Un albatros se vede plutind în depărtare,
Cu greu își ia zborul, bătut de furtună,
Vântul nebun vrea să-l înece în mare,
Iar marea năprasnic pe el se răzbună...
Nu caută moartea, nu-i contra naturii,
El viața iubește și zborul cel lin,
Nu-i păsărea morții, a groazei și urii,
Îi este sufletul blând, de dragoste plin.
Își caută draga pierdută-n stihie,
Cu care dorea ca să zboare mereu,
Și fericiți în văzduhuri aveau să mai fie,
Ce mare necaz, plânge sufletul meu.
Furtuna i-a smuls-o și-a dus-o departe,
Dar el însă luptă cu vântul și chinul,
Crede-n iubire, marea nu-i va desparte,
Și printre valuri îi aude suspinul.
Se zbate sărmana cuprinsă de valuri,
Nu vrea ca să moară, vrea să iubească,
Iar marea fiind bună o duce spre maluri,
Și ea se ridică spre bolta cerească.
Și zboară fericiți iar, din nou împreună,
Uitând de nevoie, lăsând un suspin,
Sperând amândoi că această furtună,
Va fi pe veci una... iar zborul lor lin.
-->
Comentarii
Mrs...din suflet, Florentina!
Daniela! Din toată inima...
Mulțumesc frumos, dle Mihai Ștefan Arsene!
Mulțumesc din inimă, dragă Maria!
Mulțumesc din suflet, dle Friciu Ioan!
Toată admirația!
Exceelent poem! Felicitari!
-
1
-
2
de 2 Următor →