dialog
rămâi-mi-a zis codrul la sânul meu pe veci,
rămâi să te fac bucium în dimineți cu soare
uitat prin rămurele, mai vino și mai treci
să-mi cânți și veșnicia și dorul de izvoare.
de n-ar mai veni toamne, eu sigur aș rămâne,
să-ți cânt doina și dorul cu glasul trăgănat,
când văd că moare frunza și frigul mă răpune
mă doare plânsul tău , de nu e cu bănat.
rămâi că înfrunzesc în dulcea primăvară
și ușile-ți deschid să vii ca să mă vezi,
palatul meu e veșnic și nu e prima oară
când hoinărind prin mine aevea tu te pierzi.
de ce-mi răsai, pădure, din zbucium și dureri
și dulce mă primești ca pe-un amant la sân,
eu nu mai sunt copil, codruțul meu, ca ieri,
să-mi fii mereu prieten și veșnicul stăpân.
nu vezi cum toate-n viață se duc așa și curg,
tu rămânând tot tânăr pe geruri și pe ploi,
eu ajungând doar singur la poale de amurg,
când viața ne desparte în veci pe-amândoi.
vineri, 15 februarie 2013
-->
Comentarii