Ei, cum te-ai descurcat când te-ai întâlnit cu Deea şi cu Robert? răspunse el cu altă întrebare. Mergem în natură cum îţi place ţie.
- Da? Bravo, îmi place să fiu în natura curată de orice încărcătura artificială şi inutilă ca în oraşe. Cum m-am descurcat? Bine. M-a descusut Deea ce-am făcut, unde am fost, cum mai merg relaţiile dintre noi, dar m-am descurcat. Am evitat ce era de evitat şi le-am spus că ne-am plimbat, am fost la cină la Mioriţa şi atât. Nimic de dormitor şi de „armăsarul” de acolo, încheie ea râzând veselă.
- Şi-ţi făceai probleme de cum te vei simţi când te vei întâlni cu cei cunoscuţi. Te-ai speriat degeaba.
- Da, şi eu am rămas surprinsă cât de uşor a fost să-mi ascund acest secret. Sper că a rămas un secret după ce te-ai întâlnit şi tu cu amicii din grupă.
- Desigur. De ce le-aş fi spus?
- Eu ştiu? Aşa sunt în general bărbaţii. O fac să-şi satisfacă orgoliul lor puternic, lăudându-se cu aventurile lor sexuale. Dacă nu se laudă despre noua cucerire, este în concepţia lor ca şi cum nici nu s-ar fi întâmplat.
- Ai studiat şi psihologia masculină?
- Printr-un studiu personal, nu în facultate. Crezi că nu am dreptate?
- Poate că da, pe undeva. Cam aşa se întâmplă când ai relaţii cu un anumit tip de femei şi mai ales la o anumită vârstă. Acum în cazul nostru nu se mai pune problema prezentării relaţiilor intime în public. Este ceva strict personal şi de cuplu. Noi dorim să fim împreună mereu ca un cuplu, nu episodic.
- Uite că ne apropiem de Căprioara şi de camping. La asta te-ai gândit cumva? Cumva te-ai gândit să mai guşti din tortul abia început încă o felie?
- Şi cât mai mare. Vreau să-i simt toată savoarea, toată dulceaţa tortului abia început.
- Dar nu vreau să intrăm direct în căsuţă. Vreau să ne plimbăm ţinându-ne de mână pe aleele pădurii de stejari. Să ascultăm păsărelele. Să le vedem şi pe ele cum se iubesc, cum îşi cântă una celeilalte imnul dragostei împărtăşite. Ştii, multe specii de păsări îşi rămân fidele toată viaţa, aşa cum altele ca şi... ştiu eu cine... umblă din parteneră în parteneră.
- Deci şi femela este tot o poligamă, spuse Cris trecând peste aluzia iubitei.
- Este, dar datorită infidelităţii masculului.
- Nu te cred. Hai să ne punem de acord. Sunt infideli amândoi. De acord?
- Binee, fie ca tine. Eu vreau să am un partener monogam promiţându-i că nu-l voi înşela niciodată.
Cristian parcă maşina în faţa restaurantului Căprioara şi o sărută cu patimă pe Andrada.
- Pentru promisiunea ta meriţi acest sărut.
- Pe care tu încă nu ai făcut-o.
- Am să o fac. Crezi că acum mai am nevoie de altcineva avându-te pe tine?
- Eu ştiu?
- Hai la plimbare şi nu mai fi atât de neîncrezătoare.
Cei doi tineri s-au luat de mână şi au pornit pe aceeaşi alee pe care sau consumat primele lor intimităţi, primele săruturi.
Andrada plină de vioiciune şi bună dispoziţie îl trăgea după ea pe Cris, să o rupă la fugă pe alee. Comod cum era, nu s-a lăsat antrenat de veselia fetei.
