doină
frunzele ascultă
trecerea pădurii în poveste
şi apele sunt vii, curgând la vale,
luna bătută în aramă se urcă pe cer,
trece ca barca spre ziuă,
trăgând după ea soarele,
ştima visurilor trece prin ochii mei
ca umbra unui vis şi visul unei umbre,
strâng toate râurile în braţe
şi tot cerul şi toate lucrurile văzute
şi nevăzute;
orbul din mine se întreabă
dacă l-am văzut pe Platon,
da, l-am văzut călare pe Timp,
a trecut prin vederea mea
ca o aventură de parcă ar fi trecut
un fulger pe cer
cu flacăra înţelepciunii în mâini,
am rămas cu mâna întinsă
cerşind un dram de fericire,
de-atâta albastru m-am speriat,
mi-a căzut pe gene
şi a rămas sculptat în lacrima mea,
de-atunci am luat glasul codrului
şi l-am făcut doină.
joi, 26 mai 2016
-->
Comentarii
orbul din mine se întreabă
dacă l-am văzut pe Platon,
da, l-am văzut călare pe Timp,
a trecut prin vederea mea
ca o aventură de parcă ar fi trecut
un fulger pe cer
cu flacăra înţelepciunii în mâini,
am rămas cu mâna întinsă
cerşind un dram de fericire,
de-atâta albastru m-am speriat,
mi-a căzut pe gene
şi a rămas sculptat în lacrima mea,
de-atunci am luat glasul codrului
şi l-am făcut doină.