DOAMNĂ PREAMĂRITĂ
Am adunat atâtea toamne pe umeri,
iar deseori, chiar uit şi mă minunez:
de ce, în suflet am strâns primăveri?
dar anii se cern şi nu mă resemnez.
Toamna mea cu pomii, verde-aprins,
anotimp ce şi-a găsit ecou în poeme,
iar de salba vieţii mulţi ani s-au prins,
dar sufletul n-are contor, nu se teme.
Eşti anotimpul desfrunzit în călimară,
iar fiecare frunză mi-a devenit muză,
nu doresc amintirile să-mi fie povară,
vreau scrisul s-aprindă făclia-călăuză.
Doamnă preamărită şi doruri-genune,
lasă-mi pomii verzi, să te scriu iubire,
chiar de copacii se vor usca un mâine,
tu, să ştii mărito ... mi-ai fost împlinire!
22 Septembrie 2016 - MIT
-->
Comentarii