07. (poezie, cybersonet)

Dorul , norul nu se văd când e plăcere!

Soarele, aruncă o privire la femeie, aprinzând scântei de aur,

Din ochii ei albaştrii petale de parfum încep să cadă în amurg.

Peste al verii călduros senin, încet în curcubeie, culorile se scurg,

Bărbatul ce curt

Pe geana serii din trecut revine

un neuitat parfum de dor de ducă,

în valuri se așterne peste mine –

cu amăgiri ar vrea să mă seducă.

Îmi răscolește gândurile toate

cu amintiri ce mi se par străine

vorbind despre femeile plecate

care veneau cândva să mă al

            (postarea precedentă – AICI sau AICI)

            Dor

            Moto: „Valul este dorul mării de a săruta țărmul.” (Lucian Blaga)

            Unii spun că „dor” nu există în alte limbi. Vom vedea! Există 44 de definiții ale

S-au întâlnit odată la o răscruce de
cuvinte care se-mpotmoliseră într-un text
oarecare scris de cineva ce nu ştia prea bine
ce scrisese fiindcă îi rămăseseră trei litere
ce-i dădeau textului o aură alambicată
deoarece cuvântul format din ele năştea
o

Dacă inimii 
i-ar fi crescut flori
Ce primăvară!
Ar fi umblat desculţe necuvintele...
Timpul nu ar mai fi schiopătat
dacă ,,i-ai fi sărutat talpa",
secundele ar striga şi azi:
- ,,Ce bine că eşti!"
- Ce mirare că alerg
prin amurgul tău!
Clepsidra mi-

Mamă, te caut în alt anotimp

unde a înflorit dorul-floare

udat de o lacrimă ruginie...

Tăcerea-i strigăt de cocor,

cu aripile trezește vazduhul

din melancoliile unui mâine.

De dorul tău am inventat oceane

c-un plâns tăcut.

Visul mi-e arcă,

mă salvează

de potop

Se plimbă dorul mereu singur cuc

pe aleile labirintelor

din ce în ce mai întortocheate ale iubirii

habar n-am cum face că se găseşte

întodeauna cineva să se agaţe de el

dar nu bagă-n seamă pe nimeni

habar n-are de viiturile pe care

le-mprăştie prin suflete.

Mă doare frumos

de când am zărit-o pe stradă

dorind să traverseze pe o zebră peticită

nefiind prea atentă la circulaţia rutieră

care-i nerăbdătoare

s-o ia la fugă mai tot timpul.

Am mai văzut-o şi-altădată

de când a plecat din viaţa mea

şi mă doare frumos în

Ştii, mamă,

viaţa are prea multe indicatoare,

dar niciunul de întoarcere,

să mă ducă la naşterea ta,

să îţi simt plânsul de stea

să mai pot fi copil,

când mă ţineai de inimă

să nu scap visurile.

Acum clipa ţipă şi eu tac

vreau să-ţi aud cântecul de leagăn

iub

Din depărtări cu alabastru-n plete
Undesc, pe portative de hermină,
Magnifice acorduri ce se-mbină-
Irumpere de clopoțiri discrete;

Din nevăzute colțuri, ca vrăjite,
Uimiri trezind în inimi tumultuoase,
Mănunchi de note dintr-o liră scoase,
Inundă-n j

În asfințit pădurea renaște spre-a muri

În somnul ce alină truda de peste zi.

Doar luna mai frământă al duhurilor pas,

Fiindcă-n tăcerea nopții atât a mai rămas.

Stăpână este viața și dorul ei hoinar.

Nici măcar lumea-ntreagă nu-i pune azi hotar.

Lumina c

Dragi prietene, reprezentante ale sexului frumos! Zâna Primăverii a sosit cu un braț de flori și le-a lăsat în grădina mea. Vă rog să alegeți , Sunt pentru fiecare: blondă, brună sau roșcată, alegeți!!!! Au sosit cu bogăția efluviilor înmiresmate cu

Tăcerea şi-a ascuns şoaptele în somnul de peste zi.  

În tremurul dinlăuntru,

m-am trezit

cu sărutul încarnat al cerului,

pe frunte:

– Mi-e foame, foame de tine!

(îmi striga de cu seară, sufletul agăţat ca-ntr-un hamac, de stele).

 Am întinat o felie de

Pe cărarea de sub nuc

Umblă dorul hăbăuc*,       

Dorul badelui, dor greu

S-a pus la sufletul meu.

Refren:

C-așa-i dorul, călător

Ca setea după izvor

Și unde își află loc

Pune inima pe foc.

Rară floare de cules,

Bade-al meu, eu te-am ales

Dar mi-ai pus în su

Ce dor mi-e de tine,

ce dor mi-e de  noi

te-aştep  până-n zori

In suflet îmi eşti

etern Paradis,

izvor  de iubire

ocean de speranţe,

de vise îndrăzneţe

Crăiasa din gând,

te port  cu sfinţenie

în inimă ca pe-un

dar sfânt

Un vis de iubire

sub fulgii de nea

ce dor

Mi-e dor de mă doare,
După a ta sărutare,
Dă-mi gura ta dragă,
Cu miros de fragă.
Te aştept la malul mării
În pragul înserării,
Fată cu ochii ca mura,
Să admirăm cum răsare luna.
Te aştept în gând,
Să vii purtată de vânt,
Cu frumuseţea-ţi dalbă,
Din stele să-ţi

În mantie de stele se-mbracă acum firea...

Ce gânditor ești astăzi, ce tristă ți-e privirea.

Din ceasurile nopții spre ceruri punte faci,

iar gândurile-s pline precum un câmp de maci.

Să se suspende timpul, să curgă înapoi,

să reînvie clipa când înflorea

Din valuri te înalți ca un poem

când viața, tragic, colțul și-l arată.

Și n-ai niciun regret, niciun blestem

pentru acei ce te-au trădat odată.

Așa a fost să fie uneori,

suntem pe-o scară-n lumea efemeră.

Am vrea s-avem în viață numai flori,

de multe ori d

Cu perle moi mă-ntâmpină azi toamna

și pare tristă în iubiri pierdute

fiindc-a-nceput să își dezbrace haina

de amintiri aprinse și doruri nevăzute.

Îi intind mâna s-o mai țin pe-aici

cu nopți ce se întind molatic la plecare,

dar ploile și norii venetici

g