Era-n spre răsărit, pe-un alb perete
Mesia, EL, Hristos, Mântuitorul,
Iar lângă, cel ce a cântat amorul,
Nesemuit Emin, iubiri, regrete
Eternizând în slove blânde, aparte,
Sfințind cu mir din lacrimi argintate,
Cea fericire-amară ce străbate,
Undind ușor, prin neștiute soarte.
Bogat era peretele-mi, ca-n strane,
Lumina Lui, pământului avere,
Aluneca, în blondă mângâiere
Născând sclipiri, pe chipuri, diafane.
Din ”nalturi de perete și de Ceruri
Lăsatu-mi-au în dar înțelepciune,
Uimind un suflet mic ce-avea să-nstrune
Când se mărit-a, dezlegând misteruri,
Extazului dedându-se, CUVÂNTUL
Atotputernic peste om și Fire,
Făuritor de viață și iubire,
Acelor dragi le oferind încântul-
Răsfrântă, preacuminte dăruire.
-->
Comentarii
Cu drag!