Călesc la foc potrivit de ger, timpul
tocat mărunt, la cuţit, de dor.
(A)mestec lingura de lemn
prin varza gândurilor străbătute
de distanţa dintre minte şi suflet.
Le bag în şedinţă forţată,
le picur zeamă de ardei iute,
să alerge,
să năduşească
şi aerul să se umple de vise, de iubire.
Adorm.
27.11.2014, ora 20, 20’

Comentarii
multumesc voua tuturor, o seara binecuvantata si... dorul macar de s-ar stampara, da' asa ii mai dau foc la picioare cu ardei iute sa sara intr-un picior... doar pe langa mine, sa nu mai fuga... :))), Marius
Eram curios, cum stâmperi dorul...cu ardei iute!