deziluzii
vine un timp când îți mor toți prietenii,
când rămâi tu cu tine însuți în fața lui dumnezeu
și cauți prin cartea amăgirilor
clipele cele mai dragi care ți-au îndulcit viața.
vine un timp când mori de singurătate,
când privești pe cer și-ți cauți singur steaua ta,
dar n-o mai găsești, căzând în altă constelație,
când asculți doar greierii țârâind printre zidurile amintirii,
când poposești pe pajiști de vis,
sorbind neantul ca pe licoarea cea mai dulce...
vine un timp când te părăsește trupul, te trădează,
ca o iubită care te-a abandonat și tu îi cânți o romanță,
îți mai aduci aminte, trupule, când erai tânăr?
nimeni ca tine nu credea c-o să îmbătrânească,
nimeni ca tine nu credea c-o să iubească,
nimeni ca tine nu credea c-o să trăiască,
erai floare, erai dor nemărginit, erai eros furios,
trupule, trupule, de ce mă trădezi,
unde ești tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte?
vine un timp când ieși din contingent
și nu te mai cunoaște nimeni,
ești din alt veac, din altă lume, din alt timp,
degeaba răscolești albumele cu iubitele tale, cu amintirile tale,
cenușă, scrum, fum, rugină așezată pe inimă,
nu se mai întoarce nimic din ce-a fost,
ireversibil, timpul ne devoră…
vine un timp în care luăm câmpii
ne jucăm cu imaginația ca nebunii din ospicii
care se cred împărați, poeți, zoro, bogații săracilor,
visăm iubite tinere care vin să ne mângâie,
visăm cai verzi pe pereți,
ne visăm părinții pe lângă noi, alintându-ne,
câinii copilăriei cu care ne jucam,
avioanele de hârtie cu care zburam peste mări și țări,
primul sărut furat hoțește într-o seară de vară,
ovalul iubitei cu fața ca o icoană gravată în suflet,
coapsele ei pe care am arcuit primul sărut,
pașii ei prin iarbă când venea la întânlire,
vocea ei la care tresăream când o auzeam,
ochii ei flămânzi de iubire cu acea culoare albastră ca marea,
vine un timp…
vine un timp când inima îți obosește de-atâtea frământări,
are și inima rațiunea ei care nu se potrivește cu rațiunea noastră,
rațiunea ei este irațională, se zbate între cele patru puncte cardinale,
ca o pasăre care vrea să ajungă la cer,
vrea să atingă absolutul ca Da Vinci, sau ca Dante
vrea să fie osie pe roata vremii,
dar cade răpusă ca un pescăruș rănit pe valuri înspumate.
duminică, 6 mai 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Mihaela pentru comentariu.
Of! Doamne. Deşi este bătrân, este sprinten ca o pasăre ce zboară sus pe cer. Sau cine ştie? Poate că timpul nu este bătrân, ci veşnic tânăr şi nemuritor. Numai noi îmbătrânim şi plecăm, lăsând altora loc să vină. Of!, m-au uns pe suflet, aceste versuri, d-nule Ionescu - Bucovu.