- Vezi tu, Cris dragule, de ce-mi place mie natura? E atâta bucurie şi atâta înţelepciune în glasul ei mut, încât privind dansul acestor nevinovate frunze purtate în vânt, cu puţină imaginaţie visezi că sunt doi balerini dansând în „Lacul Lebedelor” al lui Ceaikovski pe marea scenă a Teatrului Mare din Moscova. Noi suntem spectatorii privilegiaţi al acestui măreţ spectacol oferit gratuit într-o sală imensă cum este această pădure. Uite cum coboară cele două frunze de arţar plutind deasupra noastră. Suntem spectatorii acestui mirific spectacol al vieţii fără de cuvânt. Mai are oare cineva timp astăzi să se gândească şi să privească prin ochii inimii la toate astea? Mai poate oare cineva să se bucure şi să sufere împreună cu pădurea îngălbenită toamna, aflată parcă în agonie şi îngenuncheată de trecerea timpului, dar purtându-şi cu demnitate povara morţii ca pe o comoară? Uneori aceste lucruri aparent simple mă înalţă atât de sus, încât trăiesc spiritual alături de acesti falnici copaci, bucuroasă de a fi părtaşă la liniştea şi pacea ce domneşte în mijlocul lor.
- Desigur, Andrada, adeseori trecem nepăsători pe lângă aceste scene de viaţă, aşa cum trecem nepăsători inclusiv peste evenimente importante din propria noastră viaţă. Dacă ne-am face timp măcar pentru o clipă să ne lăsăm furaţi de mirajul culorilor naturii vii, de a avea nostalgia şi sensibilitatea de a iubi tot ce ne înconjoară la tot pasul, mai ales acum în mijloc de primăvară, purtaţi de aripile acestei fantezii, cu siguranţă că lumea ar fi mai bogată spiritual. Am fi mai buni, mai înţelegători, armonia şi fericirea ar fi mai aproape de noi, iar sufletele tuturor ar alerga valsând fericite asemeni frunzelor de care vorbeşti tu.
- Da, am devenit insensibili la tot ce ne înconjoară, gândul fiindu-ne doar la bani, politică, hrană. Am devenit mai săraci din punct de vedere spiritual decât acum cincizeci de ani când parcă oamenii erau mai atenţi la ce se întâmpla în jurul lor, participau mai activ, mai dedicaţi vieţii spirituale. Aceasta o spun gândindu-mă la măreţele opere lăsate moştenire naţiunii de marii noştri poeţi şi scriitori care ne-au încântat copilăria prin lecturarea acestora.
- Aşa este. Uite, am ajuns la copacul căzut şi de unde ai fugit ca o căprioră speriată la vederea vânătorului sau a lupului rău.
- Hi, hi, hi. Şi nu s-a dovedit că erai un lup rău?
- Numai că până la urmă căprioara s-a lăsat mâncată de lupul cel rău...
- Da, aşa este. Nu ştiu ce mi-a venit să o fac, eu care aveam alte concepte mai spartane despre onoare şi virtute.
- Te-ai îndrăgostit cumva?
- Dacă am intrat în bătaia puştii şi m-am lăsat vânată, înseamnă că aşa s-a întâmplat. Tu ce crezi?
- Că am fost un vânător foarte norocos. Mai staţionăm un pic pe această buturugă? Mi-e dor de primele noastre sărutări. Erai aşa de nevinovată..., timidă ca o adolescentă la primul sărut şi tremurai exact ca frunzele tale de arţar, sosiile balerinelor din Moscova.
- Nu mai râde de comparaţiile mele.
- Nu râd. Chiar îmi place romantismul tău. Mă aduce şi pe mine cu picioarele pe pământ. Încep să gândesc altfel despre relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, să nu mai văd în femeie doar o simplă parteneră de plăceri carnale.
- Mă bucură. Aşi vrea să reluăm firul iubirii nevinovate din acea zi tot de aici. Aşa că aştept de la tine acelaşi sărut paralizant, care mă înspăimântase, mă făcuse să simt că nu mai aveam aer, mă sufocam de atâta dragoste pe care nu am simţit-o şi trăit-o niciodată. Ce frumos era şi ce plăcut... şopti ea cu nostalgia în priviri.
