N-am să-ţi mai scriu în taină doamnă
poeme ce în suflet sunt fântâni,
se apropie de tâmple înc-o toamnă,
de câinii lunii latră lângă stâni.
Şi vara se topeşte-n praf toridă
într-o angoasă veche păstrată la dospit
cu gustul acru-n miez de hesperidă
din care anii înfloriţi s-au risipit.
Vin vremuri de restrişte şi de brumă
când totul se rosteşte cu sfială
şi lumea-n sine rabdă, se consumă
într-o lentoare matrimonială.
M-adun pe file scrise într-o carte
în caligrafii cu litere de mână,
de poezie nu mă pot desparte
cât Eminescu e limba română.
Şi când gândesc la masa mea de scris
la o iubire soarta mă condamnă,
fără să am o umbră de proscris
doar o iubire pentru tine doamnă.
-->
Comentarii