visele
mi le-am pus cu grijă în batistă
ca pentru drum lung
şi am plecat
secondată de câini vagabonzi
ca după stăpân
mergeau
după urma de sânge
pe diguri din sare
prin lacrimi lăsate matcă de fluviu
aşa am ajuns departe
spre mijloc de mare
cautând banca aia de lemn
gândită de cineva să plutească infinit
pe valuri să rămân
cu visele de-o vară
în fiecare noapte
să-mi pozeze nud
pentru tablouri pictate roşii
în cuţit
cu dragostea
noastră
să le pot face rame albastre
nimic să nu mă întrebe
nici dacă ai fost
nici dacă mai eşti …
şi la urma să mă semnez- atimp-
fără să schimb nimic
doar că
ţi-am răpit un pic din timp ...
maia
3.02.2013
-->
Comentarii