Când vântul spiritului divin,
Peste bucata de lut, a suflat,
A impulsionat fluxul sangvin
Şi-n însufleţire ne-am aflat.
Ca o enigmă nepătrunsă,
În cuvinte, intraductibilă,
În şuvoiul sângelui ascunsă,
Viaţa-i o virtute ireductibilă.
Căutând sensul sub stele,
În ale destinului lenjuri,
Sunt cobaiul vieţii mele
Prins între două vârtejuri.
De pe ţărmul hărăzit,
Încercând să n-o înec,
De la nimic la infinit,
Îmi duc viaţa la edec.
O matcă să-i fac, mă străduiesc,
Având amprentă clară în decor;
Nu vreau, cu detaşare, s-o privesc
Fiind un oarecare spectator.
În liniştea pe care-o preţuiesc,
Încerc să mă cunosc pe mine însumi;
Dar destinul meu e să trăiesc
Dansând mereu printre furtuni.
Cu viaţa, nu vreau să mă războiesc,
Misterul ei nu mă bagă-n sperieţi;
Eu vreau realitatea s-o trăiesc
Acum, ci nu în celelalte vieţi.
Căci viaţa este permanentă, firesc;
Trăirea mea, vremelnică – aşa-i ursită,
Iar eu, altceva, nu-mi doresc
Decât să am o viaţă împlinită.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 2O octombrie)
-->
Comentarii