CLIPELE DIN ACELE DE CEAS
Trec orele rebele prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele ajunse pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am uitat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.
Din versurile cu-nveliș de catifea,
rescrise la o margine de oază,
parcă aud cuvintele din vocea ta
cu incantații care mai păstrează
mirajul nopților de august dantelat
pe armonii de sacre jurăminte
rostite-n taina cadă-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.
Aud chiar clipele din acele de ceas
care-mi șoptesc, pe strune de romanță,
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un gând jertfit pe-o ultimă speranță.
La margine de timp încerc să îl așez
în haina neuitărilor rămase,
ca să-l alint în nopțile când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.
Tatiana Doina Popovici: În prima strofă, poetul constată că „tempora labuntur” (timpul se scurge - Ovidiu în „Fastele”) „prin acele de ceas”. Orele „rostogolesc minutele prin vreme”. Minutele și orele scurtează, zilele „care-au rămas”, căci „timpul înghite totul”. Zilele ramase „par visuri vagi cerute din poeme”. Eul liric ascultă poemele din „sfinte amintiri” uitate „pe-o margine de toamnă-ntârziată” (la limita dintre maturitate și bătrânețe). Strofa abundă în metafore: „orele rebele”, „visuri cernute”, „aripă de doruri”, „sfinte amintiri”, „margine de toamna”. Toate contribuie la tonul elegiac, Eul liric regretă trecerea timpului ce adună ”anii trecuți (care) ne aduc bătrânețe”, după cum spunea Ovidiu în „Fastele”. Câteva epitete: rebele, prea scurte, vagi, sfinte, pun în evidentă sentimentele Eului liric.
În strofa a doua, Eul liric aude „cuvintele din vocea ta”, voce care păstrează „mirajul nopților de august dantelat”. Cuvintele amintesc de „sacre jurăminte /rostite-n taina caldă-a dorului lăsat/ sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte”. Versurile... „rescrise la o margine de oază” dau notă de optimism. Cuvintele: incantații , mirajul, sacre, taina, subliniază misterul nopților, moment al zilei când visul pun stăpânire pe trăirile Eului liric.
Strofa a treia aduce „o ultimă speranță” pe care Eul liric o aude șoptită de „clipele din acele de ceas... pe strune de romanță”. Eul liric așază „un gând jertfit... la margine de timp/ în haina neuitărilor ramase, /ca să-l alint în nopțile când te visez/ trecând prin oaze-n straie de mătase”.
Poezie de dragoste elegiacă, în care Eul liric simte trecerea timpului, dar retrăiește și „trecutul nostru” (Eul liric dual), „Clipele din acele e ceas” se încadrează în maxima exprimată de Goethe: „Trebuie sa trăim și sa iubim”. Scrisă în trei strofe polimorfe, „Clipele din acele de ceas” conține elemente reale și onirice ceea ce îi conferă aspectul de creație lirică expresionist-onirică.
Corneliu Neagu: Poem de factură neo-expresionistă, CLIPELE DIN ACELE DE CEAS, aduce în fața cititorului un discurs despre dragoste și iubire în care amintirile, nostalgia și visarea se întrepătrund pe întinderea a trei strofe polimorfe a câte opt versuri fiecare. Timpul, trecut prin „acele de ceas”, devine un element definitoriu în arhitectura poemului, cu toate diviziunile sale convenționale – zile, ore, minute, clipe – după cum aflăm chiar din prima stofă: „Trec orele rebele prin àcele de ceas,/ rostogolind minutele prin vreme”. Din acest prezent, despre care se vorbește la indicativ prezent, persoana a treia plural, „zilele prea scurte care-au mai rămas” sunt resimțite de Eul liric ca „visuri vagi cernute din poeme”. Începând cu versul al cincilea, discursul liric se mută la timpul prezent. Eul liric ascultă poemele, „ajunse pe înserat pe-o aripă de doruri decupată din sfinte amintiri”, uitate cândva „pe-o margine de toamnă-ntârziată”.
Trecând la strofa a doua, aflăm că versurile sunt de o gingășie rară („cu-nveliș de catifea”). Au fost rescrise de poet „la o margine de oază”, unde a cunoscut-o pe femeia iubită. De aceea, parcă, din aceste versuri aude vocea Ei, a iubitei, ca pe niște „incantații care mai păstrează/ mirajul nopților de august dantelat/ pe armonii de sacre jurăminte/ rostite-n taina cadă-a dorului lăsat/ sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte”. August dantelat, sacre jurăminte, cerul-ntins pe-aducerile-aminte – un șir de figuri de stil cu impact emoțional foarte puternic!
Această atmosferă feerică se continuă în ultima strofă. Eul liric aude „chiar clipele din acele de ceas” care-i șoptesc pe „strune de romanță” că, deși nu mai sunt împreună (El și Ea), din trecutul lor a mai rămas „un gând jertfit pe-o ultimă speranță” (desigur, speranța revederii, reîntâlnirii). De aceea, Eul liric încearcă (vrea) să așeze acest gând în „haină de neuitări” ca să-l alinte, în această ceremonie a revederii virtuale, atunci când Ea (femeia iubită) va reveni „trecând prin oaze-n straie de mătase”.
Poemul CLIPELE DIN ACELE DE CEAS a fost publicat prima dată în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, Ed. ePublshers, București, 2019. A fost republicat un an mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. A fost publicat, de asemenea în revistele LOGOS & AGAPE și CONFLUENȚE LITERARE. Distribuit de autor pe Facebook, din aceste reviste, poemul a primit aprecieri și comentarii favorabile din partea cititorilor. Autorul consideră ca acest poem este reprezentativ pentru creația sa lirică, realizată sub însemnele neo-expresionismului oniric.
-->
Comentarii