Unde sunt florile tale, Doamne, iubite?
M-aş culca sub petale roşii de maci cu miros de vară şi câmp.
Unde ţi-s fluturii albi, maică Geea?
Mă-ncearcă un gând
cum că i-ai lăsat stârniţi de anotimpuri smintite
şi s-au dus
pe cărări de aer în sus, zburând
către floarea vieţii dorite.
Şi alţii nu-s!
Munţii cu coamă albă-s departe, prea sus
şi izvoarele tale tot plâng ne-ncetat prin văi
ca prin urechile mele,
dintru răsărit în apus.
Aş prinde în pumn porumbelul păcii
dar nu poate fi un lucru uşor.
Doamne, şi toate păsările tale parcă se-ntorc spre tine -
e gol astăzi cerul de ciripit şi zbor,
doar nori zugrăviţi în gri şi negru
apasă tabloul lumii
şi setea de viaţă din mine.
M-aş duce Doamne măcar puţin
în lună, în soare, în stele,
în picioarele goale şi fără scuturi pe mine -
Dar oare or fi
maci cu miros de vară şi câmp sub cerul senin
şi mulţi, mulţi fluturi albi,
acolo la ele?
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
-->
Comentarii
Multumesc frumos, Aurelia ! Da, nu mai activez pe aici de multa vreme, dar am primit totusi notificarea pe e-mail. Gandurile mele bune !
Multumesc pentru trecere !
Minunat poem!