Cunosc o minune care locuiește vizavi de mine
Am încercat să mi-o fac amică, dar a făcut atac de panică
Vorbele mele o fac să tremure, să-i fie frică
Mi-a spus că nu vrea să cunoască oameni
Pentru că sunt profitori, egoiști, răzbunători și răufăcători
Că nu a fost niciodată apreciată, deși le-a dăruit sufletul pe tavă.
Senzația aceea de a te simți proscris
M-a determinat să nu o judec, să nu insist
Nu știu ce viață a trăit sau ce hram poartă
M-am retras cerându-i îngăduința de a-i da binețe câteodată.
I-am urmărit zi de zi fiecare mișcare,
Astăzi mângâia o frunză, mâine săruta o floare
Își petrecea serile-n taină culegând din asfințit culoare
În dimineți se dezgolea îmbăindu-și trupul în bobițe de rouă,pe răcoare.
Din smoala nopților culegea praf auriu de stele
Se făcuse frumoasă, senină, prinsese putere
Dintr-o rochie de mireasă ce nu-și împlinise menirea un steag alb mi-am făcut
Mi-am luat inima în dinți și din nou, în grația ei, am încercat s-ajung.
Cu un surâs cald în colț de buze i-am zâmbit
-Cer îngăduință, nu cred că m-ai reținut
Mă prezint din nou, eu sunt acea “Rugăciune”
Care-am îndrăznit să evadez dincolo de lume
Fie-ți milă, am nevoie de tine, “Minune”
M-am îmbolnăvit în sufletul rece pe care l-am slujit
Clipele îmi sunt numărate, mai am doar puțin, foarte puțin de trăit.
-->
Comentarii