- Atunci de ce ai fugit?
- De teamă. Nu atât teama de tine, cât mai ales teama de mine. De cum voi răspunde acestor chemări. Dacă
m-aş fi lăsat copleşită de atâtea sentimente contradictorii?
- Adică? De ce contradictorii?
- Pentru că doream să rămân aceeaşi fată pură chiar dacă aveam douăzeci şi unu ani, când altele îşi încep viaţa sexuală la mai puţin de paisprezece. Dar doream să simt pe viu plăcerile ce ţi le dau aceste trăiri în braţele unui bărbat. Să simt divinul şi sublimul unei dăruiri şi iubiri sincere.
- Lucru ce s-a întâmplat, nu-i aşa, câteva zile mai târziu.
- Da, a învins corpul şi sufletul împotriva raţiunii.
- Şi acum regreţi?
- Nu. M-ai văzut tu regretând, când te-am rugat să reînnodăm firul rupt pe acest buştean putred? Am fost un pic confuză şi apoi derutată după episodul dormitor de oaspeţi, ca apoi acasă la mine în cameră, am analizat pe toate feţele ce s-a întâmplat şi am ajuns la concluzia că nu trebuie să regret ce fac din dragoste pentru persoana iubită. Da, Cristian, tu acum ai devenit universul meu spiritual pentru că te iubesc cu toată fiinţa şi toată dăruirea de care pot fi capabilă.
- Şi eu te iubesc, Andrada. Eşti cel mai de preţ dar pe care l-am primit de la viaţă. Încep să înţeleg ce înseamnă viaţa petrecută cu tine. Fiecare clipă când nu eşti lângă mine se transformă în dor. Un dor care arde, pârjoleşte şi nu am nicio pomadă care să ungă acest suflet încins de flacăra dragostei pentru tine.
Cristian terminând de rostit fraza spusă dintr-o suflare, nu-i venea să creadă că a rostit aceste cuvinte. Se întreba unde este bărbatul care doar îşi ridica pălăria într-o reverenţă de curtoazie şi îşi părăsea partenera de plăceri fără niciun regret?
Da, simţea că şi-a găsit persoana care îl va domina, care i-a înmuiat tăria lui de caracter, de bărbat fără complexe în faţa femeilor. Este îndrăgostit pur şi simplu de această bruneţică frumoasă, cu un corp aşa de subţire de îţi este frică să nu i se frângă când o strângi în braţe?
O luă în braţe, o ridică pe sus şi o aşeză pe trunchiul de copac. Andrada cu mâinele de după gâtul lui Cristian a pus stăpânire pe gura lui însetată de dragoste. Era vulcanică aşa cum nu a fost în nicio întâlnire. Era dornică de dragoste, voia să simtă plăcerea ce ţi-o dă acest sentiment prin toată fiinţa. Se ridică de pe buştean şi se lipi de Cristian cu tot corpul. Buzele fetei acopereau cu sărutări pătimaşe gâtul, buzele, obrajii tânărului, iar mâinele îi făceau un du-te-vino pe tot corpul lui. Cristian surprins de acest entuziasm nebănuit, răspunse cu aceleaşi sărutări şi mângâieri. Privirile lui de vânător înnăscut descoperiră la câţiva metri spre interiorul pădurii un loc ascuns vederii eventualilor iubitori ai naturii ce s-ar putea rătăci în acea zonă.
O luă în braţe din nou şi plecă cu ea aşa îmbrăţişaţi spre acel loc ascuns. Dacă tot iubea natura, de ce să nu se iubească şi ei în mijlocul naturii? Ce putea fi mai pur şi mai romantic decât să simţi cum te îmbrăţişează atât natura cât şi iubita?
Locul era ideal pentru intenţiile sale. Un strat gros de frunze acoperea pământul, iar flori de brânduşe, viorele şi de toporaşi răsăreau prin acest strat pufos aşezat ca o saltea moale şi odihnitoare printre copaci.
