nu-mi pasă
orizontul geme lezat în privire
vitrina lumii e mătuită
dezleg furtunile din mine
deşerturile folosesc dialectul albatroșilor
dragostea nu mai cerşește umil secunda normalității
extrag rădăcina pătrată a timpului
azurie
transpiraţia îmbrățișării deapănă febrele pielii
desfășor piruete în glezne
în călcâi de genune își duce ahile destinul
gheizere râd în artere
ciocăn cu degete fără de umbră
în uși care ți-au încarcerat spaimele
urzeala spațiului începe să gliseze
abis
mușcă
gura lunii flămândă
omoplaţii dorurilor striați de voluptăți friabile
aripi de foc scrijelesc pe sinapsele gesturilor
peceţi de veşnicie
flori de ruguri împodobesc porţile de intrare
în atelierul fără greutate al inimii
dalta ciopleşte în mine chipuri
alesul
vulcanii argintează sub talpă
nopții
moire virgine
cină de taină aduce un licurici
frâng pâine sacră
iubire
tuturor mă-împart!
-->
Comentarii
Ce să spun Ada - poți s-o citești și așa, la unele poezii chiar am grijă să poată fi citite și invers! Tu ști că odată ce-i dai drumul în univers, poezia nu-ți mai aparține, este a celui ce-și cufundă cobilița în ea și bea!
Eu te-am recitit de la sfârșit spre început! E altfel:
tuturor mă-împart!
iubire
frâng pâine sacră
cină de taină aduce un licurici
moire virgine
nopții
...................
orizontul geme lezat în privire
nu-mi pasă
ce spui?
parcă lumina taie mai bine
cel puțin... în mine
aDa
Lenuș - onorată de vibrația ta în inima poemului meu! Cu drag!
Gabriela, Agafia - profund încântată de aprecierea voastră! Vă îmbrățișez cu drag!
Frumos!
Frumos!