DOINA
Tu doină – cântec lin, duios
Pui aripă de vis la dor,
Împaci iubitul mânios
Pe înserat, lângă izvor.
Ne cânţi în luncă ziua-întreagă
Pe iarbă şi pe fân cosit,
Prin codrii cu păstori, pribeagă,
Ţi-e cântecul neobosit.
Şi seara lângă foc erai,
Curgeai din fluierul vrăjit
Şi lacrimile le ştergeai
De pe obrazul necăjit.
Când inima era rănită
De dor de casă, de părinţi,
Tu, doină, alergai grăbită,
Ştiai durerea să ne-alinţi.
Şi când vreunul dintre noi
În lumea celor drepţi se duce,
Te schimbi în lacrimă-şuvoi,
Boceşti căzută lângă cruce.
Nu poate nimeni să te uite,
Eşti moştenire sacră, veche,
Avem cărările-mpletite,
Noi suntem suflete – pereche.
-->
Comentarii
E bun indemnul tau, Mircea. Multumesc pt. gandurile pe care mi le-ai lasat!
Doina, din străbuni s-a preluat
Şi-o considerăm drept postulat.
În această ţară ne plîngem toţi,
De la bunici la strănepoţi.
.......................................
Deschideţi-vă ochii !
Nu vedem că-n ţările învecinate
Poporul are altă mentalitate.
Are cultul pentru muncă, utilă,
Nu are cultul pentru fentă "subtilă"
Ei cântă Oda Bucuriei,
Nu cântă Doina Jelaniei.
Şi merg în Marşul Triumfal,
Iar noi în Marşul Mortuar...
.......................................
Te invit aici, măi frate,
Bate-n cuie.. alte postulate!