O lăsă uşor din braţe şi se întinse alături de ea. Ce
s-a întâmplat în următoarele momente? Au simţit ce înseamnă dragostea împărtăşită. O dragoste curată şi plină de dăruire. Au trăit sublimul cum poate nu-l vor mai trăi niciodată. De data aceasta şi Andrada a simţit ce înseamnă să fii cuprinsă de fiorii incomensurabili ai unei trăiri sexuale făcută cu plăcere şi din plăcere. Când amândoi s-au întâlnit într-o explozie de senzaţii, cel ce ar fi trecut pe lângă ei ar fi fost foarte alarmat la strigătele fără înţeles ale celor doi parteneri. Acesta a fost momentul când s-au simţit legaţi nu numai trupeşte, cât mai ales sufleteşte pentru totdeauna. Nimic nu-i mai putea despărţi pe viitor. Aceste două destine care până în urmă cu două săptămâni erau două destine necunoscute, două destine paralele, s-au unit pentru o veşnicie prin spiritul dragostei curate la o vârstă totuşi a incertitudinilor.
-->
Comentarii
Mihaela, se intampla cand scriu sa am si momente de un lirism interior pe care nici eu nu-l banuiesc ca exista. Ma las purtat de gandurile ascunse. Daca m-ai pune sa le spun cu voce tare nu as reusi niciodata sa o fac. Multumesc ca ti-au placut. In interiorul romanului mai sunt si alte momente de suflet, unele chiar dureroase. Cant le reciteam sa le corectez, chiar si eu varsam o lacrima. Am sa postez pasajul.
- Vezi tu, Cris dragule, de ce-mi place mie natura? E atâta bucurie şi atâta înţelepciune în glasul ei mut, încât privind dansul acestor nevinovate frunze purtate în vânt, cu puţină imaginaţie visezi că sunt doi balerini dansând în „Lacul Lebedelor” al lui Ceaikovski pe marea scenă a Teatrului Mare din Moscova. Noi suntem spectatorii privilegiaţi al acestui măreţ spectacol oferit gratuit într-o sală imensă cum este această pădure. Uite cum coboară cele două frunze de arţar plutind deasupra noastră. Suntem spectatorii acestui mirific spectacol al vieţii fără de cuvânt. Mai are oare cineva timp astăzi să se gândească şi să privească prin ochii inimii la toate astea? Mai poate oare cineva să se bucure şi să sufere împreună cu pădurea îngălbenită toamna, aflată parcă în agonie şi îngenuncheată de trecerea timpului, dar purtându-şi cu demnitate povara morţii ca pe o comoară? Uneori aceste lucruri aparent simple mă înalţă atât de sus, încât trăiesc spiritual alături de acesti falnici copaci, bucuroasă de a fi părtaşă la liniştea şi pacea ce domneşte în mijlocul lor.
...........................................................
Aceste două destine care până în urmă cu două săptămâni erau două destine necunoscute, două destine paralele, s-au unit pentru o veşnicie prin spiritul dragostei curate la o vârstă totuşi a incertitudinilor.
..........................................................
Este fascinantă poveste de dragoste dintre Andrada şi Cristian, dar aceste două fragmente mi-au atras atenţia într-un mod deosebit. Mulţumesc ptr acest fragment frumos al romanului d-voastră.
Am publicat acest capitol din roman ca o continuare a unei frumoase povesti de dragoste citita ieri aici pe Cronopedia. Inca nu am ajuns in sfera declaratiilor de dragoste in urmatorul meu roman ca sa continui starea de frumos in viata virtuala a eroilor din cartile pe care incercam sa le scriem. Viata actuala este atat de urata dupa cat ne-o fac cei care ar trebui sa ne-o faca cat de cat frumoasa, incat suntem nevoiti sa ne creiem propria noastra viata interioara ne alterata de nimicnicia cinstei de politician al Romaniei de astazi.
foarte frumos!