Drumul
Drumul îmi pare, în culori indecise,
pe linii punctate, ca o sârmă ... păşesc,
visând în secvenţe străine, încinse,
alte puncte, iubito, sunt la porţi ... ne opresc.
Visez cu o gară, cu trenuri ... dureri,
vâscoase adâncuri, ce genunchii-i albesc,
sub o ploaie-i iubirea, ce o ai, sau o speri,
când chipuri pictate, în tăcere, iubesc.
Un drum noi avem, mergând înainte,
sub stânci de carton, film fără sonor
şi-i ardem în vreascuri, rămase cuvinte,
o tăcere ce-i mută, răcnind în decor.
Şi mergem iubito, spre lumi ce le taci,
să ies dintr-o lume de nisip, să respir,
s-alerg ca nebun, sau ca oameni săraci,
cu lumina sub tălpi, dar pe frunte cu mir.
-->
Comentarii
Frumoase versuri!
http://jurnalulbucurestiului.ro/drumul-de-aurel-chiorean/